Împăratul e gol! Nu numai că Sorin Ovidiu Vîntu nu este un geniu financiar, nu este un geniu malefic, nu este un mare maestru al combinaţiilor, nu este nimic din toată mitologia creată în jurul lui. Nu numai că este un găinar de duzină, dar este şi prost. Prost bâtă, dacă e să folosim o expresie care să sugereze lumea mardeiaşilor din care Vîntu se laudă în înregistrarea cu Ghiţă că face parte. Vîntu nu este nici măcar un mafiot. Mafioţii sunt complicaţi, au o anumită sofisticare pe care ţi-o dă jocul pe muchie de cuţit al crimei. Vîntu e simplu. Prin comparaţie cu Vîntu, Dinu Patriciu este un mare gentleman. Patriciu e rafinat, plăteşte burse la Atlantic Council of the United States şi se mişcă prin lumea mare cu o lejeritate care pare naturală. Vîntu este un golan, după cum el însuşi recunoaşte. Pentru Vîntu, Atlantic Council este altă planetă. Universul lui este planeta „bulibaşilor‘‘ care fură fier vechi şi a maradoniştilor. Restul nu este şi nu a fost niciodată decât o mare cacealma menită să facă un singur lucru: să nu îl „dea în fapt de unde vine si cine este‘‘. Ideea vehiculată de unii cum că ar fi vorba de joc genial şi sofisticat al lui Vîntu este complet ridicolă. Joc genial ca să ce? Să te împuşti singur în picior şi să te aresteze în Joia Mare în aceeaşi zi în care apare şi Popa? Da, absolut genial! Să te faci de râsul lumii şi să „te dai în fapt‘‘ ca Titi duru’ de mahala? Briliant!
Nu, cei care plimbă aceste aberaţii prin târgul mediatic o fac din acelaşi motiv şi singurul pentru care toată povestea asta cu Vîntu are vreo importanţă: Pentru că s-au lăsat cu toţii la un moment dat seduşi de acest cacealmist de duzină, pentru că una este să te cumpere un borfaş prost şi alta e să te cumpere un geniu – rău, ce-i drept – dar geniu.
Pentru că aceasta este întrebarea: Cum a fost posibil? Cum a fost posibil ca o asemenea nulitate să conducă reţeaua eficientă de securişti care au fost escrocheriile Gelsor şi FNI? Cum a fost posibil ca un personaj atât de primitiv să seducă sute de mii de oameni astfel încât aceştia să îi ofere de bunăvoie avuţia personală? Suntem chiar atât de proşti încât suntem mai proşti ca un hoţ prost? Cum a fost posibil ca un ticălos fără calităţi ca Vîntu să cumpere en gros sute de ziarişti care şi-au compromis credibilitatea, dar şi personalităţi de prestigiu precum Emil Hurezeanu sau Mircea Dinescu? Apropo, vă mai amintiţi de „filologul‘‘ Vîntu şi sensibilitatea lui poetică excepţională? Mai citiţi o dată înregistrările cu Ghiţă! Aia e toată „sensibilitatea poetică‘‘ a lui Vîntu, care îl face de ruşine pe Dinescu. Şi, mai ales, cum a fost posibil ca o asemenea o canalie măruntă să bage în buzunar un număr atât de mare de judecători şi politiceni, mulţi dintre ei cu ambiţii prim-ministeriale sau prezidenţiale? Cum a fost posibil ca o ţară întreagă, de la oameni de rand la elita economică şi intelectuală să se legene liniştită în prostia lui Vîntu?
Răspunsul este că nu a fost posibil. Dacă totuşi s-a întâmplat este pentru că Vîntu nu a fost decât un paravan în spatele căruia se ascund cei care au făcut cu adevărat jocurile în România, singurii care puteau să tocmească redutabila armată de securişti Gelsor&FNI, singurii care puteau să distrugă atâtea destine şi să murdărească atâtea conştiinţe.
