» Tanara poeta Alina Voicu traieste simultan in doua culturi: cea romana, in care s-a nascut, si cea franceza, unde "s-a refugiat" la varsta de 22 de ani.
» Dupa debutul timpuriu in volum, Alina Voicu a plecat in Franta, unde a facut studii politice, iar in prezent lucreaza ca agent de lobby in afacerile europene.
» Volumul "Fata cu ochi de lup" a fost lansat recent la Bucuresti si, dupa cum marturiseste autoarea, "este expresia a doua lumi, a doua stari, ca si viata mea".
Alina Voicu s-a reintors in cultura romana, prin volumul bilingv (nu traducere, ci practic doua carti scrise in doua limbi diferite) "Fata cu ochi de lup" / "Après-midi joué au piano". Lansarea organizata de Editura Uranus s-a bucurat de prezentarile elogioase ale poetilor Traian T. Cosovei si Dan Mircea Cipariu, ca si de o lectura sustinuta de actrita Daniela Nane. Volumul de versuri, in ambele sale sectiuni, in romana si franceza, arata o deosebita sensibilitate, precum si un talent poetic real, lasand sa se ghiceasca personalitatea duala a autoarei. Nostalgia adolescentei alterneaza cu reflectia existentiala, intr-un vesmant liric rafinat. Cum se impaca insa dragostea pentru poezie si literatura cu raspunderile unui job deloc oarecare in societatea capitalista?
Poezia mi-a deschis portile revoltei
» De ce scrii poezie, intr-o lume care s-a indepartat destul de mult de artele frumoase? Poti sa-ti faci o "ars poetica"?
Poezia este visul, lumea perfecta, dincolo de real, in care totul devine posibil. Poezia e frumosul, chiar daca acest "frumos" doare sau socheaza.
In plus, nu eu am ales poezia, ci poezia m-a ales pe mine. Merg pe strada, stau pe o terasa, lucrez la altceva si, brusc, imi vin versuri in minte. E o intalnire-soc, imposibil sa o ignor.
Poezia este "laboratorul meu secret". In ultimii zece ani am scris mult, fara sa public. Din pudoare. Imi era teama sa deschid portile acestei camere secrete. La un moment dat, recitind poeziile ingramadite in sertarul biroului, mi-am spus ca, daca exista macar o persoana care va citi aceste poezii cu placere, trebuie sa le public.
» Cum ai inceput sa scrii poezie, literatura in general? Care-i istoria debutului tau, a celor doua carti publicate in adolescenta?
Literatura m-a atras de cand am invatat sa citesc. Cand eram copil, lumea din lecturi mi se parea mai reala decat ceea ce era in jurul meu. La 9 ani, am plans cateva zile "la moartea" lui d’Artagnan, personajul meu preferat din romanele lui Alexandre Dumas.
Cat despre scris, la inceput m-a atras proza. Ma fascineaza prin disciplina si forta pe care le cere. Un roman are nevoie de constructie, de reflectie, de o forta creatoare uriasa. Este un rit de initiere. Primele mele incercari de a scrie proza dateaza de la 14-15 ani.
Cat despre poezie, a fost un accident. Intr-o zi, catre 15-16 ani, poezia a izbucnit in viata mea. Fara sa-mi dau seama, la inceput scriam poeziile sub forma de proze scurte. Mi se parea imposibil ca eu sa fiu poeta! La vremea aceea eram un copil tacut, foarte constiincios, serios, chiar prea serios. Imaginea pe care o aveam despre mine nu semana deloc cu imaginea poetilor, in general visatori, rupti de lume, rebeli. Ai zice ca poezia a intrat in viata mea o data cu revolta. Parca ea mi-ar fi deschis portile revoltei. Din momentul in care am inceput sa scriu poezie, am devenit o revoltata. M-a fascinat aceasta voce a poeziei prin care poti exprima cele mai dure idei intr-o armonie de cuvinte si imagini.
Debutul mi l-am facut la 16 ani, cu volumul "Capricii fatale", publicat la Editura Uranus. Domnul Dumitru Ioncica, directorul editurii, mi-a dat o sansa extraordinara. Increderea dansului m-a facut sa cred, pentru prima oara, ca este posibil sa devin intr-o zi scriitoare.
Al doilea volum a urmat la 19 ani, "Capcana de calm". A fost publicat tot la Editura Uranus. Daca la 16 ani poezia a fost o explozie de viata, la 19 imi puneam deja multe intrebari. "Capcana de calm" a fost un volum de poezii care m-a chinuit. Primul volum, "Capricii fatale", avusese o critica buna. Traian T. Cosovei, Dan Mircea Cipariu, Ion Cranguleanu, criticul literar Constantin Sorescu ma sustinusera. Chiar si Alexandru Piru scrisese un articol in care spunea ca promit ca poeta. Aveam nevoie sa confirm ceea ce se spunea despre mine. "Capcana de calm" a avut o presa buna. Cat despre confirmarea ca am un destin literar, intre timp am inteles ca e o lupta de zi cu zi, care nu se termina niciodata.
Un exercitiu de "psihanaliza istorica"
» Cum va arata teza ta de doctorat despre socul civilizatiilor?
Sunt "o gurmanda" de viata. Vreau sa cunosc totul, sa fac totul, daca se poate in acelasi timp. Deseori ma gandesc ca somnul e o pierdere de vreme, ne dormim jumatate din viata si trecem pe langa atatea si atatea lucruri interesante fara sa le cunoastem!
Aceasta foame de viata explica parcursul meu relativ atipic. Dupa studii de stiinte politice la Universitatea din Bucuresti si la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, lucrez la Paris, intr-un cabinet de consultanta si lobby in afaceri europene. Paralel, pregatesc intr-adevar o teza de doctorat despre identitatea europeana si "socul civilizatiilor", tot la Universitatea Paris 1.
De ce un astfel de subiect? Pentru ca sunt pasionata de istoria civilizatiilor. Pentru ca istoria Europei ma fascineaza. In teza mea, incerc sa analizez problema aderarii Turciei la Uniunea Europeana prin prisma istoriei. Merg pana la radacina temerilor provocate de perspectiva aderarii Turciei, pana in secolul al XV-lea. Este un exercitiu de "psihanaliza istorica", asa cum spune directorul meu de teza, prof. Charles Zorgbibe.
» Am inteles ca lucrezi la un roman istoric. Despre ce e vorba?
Dupa cum ti-am spus, proza ma fascineaza. Lucrez la un roman istoric, intr-adevar. Cercetarea am inceput-o in urma cu cinci ani. Este prematur sa vorbesc acum despre subiect. Drumurile creatiei sunt intortocheate. Dorinta mea este sa termin romanul intr-un an, maximum doi. Insa, cum este "o aventura" noua in viata mea, imi este imposibil sa fac previziuni.
Sunt un hibrid cultural
» Pastrezi legaturile cu Romania si cu oamenii de aici? Ce simti cand te-ntorci in tara natala?
Romania inseamna "acasa". Am trait in Romania pana la varsta de 22 de ani. Imi amintesc de noaptea dinaintea plecarii la Paris. Eram pe terasa, era tarziu, fumam o tigara (pe vremea aceea fumam) si ma gandeam ca viata mea urma sa se schimbe pentru totdeauna. Asa a si fost. Contactul cu Franta a fost un soc. Din toate punctele de vedere. Intelectual, cultural, emotional. Chiar daca uneori dureros – nu este simplu sa te integrezi intr-o societate diferita –, socul acesta a fost benefic. M-a obligat sa ma deschid catre ceilalti, sa accept diferentele, sa ies din matca mea pentru a cunoaste altceva.
In fond, acesta este si scopul experientei europene. De a ne cunoaste mai bine, de a construi o identitate europeana pe baza a ceea ce ne leaga. Sunt o convinsa aparatoare a proiectului european si sunt foarte fericita ca Romania "s-a intors" intr-un spatiu de care de fapt apartine dintotdeauna si pe care il face mai bogat prin mostenirea culturala originala pe care i-a lasat-o trecutul. Ganditi-va cate civilizatii s-au intalnit aici! Influenta antica greaca si romana, popoarele migratoare, Bizantul, Imperiul Otoman, Occidentul, Rusia… In plus, intr-o tara latina si pe deasupra ortodoxa! Istoria Romaniei mi se pare o uriasa carte in care, oricat de mult as citi, tot mai descopar lucruri noi!
In Romania ma intorc des. Aici am familia si prietenii din copilarie si adolescenta. Oricat de mult timp ar trece, e reconfortant sa stii ca sunt anumiti oameni care-ti raman aproape.
» Cand te simti mai "tu insati", mai "acasa", atunci cand scrii in romana sau in franceza? Pentru ca volumul tau contine poezii diferite scrise in ambele limbi, nu este deloc o simpla translatie. Exista vreo legatura intre temele abordate si limba in care alegi sa le tratezi poetic?
De fapt, nu aleg sa scriu intr-o limba sau alta. Cel putin nu este vorba de un act de vointa. Alegerea se face natural, in functie de stare.
Cred ca in limba romana am un ton mai grav. In franceza, sunt mai frivola. Ai zice ca lumea in care se vorbeste o limba sau alta influenteaza si starea mea de spirit. Romania a trecut prin schimbari radicale in ultimii douazeci de ani. O lume s-a prabusit. O alta se ridica in locul ei. Procesul este dureros, nu se face fara suferinta, fara intrebari, fara erori. Franta este un altfel de spatiu. Simti la fiecare pas stabilitatea, soliditatea unei democratii mature, a unui spatiu cultural protejat.
» Poti sa dezvolti ideea de pe coperta cartii, a volumului in doua limbi ca expresie a "unui biculturalism asumat"?
Azi sunt un hibrid. Nu mai apartin exclusiv nici spatiului romanesc, dar nici nu sunt total in cel francez. Basculez intre doua lumi. Uneori situatia aceasta este chinuitoare. De cele mai multe ori insa, imi spun ca am noroc. In fond, am privilegiul de a trai in doua culturi, de a face comparatii, de a alege ceea ce convine personalitatii mele. Volumul "Fata cu ochi de lup" / "Après-midi joué au piano" are doua fete, este expresia a doua lumi, a doua stari, ca si viata mea.
