6.1 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăSpecialIncendiu la Circul Globus. 11 animale au murit din cauza fumului, printre...

Incendiu la Circul Globus. 11 animale au murit din cauza fumului, printre care și doi tigri. Animalele salvate ar putea fi mutate la Grădina Zoologică | FOTO + VIDEO

UPDATE 11.00  Potrivit ultimelor informații transmise de către Daniel Vasile, cele 11 animale sunt: doi tigri, doi porci vietnamezi, patru pisici și trei câini.

Iată și cele 20 de animale salvate de pompieri: șapte tigri, două cămile, doi tauri, un cal, doi ponei, un cangur, trei ogari și trei capre.

UPDATE 10.00: Reprezentanţii Circului Globus au declarat, pentru Mediafax, că poartă negocieri cu Grădina Zoologică din Capitală pentru a putea muta animalele salvate, care erau retrase din activitate.

Purtătorul de cuvânt al Circului Globus, Cornelia Popescu, a precizat că spaţiul în care a izbucnit incendiul aparţine circului, iar animalele care se aflau acolo erau retrase din activitate. Acesea se aflau sub observaţia a patru îngrijitori şi mai mulţi paznici, care au şi sunat la numărul unic de urgenţe 112 în momentul în care au văzut flăcările.

„Facem toate demersurile pentru a putea lua animalele care au rămas în viaţă pentru că nu pot fi ţinute în acel spaţiu. Suntem in discuţii cu cei de la Grădina Zoologică pentru acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Circului Globus, Cornelia Popescu, care a precizat că, în cazul în care această soluţie nu se finalizează, animalele vor fi mutate în alte spaţii deţinute de Circul Globus.


11 animale de Circul Globus, între care și doi tigri, porci vietnamezi, pisici și câini au murit în urma unui incendiu care a izbucnit în dimineața zilei de joi. Animalele care nu putut fi salvate de către pompieri au fost mutate într-o altă anexă.

Potrivit celor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, incendiul s-a declanșat la o anexă a circului și la un grajd cu animale (lei și tigri) din Șoseaua Petricani. Incendiul a fost unul izolat, pe o suprafață de aproximativ 300 de mp, pompierii solicitând intervenția veterinarilor pentru a tranchiliza animalele. Eliberarea animalelor în alte spații nu era posibilă, iar cel mai mare pericol l-a reprezentat fumus degajat. La fața locului s-a deplasat un reprezentant al circului pentru a tranchiliza animalele.

Intervenția pompierilor este îngreunată din cauza faptului că în apropiere nu se află nicio sursă de apă. 

ISU București a solocitat Apa Nova să mărească presiune pe rețeaua de hidranți din zonă.

O altă problemă pe care pompierii au identificat-o este cea a găsirii hidranților la nivelul carosabilului din cauza zăpezii. De asemea, în zona respectivă au fost găsiți și hidranți înghețați. 

Pompierii au intervenit cu 15 autospeciale și două autoscări. De asemenea, la fața locului s-a prezentat și o ambulanță SMURD.

Animalele salvate au fost mutate în zona spațiului de adăpostire. O eventuală decizie de relocare a acestora va fi luata de personalul administrativ. 

Intervenția pompierilor la Circul Globus – imagini amator.

 

Cele mai citite

Olaf Scholz vrea devansarea votului de încredere în guvern. Ar putea deschide calea pentru alegeri anticipate în Germania

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că ar putea fi dispus să devanseze votul de încredere programat inițial pentru 15 ianuarie, deschizând astfel perspectiva...

Realegerea lui Donald Trump marchează o schimbare radicală în politica SUA și globală, afirmă un geopolitician de renume

Geopoliticianul de renume Francis Fukuyama a analizat, în Financial Times, impactul alegerii lui Donald Trump și succesului Partidului Republican, explicând că acest rezultat semnalează...

Schaeffler renunță la 4.700 de locuri de muncă în Europa, inclusiv România, din cauza provocărilor din sectorul auto

Producătorul german de componente auto Schaeffler a anunțat marți că va concedia 4.700 de angajați din Europa, după ce profitul său operațional a scăzut...
Ultima oră
Pe aceeași temă