19.7 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Incendiu la un atelier de dezmembrări auto din Arad

FOTO. Incendiu la un atelier de dezmembrări auto din Arad

Un incendiu, urmat de o explozie, a avut loc, luni seara, la un atelier de dezmembrări camioane şi camionete din municipiul Arad. În interiorul clădirii se află mai multe butelii cu gaz şi oxigen, cât şi canistre cu combustibil, informează Mediafax.

„Incendiul s-a produs la un atelier de dezmembrări camioane şi camionete. A intervenit Detaşamentul Arad cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, doi ofiţeri şi zece subofiţeri. În momentul sosirii forţelor de intervenţie, două autospeciale, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie, cu posibilităţi de propagare la restul camioanelor şi camionetelor care se aflau în curtea depozitului, de asemnea, cu posibilităţi de propagare la construcţiile învecinate, case de locuit. Au fost suplimemtate forţele cu încă două autospeciale de stingere şi Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, pentru Mediafax.

Mai multe butelii din interiorul atelierului au explodat, pompierii găsind în interiorul depozitului şapte butelii cu propilenă şi mai multe butelii de aragaz, dar şi canistre de combustibil.

„În momentul sosirii forţelor de intervenţie şi realizarea dispozitivului, două sau trei butelii din interior au explodat, punând în pericol viaţa servanţilor. A fost luată măsura executării stingerii de la o distanţă mai mare şi răcirea buteliilor care au putut fi observate de către servanţi. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum şi flacără deschisă, flăcările de înălţime de circa 10-15 metri, fiind vizibile chiar de la plecarea autospecialelor din unitate de la aproximativ 5-6 kilometri”, a mai spus căpitanul George Pleşca.

În incendiu au ars două maşini, utilajele şi hala de circa 30 de metri pătraţi.

Intervenţia pompierilor a fost mult îngreunată şi de faptul că în curtea atelierului era plină cu camioane şi materiale care care puteau lua foc uşor şi exista pericolul ca incendiul să se extindă la casele de locuit din vecini. Incendiul a fost stins în circa două ore şi jumătate, dar pompierii au rămas până târziu în noapte la faţa locului pentru a evita reprinderea incendiului de sub rămăşiţele halei, mai ales că accesul în interior era dificil din cauza riscului de prăbuşire. Reprezentanţii ISU urmează să stablilească, în cursul zilei de marţi, cauza incendiului.

Proprietarul atelierului a declarat, pentru Mediafax, că nu ştie de la ce ar fi putut izbucni incendiul, pentru că în acel moment în zonă nu erau muncitori care să lucreze.

FOTO. ISU ARAD

 

 

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă