Sonia Sarbu este studenta in ultimul an la Electromecanica in Cra-iova. A trebuit sa doarma noaptea trecuta "iepureste”, fiindca la 4 si jumatate pleca autocarul la Bucuresti. Decanatul a organizat o participare colectiva la Targul de Joburi "Oportunitati in Cariera”, care a avut loc ieri in Ca-pitala.
Firmele franceze care activeaza in tara noastra au oferit aproape 4.000 de locuri de munca pentru debutanti si personal cu experienta. Sonia si-a lasat doar patru CV-uri, spre deosebire de colegii ei, care au venit cu cate 10-20 de formulare. Este in anul cinci al facultatii si crede ca-si va gasi cu greu o slujba care s-o motiveze. Este trecut de pranz si se simte obosita. Deodata isi aude numele strigat si… surpriza: este premiata de insusi ambasadorul Frantei la Bucuresti, Excelenta Sa Herve Bolot, cu o excursie pentru doua persoane la Paris. Nu-i vine sa creada. Traieste un vis. "Nu stiam de ce am fost agitata toata noaptea si de la sosirea in Bucuresti”, spune Sonia. A uitat ca-si lasase numele pe o hartiuta in urna pentru tombola sponsorizata de firme participante la targ. Acum cea mai mare dilema o are cu a doua persoana care s-o insoteasca – sora, fratele sau prietenul? Colegele o privesc in tacere, gandindu-se ca au avut ghinion la tragere…
Targul de ieri a adus la World Trade Plaza cateva mii de participanti, majoritatea studenti. Aces-tia stiu ca nu primesc slujbe pe loc, ci doar isi depun CV-urile la cat mai multe companii. Mircea si Iulia sunt studenti in anul trei la ASE si ar vrea sa se angajeze. La terminarea studiilor, cu o experienta minima sporesc sansele obtinerii unui salariu mai bun. Cei din provincie stiu ca nu pot face fata vietii in Capitala daca nu platesc cateva sute de euro pe chirie si intretinerea la bloc. Iar marile companii, bancile sunt cele mai "vanate” de tinerii absolventi. Unul din cei 24 de ofertanti – BRD – a oferit anul trecut o mie de locuri de munca, iar in 2006 numarul noilor angajati va fi similar. Reprezentantul bancii, Beatrice Copcealau, din cadrul serviciului de recrutare, a declarat ca se ofera in principal posturi in domeniul comercial, pentru vanzari directe, salariul pentru debutanti fiind de 12 milioane lei brut. Dacia Logan a venit cu o oferta de 50 de locuri de munca, atat pentru debutanti, cat si pentru persoanele cu experienta, in domeniile inginerie, logistica, financiar, comercial si IT, salariul pentru debutanti fiind de 300 de euro, a declarat seful departamentului de recrutare, Mariana Marin. La standul firmei se depusesera cateva sute de CV-uri, multi tineri regretand ca oferta este doar pentru Pitesti.
Un alt angajator prezent la targul desfasurat in cadrul celei de-a VI-a editii a Forumului Francophone de l'Emploi a fost Grupul Accor, care angajeaza pentru noul hotel Novotel peste 50 de tineri la receptie, contabilitate, bucatarie, vanzari. Presedintele Camerei Franceze de Comert si Industrie in Romania, Dan Bedros, a declarat ca Romania devine centru regional pentru companiile multinationale si ca reprezentantele de aici preiau responsabilitati pentru 12 state din regiunea Europei de Sud-Est.
Persoanele care nu au putut ajunge ieri la Targul de Joburi pot gasi ofertele de locuri de munca si pe site-ul www.ccifer.ro.