12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialÎn căutarea identităţii. Povestea ciudată a unui gay convins care s-a transformat...

În căutarea identităţii. Povestea ciudată a unui gay convins care s-a transformat în hetero

După mai bine de zece ani în care a luptat pentru drepturile gay-ilor, jurnalistul Michael Glatze  (36) a anunţat că vrea să devină straight. Povestea lui a fost scrisă în publicaţia The New York Times, de unul din foştii lui colegi de la revista cu acoperire naţională pentru tinerii gay „XY”, Benoit Denizet-Lewis.

Denizet-Lewis este un jurnalist şi scriitor american, care colaborează la publicaţia „The New York Times” din 2004. Denizet este, de asemenea, gay, n.r.. Puteţi citi mai multe despre el pe blogul personal.

„Creştinii fundamentalişti ar trebui să ardă în iad”

În perioada în care cei doi au început să colaboreze la XY, Denizet-Lewis îşi aduce aminte că „în timp ce eu mă stresam să-mi găsesc un iubit, el (Michael Glatze) se ocupa de teorii despre homosexualitate, pleda pentru drepturile gay-ilor şi îi îndemna pe tineri nu să accepte, ci să-şi celebreze atracţia pentru persoanele de acelaşi sex.

Michael îi ajuta pe tinerii gay şi era extrem de revoltat când redacţia primea scrisori de la adolescenţi respinşi de familiile foarte religioase.

„Creştinii fundamentalişti ar trebui să ardă în iad!”, a spus el o dată, dând cu pumnul în birou. Nu mai văzusem niciodată pe cineva atât de sigur pe el”.

Jurnalistul îşi aminteşte că Michael şi iubitul lui de atunci, Ben, erau extrem de deschişi în faţa experienţelor noi: ” Se părea că ei îşi dăduseră seama cum să fii tânăr, gay şi fericit”.

„Mi-a venit mai uşor să fiu homosexual”

După ce Glatze a anunţat, în 2007, că nu mai este gay, Denizet-Lewis a hotărât să-l viziteze în Wyoming, ca să afle ce l-a determinat nu numai să renunţe la orientarea lui sexuală, dar şi să lupte împotriva gay-ilor.

În 2004, Michael Glatze şi iubitul lui, Ben, au pus bazele unei noi reviste pentru tinerii gay, „Y.G.A.”(Young Gay America, după numele unei organizaţii non-profit pe care cei doi o înfiinţaseră în 2001). La numai un an distanţă, Michael părăseşte redacţia şi începe să scrie, printre altele, pentru site-ul de extremă dreapta WorldNetDaily.com.

„Mi-a venit mai uşor să fiu homosexual, pentru că eram slab”, îşi începea el un material publicat pe WorldNetDaily.com. „Homosexualitatea, servită minţilor tinere, este prin însăşi natura ei pornografică”, scria Glatze.

La o săptămână distanţă, a mai scris şi că „simte repulsie când se gândeşte la homosexualitate” şi că „are de gând să lupte împotriva ei”.

„Refuzam să cred că sinele lui Michael era un creştin fundamentalist”

„Eram sceptic în legătură cu aşa-zisa heterosexualitate a lui Michael. Respingeam şi ideea lui cum că homosexualitatea ne împiedică să ne descoperim adevăratul sine şi refuzam să cred că acest sine al lui Michael era un creştin fundamentalist care scria mereu despre gay în mod negativ”, notează Denizet-Lewis în New York Times.

De altfel, Michael i-a spus fostului său coleg că „Dumnezeu te iubeşte mai mult decât te va iubi vreodată un tip. Nu-ţi pune credinţa în mâinile bărbaţilor, care sunt numai trupuri. Asta facem când ne blocăm în identitatea de gay, ca într-o peşteră. Mergem din bărbat în bărbat, căutând pe cineva care să ne iubească şi să ne facă să ne simţim bine, însă Dumnezeu este mai bun decât ei”.

Mai mult, într-o scrisoare deschisă adresată cântăreţului Ricky Martin, publicată pe site-ul de extremă dreapta, el nota: „Homosexualitatea este o cuşcă în care eşti închis, ca într-un cerc în care vrei mereu mai mult, din punct de vedere sexual, şi nu poţi niciodată să primeşti. Te simţi mereu pustiu, încercând să-ţi justifici acţiunile ciudate prin politica de a te simţi bine”.

De la extrema dreapta, la mormoni

Glatze a început să-şi pună la îndoială identitatea sexuală în 2004, când a avut nişte probleme cu inima şi a fost convins că moşteneşte boala tatălui său, care l-a omorât când Michael avea 13 ani. După ce testele i-au infirmat ipoteza, Glatze a simţit că a scăpat de moarte ca prin urechile acului şi că l-a redescoperit pe Dumnezeu.

Într-un interviu acordat unuia din cei mai proeminenţi susţinători ai terapiei care te vindecă de homosexualitate, Joseph Nicolosi, Michael Glatze a declarat că a renăscut şi că a simţit nevoia să-şi revizuiască întreaga existenţă.

Mai mult, chiar şi el s-a declarat surprins de brusca lui religiozitate. Deşi mama lui era creştină, părinţii nu l-au dus niciodată la biserică şi nu au încercat să îi impună credinţa. Însă, în 2004, după episodul cu inima, a început să citească cărţi ale teologilor gay, care încercau să integreze spiritualitatea şi sexualitatea.

Mai întâi, a ales cărţile care interpretau Biblia într-un mod liberal: „Oamenii au crescut în mod greşit cu prejudecăţile pe care le-au inoculat pastorii lor şi pe care le-au luat drept cuvântul Domnului. Singurul adevăr este dragostea”, explica el într-un material publicat în revista Y.G.A., în 2005.

Treptat, însă, a început să se identifice cu extrema dreaptă, iar, într-un material din Time, din 2005, despre adolescenţii gay, a scris: „Nu cred că mişcarea pentru drepturile homosexualilor înţelege că tânăra generaţia vrea să fie normală”.

Colegii lui Michael şi iubitul lui, Ben, nu ştiau cum să înţeleagă această schimbare radicală de perspectivă. Ben încerca să salveze relaţia pe care o aveau de mai bine de zece ani, mai ales că locuiau cu un al treilea băiat, pe care cuplul îl întâlnise în 2001.

La sfârşitul lui 2005, Michael simţea că viaţa lui o luase pe căi greşite: relaţia lui neconvenţională, prietenii lui gay, chiar şi revista pe care o crease.

„Timp de un an, am încercat să descopăr unde era problema- apoi mi-am dat seama: era vorba de identitatea mea sexuală”, i-a spus Michael colegului său jurnalist. În acel an, a scris pe ecranul calculatorului: „Sunt hetero. Homosexualitate= Moarte. Aleg viaţa”.

A plecat de la revistă, şi-a părăsit iubitul şi s-a alăturat mormonilor, care i-au promis că îi vor găsi o soţie: totuşi, şi pe ei i-a părăsit, după ce a ajuns la concluzia că mormonii nu erau în acord cu Biblia.

S-a mutat în San Francisco, sperând că va da peste o comunitate creştină bine închegată. A vizitat şi cartierul gay al oraşului, Castro, unde se puseseră bazele revistei XY, ca să vadă cum se simte.

Atunci, Ben a primit un telefon de la Glatze, care plângea: „A spus că îi pare rău şi că voia totul înapoi. I-am spus: ‘OK, o să te ajut să scrii o declaraţie’. A spus că mă va suna a doua zi, dar n-am mai auzit nimic de el”, îşi aminteşte iubitul lui.

Michael spune despre acel episod că a fost numai un moment de slăbiciune. „Nu-mi citeam Biblia, dar nu era ca şi cum atracţia mea pentru persoanele de acelaşi sex îmi revenise”, i-a spus Glatze lui Denizet-Lewis.

A învăţat să-şi controleze trăirile sexuale, printr-o tehnică budistă. Apoi, într-un alt material publicat pe site-ul extremist, a scris: „Când aveam 13 ani, am hotărât că nu eram în stare să mă descurc cu propria mea masculinitate”. A dat vina pe tatăl său şi pe relaţia pe care a avut-o cu el.

Se învaţă heterosexualitatea?

Totuşi, Denizet-Lewis se întreabă dacă colegul lui a învăţat să fie heterosexual. „Îmi amintesc de zilele noastre la XY, când Michael mi-a spus că nu simte nici un fel de atracţie pentru femei. A învăţat heterosexualitatea?”.

Mai mult, a insistat că a început să se întâlnească cu femei, însă, până acum, nu a fost prea mulţumit. „Sper că planurile lui Dumnezeu legate de mine implică şi căsătoria”.

„L-am întrebat pe Michael dacă ştia că fostul lui iubit s-a căsătorit în Canada. A clipit de câteva ori, apoi mi-a spus: ‘Nu ştiam. Cu un bărbat sau cu o femeie?’, m-a întrebat el. ‘ Cu un bărbat. Sperai să se căsătorească cu o femeie?’, îşi aminteşte Denizet-Lewis.

„Trebuie să înţelegi ceva. Nu mai văd oamenii ca gay acum. Nu te văd ca fiind gay. Dumnezeu ne creează heterosexuali. Putem să avem tot felul de idei despre ce suntem, dar asta nu înseamnă că sunt adevărate”, i-a spus Glatze jurnalistului de la The New York Times.

„Michael este victima societăţii în care trăim”

Denizet-Lewis a discutat şi cu fostul iubit al lui Michael Glatze, Benjie Nycum (Ben), în speranţa că el îl va putea lămuri ce s-a întâmplat cu colegul său.

Ben i-a arătat câteva din poeziile scrise de Michael, pe când era încă gay. În câteva, vorbeşte despre „oameni care se amestecă în încercarea de a-şi găsi un loc al lor, printre etichete” şi despre speranţa că, într-o zi, „bărbaţii care iubesc femeile vor trebui să semnalizeze”.

„N-am putut să nu mă întreb dacă, cumva, noua orientare a lui Michael era o prelungire a vechilor lui idei despre faptul că homosexualitatea este doar o altă categorie care te limitează şi că identitatea sexuală putea fi schimbată”, notează Denizet-Lewis.

„Un activist gay radical şi un creştin fundamentalist nu sunt două lucruri atât de diferite. Pentru mine, Michael este victima societăţii în care trăim, unde ne expunem acestor mesaje conflictuale şi presiuni din partea religiilor şi sexualităţii, şi este greşit felul în care ne situăm mereu de-o parte sau de alta a câmpului, în care totdeauna, o singură parte are dreptate. Unii oameni adoptă astfel de poziţii şi cred că Michael este unul dintre ei”, a explicat Ben.

Homosexualitate teoretică

Într-o discuţie cu fostul şef al lui Glatze de la XY, Peter Ian Cummings i-a spus lui Denizet-Lewis că se întreabă dacă Michael a fost vreodată gay.

„Homosexualitatea lui mi s-a părut întotdeauna mai mult teoretică decât reală. Poate că identitatea homosexuală l-a fascinat atât de mult, încât a preluat-o. Poate că n-a fost real pentru el”, a explicat Cummings.

Totuşi, Glatze a spus că nu se află într-o fază de negare.

„Când mă întorceam de la hotel, m-am întrebat dacă o să mai aud vreodată de el. Poate că o să mă sune într-o zi şi o să-mi spună că heterosexualitatea lui a fost numai o etapă. Se poate să o facă, dar nu cred că va fi prea curând. Pentru un fost-gay, şi-a ales locul perfect ca să devină hetero: statul Wyoming, recunoscut pentru intoleranţa lui faţă de gay, locul unde nu există nici măcar un bar pentru homosexuali şi unde un tânăr gay de 22 de ani a fost torturat şi omorât în 1998, din cauza orientării sexuale (cazul lui Matthew Wayne Shepard)”, îşi încheie Denizet-Lewis materialul din The New York Times.

Notă: În 1973, s-a demonstrat că homosexualitatea nu este o boală (deci nu poţi să te molipseşti sau să te vindeci de ea). American Psychological Asociation (Asociaţia Americană de Pshihologie) a avut numeroase luări de poziţie publice împotriva patologizării homosexualităţii, cât şi a aşa-numitelor terapii de conversie, potrivit fundaţiei ACCEPT.

 

Cele mai citite

Victor Angelescu, nemulțumit de evoluția Rapidului. „Egalurile nu ne avantajează”

Acționarul minoritar al Rapidului critică numărul mare de remize și cere mai mult curaj în joc pentru calificarea în play-off Victor Angelescu, acționarul minoritar al...

Victor Angelescu, nemulțumit de evoluția Rapidului. „Egalurile nu ne avantajează”

Acționarul minoritar al Rapidului critică numărul mare de remize și cere mai mult curaj în joc pentru calificarea în play-off Victor Angelescu, acționarul minoritar al...

Samsung lansează un abonament pentru smartphone-uri

Samsung se pregătește să lanseze în februarie 2025 un serviciu de abonament pentru smartphone-urile sale dotate cu inteligență artificială, extinzând astfel un model deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă