La Cala Dunare de la Santierul Naval Damen din Galati a fost lansata ieri nava portcontainer „Jork Ruler” de 800 TEU, a 11-a dintr-o serie de 15 nave construite la santierul galatean, aceasta fiind a patra nava construita pentru firma germana Becker. Tot ieri, la santierul galatean a mai fost lansat un remorcher construit pentru o firma din Franta si au mai fost inaugurate doua noi capacitati de productie, investitiile fiind cifrate la 3 milioane de euro.
La lansarea de ieri au participat vicepresedintele Grupului Damen, Erik Van der Noordaa, impreuna cu alti patru sefi de departamente de la trustul olandez, presedintele firmei pentru care este construita nava, Bernd Becker, Hans Sachau, reprezentant al HCI – actionariatul firmei Becker, si Klaus Wilhelm Warncke, reprezentantul HSH Nordbank, banca ce a acordat firmei germane finantarea constructiei seriei de nave. „Nasa” portcontainerului, care a indeplinit ritualul spargerii sticlei de sampanie de bordul navei, a fost De Ridder Van der Noordaa, sotia vicepresedintelui grupului Damen. La cererea presedintelui firmei Becker, inainte de lansarea navei a fost oficiata o slujba ortodoxa, la care preotul a sfintit corpul portcontainerului si saniile pe care a fost lansata nava cu apa din Dunare. Lansarea transversala, coordonata de directorul de productie Victor Dobrea, a decurs in foarte bune conditii. Nava „Jork Ruler” are o capacitate de 800 TEU, twenty equivalents units, echivalenta cu aproximativ 8500 tone dead weight, fiind proiectata pentru transportarea a pana la 804 conteinere de 45 de picioare, cele mai mari utilizate in transportul de marfuri containerizat. Lungimea corpului navei este de 140 m, latimea de 22 m, iar pescajul de 7,3 m, viteza de croaziera fiind de 18,5 noduri. Directorul Santierului Damen, Gelu Stan, ne-a declarat ca nava este una sofisticata, cu un grad foarte mare de automatizare, toate operatiunile de la bord putand fi asigurate de un echipaj de 8 persoane, ceea ce reprezinta foarte putin, mai ales in comparatie cu navele construite pana la inceputul anilor '90 pentru flota romaneasca, ale caror echipaje erau formate din 40-50 de persoane. Spre exemplu, in timp ce nava este in mars, nu este nevoie ca in compartimentul de masini sa fie vreun membru al echipajului, functionarea tuturor utilajelor fiind automatizata. Valoarea unei asemenea nave este cifrata la 18,5 milioane de euro. La inchiderea editiei, la Santierul Naval Damen din Galati erau programate inca doua evenimente: lansarea unui remorcher pentru manevre portuare, de tip ASV 28-10, construit pentru firma franceza Les Abaix, si inaugurarea a doua hale de asamblare pentru remorchere si nave mici, investitie cifrata la 3 milioane de euro. Lansarea remorcherului se anunta a fi una spectaculoasa, pentru ca acesta urma sa fie asezat pe apa, in docul uscat al santierului, cu ajutorul macaralei portal Metalna, de 325 de tone.