3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎn 2014, aţi putea schimba instant operatorul de telefonie mobilă în funcţie...

În 2014, aţi putea schimba instant operatorul de telefonie mobilă în funcţie de tarifele de roaming

Uniunea Europeană doreşte ca până în 2014 tarifele pentru convorbiri în roaming să fie egale cu cele naţionale. De asemenea, se doreşte implementarea unui sistem care să permită utilizatorilor să devină clienţii altui operator de telefonie mobilă (oricare din UE) atunci când sunt în roaming, păstrându-şi numărul de telefon.

Începând din această lună, operatorii locali de telefonie mobilă au redus din nou tarifele pentru serviciile utilizate în afara ţării, în roaming, într-una dintre ţările Uniunii Europene. Conform directivelor Comisiei Europene, în cazul convorbirilor, tariful nu trebuie să depăşească 35 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate în cadrul Uniunii Europene spre destinaţii din aceeaşi zonă. În cazul apelurilor primite (indiferent de ţara de unde este iniţiat apelul) tariful nu poate depăşi 11 eurocenţi/minut. Faţă de tarifele impuse în aceeaşi perioadă a anului trecut, noile preţuri sunt cu câte 4 eurocenţi/minut mai mici în ambele cazuri. În ceea ce priveşte expedierea mesajelor scrise (SMS), tariful rămâne acelaşi ca şi până acum, 11 eurocenţi/mesaj.

Tarifele pentru serviciile de voce vor scădea în continuare, ultima scădere urmând să aibă loc în vara lui 2014. Artunci, utilizatorii ar trebui să plătească maximum 24 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate şi maximum 10 euocenţi/minut pentru apelurile primite.

Cele mai importante scăderi vor avea loc în ceea ce priveşte tariful pentru traficul de date (navigare pe internet, e-mail şi mesaje multimedia). De la 1 iulie 2012, tariful maxim va fi de 90 eurocenţi/MB, urmând ca de la 1 iulie 2014 acesta să fie de 50 eurocenţi/minut.

Operatorii să se bată pe clienţi

Bruxelles-ul doreşte o mai mare concurenţă pe piaţa europeană în ceea ce priveşte tarifele de roaming şi pregăteşte o nouă serie de măsuri pentru ca operatorii să concureze mai bine între ei. „Pe lângă scăderea preţurilor, este important să facilităm intrarea pe piaţă a operatorilor virtuali, care pot folosi reţelele operatorilor existenţi plătind tarife de interconectare”, explică un oficial de la Bruxelles, familiar cu problema tarifelor pentru servicii mobile în roaming.

Acesta spune că facilitarea intrării pe piaţă a unor operatori virtuali va obliga reţelele din statele membre să vină cu oferte competitive, în principal sub preţurile maxime impuse de Comisia Europeană. Pe de altă parte, oficialii de la Bruxelles se gândesc să meargă mai departe de impunerea unor tarife şi să-i oblige pe operatori să permită clienţilor să-şi aleagă o altă reţea din ţara lor atunci când sunt în roaming.

De exemplu, dacă un client al unei companii consideră că operatorii concurenţi au tarife mai bune în roaming, acesta ar trebui să poată opta pentru a deveni clientul unuia dintre cei din urmă – numai în perioada în care se află în roaming. Bruxelles-ul avertizează că poate merge şi mai departe, prin implementarea unor noi reglementări care să-i ofere posibilitatea  unui client de a alege orice operator din UE atunci când călătoreşte.

Astfel, de fiecare dată când consumatorul trece graniţa dintre două state, el să treacă automat pe operatorul de roaming ales, fără a mai fi necesar să întreprindă nici o altă acţiune, păstrându-şi atât numărul de telefon, cât şi cartela SIM. Acest lucru va fi posibil prin implementarea tehnologiei „subscriber identity module” (modul de identitate al abonatului). Bruxelles-ul doreşte ca adoptarea acestui sistem să fie făcută până ăn 2014, cel târziu 2016. 

Operatorii se opun reglementărilor

Regularizarea tarifelor la nivel european este foarte importantă pentru consumatori, pentru că astfel beneficiază de scăderea costului facturii atunci când sunt în roaming. Însă pentru operatori acest lucru a însemnat scăderea veniturilor pe segmentul serviciilor de roaming. „În discuţiile pe care CE le are cu operatorii, aceştia din urmă se plâng de faptul că aceste scăderi repetate de tarife duc la scăderea veniturilor şi asta se reflectă în banii investiţi în dezvoltarea reţelelor”, a mai explicat oficialul european.

În 2009, piaţa serviciilor oferite în roaming a generat venituri din vânzarea către clienţi persoane fizice şi business de 4,77 miliarde euro, din care 71% proveneau din servicii de voce, 17% din trafic de date şi restul de 12% pentru SMS-uri.

Cu toate acestea, roamingul nu reprezintă decât aproximativ 4% din totalul veniturilor din piaţa europeană a telefoniei mobile. Faţă de 2007, profiturile au fost în scădere cu 3,2%. Deşi pentru 2010 CE nu a dat publicităţii noile date, operatorii se plâng că veniturile din roaming au continuat să scadă.

Emma Mohr-McClune, director de cercetare la Current Analysis, spune că este normal ca operatorii să se opună reglementărilor pentru că trebuie să-şi apere veniturile. „GSMA (asociaţia mondială a operatorilor mobili – n.a.) a luat tot timpul poziţie împotriva prevederilor Bruxelles-ului, susţinând că regularizarea preţurilor nu este necesară şi este chiar, pe alocuri, con-tra-productivă”, explică Mohr-McClune, citată de Deutsche Welle.

Unii vociferează, alţii o iau înainte CE

În timp ce unii operatori se declară împotriva scăderii tarifelor, alţii se adaptează la condiţiile pieţei şi vin cu oferte din ce în ce mai atractive cu minute incluse pentru a fi consumate oriunde în interiorul Uniunii Europene.

Orange Austria, operator deţinut de France Telecom, a lansat de curând abonamentul Europa 300, care, pe lângă cele 1.000 de minute în orice reţea austriacă, include câte 300 de minute şi 1.000 de mesaje scrise (SMS) care pot fi folosite în orice ţară a Uniunii Europene.

Minutele incluse pot fi utilizate atât din Austria către orice destinaţie fixă sau mobilă din UE, cât şi atunci când utilizatorul se află în roaming în oricare dintre statele membre, atât pentru apeluri efectuate, cât şi pentru cele primite. Un astfel de abonament costă 25 euro/lună.

Nu numai în Europa de Vest au început să apară aceste evenimente. Vecinii noştri bulgari au adoptat modelul. Astfel, reţeaua Globul (deţinută de OTE Group, care deţine şi operatorul local Cosmote România) a lansat câteva abonamente care includ între 100 şi 500 de minute, ce pot fi utilizate pentru apeluri locale (către fix şi mobil) şi către destinaţii UE (fixe). Între 20 şi 100 de minute sunt valabile şi în roaming, când utilizatorul călătoreşte în orice ţară UE, atât pentru apeluri primite, cât şi pentru apeluri efectuate. 

Extraopţiuni care ieftinesc roamingul

Cosmote România – Opţiunea Roaming Traveler oferă posibilitatea de a folosi minutele naţionale/internaţionale incluse în abonamente şi extraopţiunile pot fi folosite pentru apeluri în roaming în ţările UE, plus Liechtenstein, Norvegia şi Islanda). Astfel, dacă aveţi minute gratuite, durata convorbirilor va fi scăzută din acestea, adăugându-se un tarif de 1,12 euro pentru abonaţi (cu TVA) sau de 90 eurocenţi pentru utilizatorii de cartelă (la care se adaugă TVA) pentru fiecare 30 minute ale unui apel efectuat.

În cazul în care toate minutele naţionale/internaţionale au fost consumate, la taxa fixă se adaugă un tarif de 31 sau 26 eurocenţi  pentru abonaţi, respectiv pentru utilizatorii de cartelă. Apelurile primite în roaming în ţările de mai sus vor fi tarifate cu 1,12 euro (abonaţi, TVA inclusă) sau 90 eurocenţi (clienţi cartelă Cosmote, fără TVA) pentru fiecare 15 minute ale unui apel primit.

Digi Mobil – Opţiunea Roaming, oferită numai abonaţilor, oferă clienţilor un tarif de 20 eurocenţi/minut pentru convorbirile iniţiate şi 9 eurocenţi/minut pentru convorbirile primite. Tarifele includ TVA.  

Orange România – Opţiunea „Permis de vacanţă” oferă clienţilor PrePay 15 minute (apeluri recepţionate sau efectuate),  1 MB pentru mesaje multimeda şi internet pe mobil şi 15 SMS-uri, pentru o taxă de 4,20 euro/lună fără TVA. Abonaţii plătesc 5,21 euro (TVA inclusă) pentru aceleaşi beneficii.

Vodafone România – Cu opţiunea Vodafone Passport clienţii abonaţi sau utilizatori de cartelă preplătită plătesc pentru apelurile efectuate o taxă fixă de 75 eurocenţi (fără TVA), la care se adaugă tariful standard (cel aplicat atunci când aceştia sunt în România) pentru destinaţia apelată. În cazul apelurilor primite, clientul este tarifat doar cu taxa de 75 eurocenţi pentru fiecare 10 minute în cadrul aceleiaşi convorbiri. Pentru a beneficia de această ofertă, utilizatorul trebuie să aleagă una dintre reţelele partenere ale Vodafone.

Cele mai citite

Guvernul a adoptat Strategia Națională pentru Industria de Apărare până în 2030

Executivul a aprobat Strategia Națională pentru Industria de Apărare, document ce stabilește direcțiile prioritare pentru modernizarea și revitalizarea sectorului de apărare al României până...

Studiu: Românii, tot mai conștienți de necesitatea adaptării la schimbările climatice

Mai mult de 80% dintre români recunosc că trebuie să-și schimbe stilul de viață pentru a face față efectelor schimbărilor climatice, conform sondajului anual...

Arsenal distruge seria incredibilă a lui Sporting Lisabona! Arteta, în extaz după victoria categorică din UCL

Mikel Arteta a lăudat prestația excepțională a elevilor săi, care au surclasat Sporting Lisabona cu 5-1, punând capăt unei serii impresionante a portughezilor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă