Economia Romaniei are in acest moment doua infatisari. Prima dintre ele, care poate fi vazuta cu ochiul liber, este una reala, rezultatul schimbarilor survenite in ultimul deceniu si jumatate. Cea de-a doua, profund diferita de prima, este una virtuala, infatisata in manualele de geografie destinate elevilor de gimnaziu. In aceste carti, economia patriei noastre s-a schimbat mai lent sau chiar deloc; pe alocuri, ea seamana izbitor cu cea a „epocii de aur”. Fabrici inchise in unele cazuri de mai bine de un deceniu, culturi desfiintate la inceputul anilor 1990 sau linii aeriene internationale pe care avioanele romanesti continua sa zboare (la 3-5 ani dupa inchiderea lor) sunt numai cateva dintre detaliile pe care scolarii trebuie sa le toceasca cu spor taman la una dintre materiile care fac subiectul testelor pentru admiterea in liceu.
Impreuna cu specialistii Directiei Generale de Politici Industriale din Ministerul Economiei si Comertului (MEC) am incercat sa analizam care dintre activitatile economice mentionate in capitolele dedicate industriei, in doua manuale alternative de geografie pentru clasa a VIII-a, mai functioneaza si care nu. Primul manual il are ca autor pe Octavian Mandrut, iar al doilea a fost realizat de o echipa formata din Silviu Negut, Gabriela Apostol si Mihai Ielenicz.
Prelucrari de neferoase in fabrici inchise demult
Siderurgia si resursele minerale necesare acestui sector, extrase din subsolul bogat al patriei noastre, reprezentau si reprezinta inca motive de mandrie nationala pentru autorii cartilor scolare. Manualul lui Octavian Mandrut mentioneaza, de pilda, la pagina 88, ca Hunedoara este singurul centru relativ independent din industria siderurgica din punctul de vedere al resurselor de materii prime, folosind minereul de fier din muntii Poiana Rusca si huila cocsificabila din bazinul Petrosani.
„Hunedoara este singurul centru relativ independent din punct de vedere al resurselor de materii prime (fier din Muntii Poiana Rusca si huila cocsificabila din bazinul Petrosani)” (Mandrut O., 2005 Geografia Romaniei – Manual pentru clasa a VIII-a, Bucuresti, Ed. Corint, pag. 88)
„Huila de la Petrosani nu se mai foloseste pentru cocsificare de mai bine de 5 ani, de cand combinatul de la Hunedoara a fost restructurat si au fost inchise fluxurile tehnologice pentru sinteza otelului din materii prime”, a precizat Petru Ianc, directorul general al Directiei de Politici Industriale. Altfel spus, autorul manualului (editat in 2005) inca nu a aflat de disputa imensa de la sfarsitul anilor '90 legata de inchiderea fluxului tehnologic de la Hunedoara si nici de faptul ca acest combinat proceseaza fier vechi (pretiosul minereu de fier si huila extrase in Romania nu mai sunt folosite nicaieri). Altfel spus, furnalele – pe care si le imagineaza duduind in forta elevii care invata la geografie – au fost stinse, iar in locul lor functioneaza otelaria electrica.
De la pagina 86 a aceluiasi manual, elevii afla ca la Brazi se gaseste cea mai importanta rafinarie a Romaniei. Specialistii MEC sustin insa ca, de fapt, din punctul de vedere al capacitatii si importantei este greu sa faci vreo diferenta intre Petrobrazi si Arpechim Pitesti. Din aceeasi pagina elevii mai trebuie sa invete ca Romania importa aproximativ o cincime din necesarul de gaz metan. Insa ministrii Economiei de prin 1999 incoace, necitind, se pare, manualul cu pricina, au aratat de fiecare data ca, dintr-un consum anual de peste 17 miliarde metri cubi de gaze naturale, productia interna a acoperit doar circa 12 miliarde de metri cubi. Adica tara noastra a importat o treime din necesarul de gaze naturale, mai mult decat scrie in carte!
„Cuprul, extras din minereuri polimetalice sau pirite cuprifere in nordul Carpatilor Orientali si Muntii Metaliferi, este prelucrat la Baia Mare si Zlatna” (Mandrut O., 2005, pag. 88)
Metalurgia neferoaselor este o alta zona care, in radiografia MEC, arata altfel decat in manualele de geografie. La pagina 88 a manualului citat se spune ca, dupa extragerea din minereuri polimetalice si pirite cuprifere, cuprul este prelucrat la Baia Mare si Zlatna. „La Baia Mare se obtine cupru doar prin electroliza, si nu din minereu, iar Zlatna s-a inchis de cativa ani” – este realitatea cruda prezentata de Ministerul Economiei. In acelasi timp, bauxita extrasa din Muntii Padurea Craiului si transformata in alumina la Oradea (tot pagina 88 a aceluiasi manual si pagina 110, din cel de-al doilea manual) zace de mult in subsolurile patriei, nemaifiind rentabila exploatarea sa. Logic, daca bauxita nu mai vine, si fabrica de la Oradea este in conservare.
„Bauxita, principalul minereu din care se obtine aluminiul, se gaseste in tara noastra in Muntii Padurea Craiului din nord-vestul Muntilor Apuseni, cu zacaminte si exploatari la Rosia, Varciorog, Zece Hotare si Dobresti, ultimul fiind si centru de prelucrare primara. Pe baza minereului exploatat aici se obtine alumina in uzina de la Oradea” (Negut S., Apostol G., Ielenicz M., 2005, Geografie – Manual pentru clasa a VIII-a, Bucuresti, Ed. Humanitas Educational, pag. 109-110)
Primul manual ii mai informeaza pe elevi ca la Cluj se fabrica tot felul de utilaje si agregate tehnologice, centrul reusind sa se modernizeze si ca Bucurestiul produce autobuze. „Sunt cativa ani de cand la Rocar Bucuresti n-a mai fost produs nici un autobuz, iar de vreo doi-trei ani fabrica a fost inchisa cu totul. In ceea ce priveste Combinatul de Utilaj Greu de la Cluj (mentionat si in manualul scris de Negut, Apostol si Ielenicz – n.n.), acesta a fost demolat si a ramas doar o mica capacitate in functiune, sectia de montaj”, a afirmat directorul adjunct de la Politici Industriale, Victor Schmidt.
Utilaj petrolier fabricat in centre care…
nu exista!
Industriei constructoare de masini ii sunt dedicate, in cel de-al doilea manual, doua harti si o pagina plina de informatii. Scolarii romani trebuie sa toceasca, pentru a trece capacitatea, informatii despre utilajul petrolier care se produce la Ploiesti (desemnat de autori ca unul dintre cele mai mari centre de acest gen de pe glob), Bucuresti, Bacau si Brasov. „Fabrica de la Ploiesti este departe de a fi una dintre cele mai mari de pe glob. Iar noi nu stim unde s-ar produce utilaj petrolier la Bacau. In schimb, stim ca se produce la Targoviste”, sustine directorul Schmidt. Manualul mai arata ca utilajul minier se produce la Petrosani, Targu Jiu si Baia Mare. „Dintre toate cele trei centre, merge destul de bine doar Baia Mare, dar asta pentru ca s-a orientat spre confectii metalice. Vedeti, daca nu merge mineritul, n-are cum sa mearga nici industria de utilaj”, mai spune reprezentantul MEC. Aceeasi soarta trista pare sa o aiba si capacitatea de producere a utilajului textil de la Targu Mures, invocata in acelasi manual. „Moare. Nu mai face nimic. De ani buni toti textilistii romani folosesc utilaje din import”, mai afirma Schmidt.
Capitolul masini-unelte din cea de-a doua carte scolara starneste si el un oftat lung directorilor din MEC, cand mentioneaza printre producatorii sectorului centrele din Arad, Bucuresti si Targoviste. „E o cadere masiva. A ramas o singura fabrica, la Bacau, si ar mai fi ceva la Bucuresti. Aradul e de trei ani scos din joc, iar Targoviste a falimentat cam tot pe-atunci”, declara directorul Schmidt.
Locomotivele sunt si ele produse, in teorie, la Bucuresti, Resita si Craiova. „Resita nu a mai facut locomotive de cand lumea. Mai facea acum cativa ani buni motoare pentru Craiova, dar a oprit cu totul activitatea de cativa ani”, mai arata oficialul MEC.
Daca elevilor li se va cere sa precizeze la testele nationale unde se produc tractoare si masini agricole, ei ar trebui sa mentioneze, pentru a „impusca” puncte bune – conform manualului lui Negut, Apostol si Ielenicz – trei centre: Brasov, Craiova si Miercurea Ciuc. „Miercurea Ciuc s-a inchis in 2000, Craiova se taraie, dar in schimb merg foarte bine uzinele de la Bucuresti si Piatra Neamt”, vine completarea reprezentantilor MEC.
Scolarilor mai trebuie sa le intre bine in cap ca aparatele de zbor se produc in tara noastra la Bucuresti, Craiova si Bacau. In cazul uzinelor de la Bucuresti si Bacau nu putem crede decat ca cei trei autori ai manualului s-au referit la unele avionete produse sporadic deoarece programul Rombac a murit de mai bine de un deceniu. In ceea ce priveste uzina de la Craiova, folosirea formei de plural pentru termenul „aparat de zbor” este usor nejustificata, intrucat fabrica nu a reusit sa vanda Armatei Romane, in aproape zece ani, exemplarul din avionul-scoala pe care l-a fabricat! Altminteri, fabrica supravietuieste din producerea de componente pentru trenurile de metrou, scari de pompieri si altele asemenea, care nu seamana in nici un caz cu aparatele de zbor.
Producatorii de chibrituri, invizibili
Patru centre (Bucuresti, Timisoara, Braila si Gherla) sunt notate, la pagina 117 a celui de-al doilea manual alternativ, la capitolul „pro-ducatori de chibrituri”. Asertiunea starneste zambetele politicoase ale oficialilor MEC. „Nu mai face ni-meni chibrituri in Romania. Este mult mai rentabil sa se importe”, spun ei.
Industria sticlei, care merge destul de bine, in opinia reprezentantilor ministerului de resort, reuseste performanta sa aiba mentionat in al doilea manual un centru care nu mai merge: cel de la Azuga. La fel, la capitolul ceramica fina, unitatea de la Dorohoi s-a inchis de doi ani. Pare-se ca autorii manualului n-au aflat nici ca la Campulung nu se mai produc fire si fibre, combinatul fiind de mult topit in otelariile Orientului Mijlociu. „Nu prea a functionat acel combinat si a fost taiat acum vreo cinci ani”, sustine sec reprezentantul MEC. La fel nu se mai produce nici acid sulfuric la Turnu Magurele: „Productia s-a sistat de mult, pentru ca au fost probleme de mediu prin anii 1990”.
„Industria acidului sulfuric, folosind ca materii prime piritele: Baia Mare, Copsa Mica, Turnu Magurele etc.” (Negut S., Apostol G., Ielenicz M., 2005, pag. 113)
Filaturile de in si canepa, mentionate la pagina 94 a celui de-al doilea manual – care ar fi trebuit sa functioneze la Falticeni, Botosani, Sighisoara, Gheorghieni si Constanta -, nu mai exista nici ele dupa ce cultura inului si a canepii s-a prabusit. La fel s-au inchis si Fabrica de Celuloza de la Busteni (pagina 91, in manualul lui Mandrut), fabrica de clorosodice de la Tarnaveni, capacitatea de acid sulfuric de la Zlatna. In schimb, la capitolul fabrici de ingrasaminte autorul primului manual omite fabricile de la Targu Mures, Slobozia si Turnu Magurele.
Adevarul, depunctat
Nimeni nu contesta valoarea stiintifica a manualelor de geografie pentru clasa a VIII-a. Problema lor majora este la capitolul dedicat economiei, sector care a suferit schimbari radicale in ultimul deceniu si jumatate. Ca urmare, datele inscrise in aceste manuale, litera de evanghelie pentru elevii care le invata si pentru profesorii lor, sunt uneori in contradictie flagranta cu realitatea. In mintea unui copil al carui parinte a fost concediat de la fabrica de chibrituri, dupa inchiderea furnalelor de la Siderurgica Hunedoara sau de la producatorul de autobuze Rocar pot sa apara contradictii si o neincredere acuta in scoala. Elevii care invata astfel de lucruri – si stiu uneori prea bine ca ele nu sunt reale – vor avea o serioasa problema: sa spuna sau nu adevarul despre cursele Tarom, fabricile de chibrituri, furnale etc. Asa cum se prezinta lucrurile acum, daca ei vor spune adevarul (sens in care au fost bine educati de scoala si familie), au toate sansele sa primeasca o nota mica la geografie.
Vise cu ochii deschisi
Capitolul „Sectorul tertiar. Romania in lume” nu face parte din programa pentru testele nationale. Lucru absolut benefic, elevii nemaifiind obligati sa-si insuseasca informatiile incomplete sau nereale tiparite in carti. La pagina 100 a primului manual se spune ca tara noastra coopereaza in productia de ciment cu Germania. Trecand peste faptul ca termenul „cooperare” poate fi considerat usor inadecvat atunci cand vorbim despre achizitionarea, pur si simplu, la bucata a unor fabrici, nu putem intelege de ce au fost omise Franta si Elvetia, industria cimentului din Romania fiind cumparata in proportii aproape egale de investitori din toate aceste trei tari. In acelasi timp, proaspetii proprietarii ai Petrom (de vreo doi ani), austriecii de la OMV, ar trebui sa priceapa foarte bine ca tara noastra colaboreaza foarte bine in acest domeniu doar cu Federatia Rusa. Cel putin asa scrie in primul manual citat, si asa stiu elevii si profesorii lor, chiar daca la stiri aud aproape zi de zi altceva. Cei care duc dorul zborurilor intercontinentale de pe Tarom au toate motivele sa fie fericiti si sa viseze cu ochii deschisi citind cartile scolare. In lumea paralela a manualelor de geografie zborurile lungi inca exista. Aeronavele companiei nationale se avanta falnic peste cerul Atlanticului, spre America de Nord sau spre Asia. Manualul lui Mandrut citeaza ca destinatii regulate Chicago, New York, Beijing si Bangkok, rute care nu mai sunt de mult operate de compania aeriana nationala.
