» Piesa, a carei premiera are loc azi la Sala Mare a TNB, colationeaza si prelucreaza postmodern fragmente din incercarile primilor dramaturgi romani, intr-o comedie cu note burlesti.
Regizorul piesei e actorul Dan Tudor, iar scenariul apartine unui veteran al reciclarilor si al recontextualizarilor – Romulus Vulpescu. Acesta din urma supune unui tratament de inginerie textuala patru texte din preistoria dramaturgiei romanesti, semnate de Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiale, adaptandu-le, reinterpretandu-le si mai ales facandu-le sa comunice unul cu altul. "Sa vorbesti despre inceputurile teatrului romanesc inseamna sa te intorci la romantism, inflacarare, inocenta si sa descoperi, culmea, ca inaintasii nostri aveau aceleasi probleme ca noi", explica regizorul. Care ar fi aceste probleme comune? Dan Tudor detaliaza: "Se luptau pentru prezentul si viitorul teatrului romanesc, incercau sa stavileasca mania occidentalizarii fara noima si mai ales incercau sa apere limba romana cu minunat si aprig entuziasm".
Prin urmare, avem, pe de o parte, o viziune ambiguu ironica, recuperand nostagic o "varsta de aur" a teatrului romanesc, asemenea lui Eminescu in "Epigonii", si, pe de alta parte accentele satirice ale soparlelor conservator-nationaliste, venind de la un aparator al "templului limbii romane, care poarta masca de comedie si tragedie", respectiv Romulus Vulpescu. Din fericire, partea didactic-satirica se simte mai putin in text, ce precumpaneste e ludicul burlesc, toata acea galerie de domnisoare Marghiolite, coane Tinca, Leanca, poeti si asa mai departe. Tot postmodern (dar cam optzecist, din zona usor obosita a jocurilor metatextuale), textul amesteca planul fictiunii cu cel al realitatii, intre personajele fictionale strecurandu-se figuri auctoriale ca Costache Caragiali, dramaturg din epoca.
Structura dramatica a textului nu e insa foarte coerenta: textul nu pare gandit in termeni dramatici, ci mai degraba de proza. Pentru regizorul piesei, montarea a fost "o forma de pariu sinucigas provocator. Dintre toate cele 30 de spectacole pe care le-am facut, acesta mi-a solicitat cel mai mare efort de intelegere a textului si de transpunere in scena". Fiindca nu doar lumea evocata e una retro, ci si viziunea regizorala sau scenaristica, intreg spectacolul avand o viziune venind din teatrul anilor ‘80 – decoruri si costume de la inceput de veac XIX, cu limbajul satirizand frantuzismele sau jargonul de influenta germana, o lume pentru care teatrul de televiziune din acea perioada avea o deosebita afinitate (a se vedea seria de "Chirite" a Dragai Olteanu, Tamarei Buciuceanu etc).
Or, aerul retro al piesei vine si din "citarea" acelei maniere dramaturgice – pe care cei care au prins-o o recunosc cu bucurie, ca parte dintr-o memorie afectiva de care nu au cum sa se detaseze. Or, piesa se joaca cu acest material, il recontextualizeaza intr-o viziune care recupereaza nostagic, dar pastrand distanta critica. Distributia este de asemenea una cu staif, cu numele lui Mircea Albulescu si al Ilenei Stana Ionescu pe post de carlig – dar are parte si de alti actori talentati ca Marius Bodochi, Magda Catone, Ilinca Goia, serban Ionescu.
