O echipă de cercetători italieni a deschis, vineri, un mormânt vechi de câteva sute de ani din Florenţa, unde speră să găsească indicii pentru stabilirea identităţii femeii cu zâmbet enigmatic ce i-a servit lui Leonardo da Vinci ca model pentru celebrul tablou „Mona Lisa”.
O gaură rotundă, suficient de mare pentru ca o persoană să poată pătrunde înăuntru, a fost săpată în podeaua unei biserici din piatră, deasupra criptei familiei negustorului florentin Francesco del Giocondo, despre a cărui soţie, Lisa Gherardini, se crede că a pozat pentru tabloul maestrului renascentist.
Silvano Vinceti, scriitor şi cercetător la Comitetul naţional pentru promovarea moştenirii culturale şi istorice din Italia, plănuieşte să facă o analiză ADN a osemintelor din acest mormânt şi să compare rezultatele cu cele ale analizelor ADN efectuate asupra rămăşiţelor altor trei femei îngropate într-o mănăstire din vecinătate.
Potrivit Reuters, preluat de Mediafax, istoricii spun că Gherardini – al cărei nume de căsătorie, Gioconda, este utilizat în Italia ca referire la „Mona Lisa” – şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la mănăstirea Sant’Orsola din Florenţa, unde, anul trecut, s-a început căutarea scheletului ei. Vinceti crede că unul dintre cele trei schelete descoperite acolo ar putea aparţine Lisei Gherardini.
În ceea ce priveşte scheletele din cripta deschisă la mănăstirea Santissima Annunziata, se crede că cel puţin unul ar aparţine unei rude de sânge a muzei lui Leonardo, probabil fiului acesteia, Piero.
Dacă rezultatele ADN se potrivesc, Vinceti spune că se va putea recrea chipul lui Gherardini, cu ajutorul programelor pe computer specializate, pornind de la craniul descoperit la Sant’Orsola. Imaginea obţinută va fi apoi comparată cu cea din celebrul tablou al lui Da Vinci.
Cercetătorii speră astfel să afle dacă Gherardini a fost cu adevărat modelul pentru „Mona Lisa” sau dacă tabloul este rezultatul imaginaţiei artistului. O a treia ipoteză este că Da Vinci a avut ca model o altă femeie, a cărei identitate nu este cunoscută.
Lisa Gherardini (1479 – 1542), cunoscută şi sub numele Lisa del Giocondo, s-a căsătorit cu un bogat comerciant de mătase din Florenţa. Ea este considerată de mulţi experţi modelul după care a fost realizat celebrul portret al Giocondei, expus la Muzeul Luvru din Paris, chiar dacă identitatea modelului nu a fost niciodată stabilită oficial.
Celebrul tablou rămâne învăluit de mister şi inspiră din acest motiv ipoteze dintre cele mai diverse. Câţiva cercetători italieni au afirmat la un moment dat că un bărbat tânăr a servit drept model pentru portretul Giocondei, o teorie întâmpinată cu mult scepticism de experţii de la Luvru.
Portretul Mona Lisei este o pictură în ulei realizată pe un panou din lemn de plop, între anii 1503 şi 1505, şi reprezintă un bust, probabil cel al florentinei Mona Lisa del Giocondo.
Gioconda este unul dintre puţinele tablouri atribuite în mod cert artistului Leonardo da Vinci.