Profesorul Dan Dungaciu analizează în interviul pentru România liberă tendinţa politicienilor şi elitelor moldovene de a rămâne în zona de influenţă a Moscovei, chiar şi după 20 de ani de independenţă a ţării. În acelaşi timp, fostul consilier al preşedintelui moldovean aminteşte despre o rezoluţie a Senatului SUA din 28 iunie 1991 prin care administraţia de la Washington era îndemnată „să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă o doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România”. Dan Dungaciu crede că, deşi acest tren a fost pierdut, lucrurile nu vor rămâne aşa.
La 20 de ani de la obţinerea independenţei Republicii Moldova, această ţară este considerată doar parţial liberă de un recent raport făcut de Freedom House. Ce-i lipseşte pentru a fi cu adevărat liberă?
D.D.: Lipseşte în primul rând un spaţiu public similar statelor democratice. De la plecarea comuniştilor s-au întâmplat multe lucruri bune în această direcţie, dar nu destule: cineva spunea la Chişinău că înainte exista un Voronin şi că acum avem mai mulţi. De foarte multe ori politizarea presei s-a făcut foarte rapid după schimbarea de regim. Probabil că acesta
este unul dintre indicatori, mai cu seamă că foarte puţine organe de presă din Republica Moldova pot fi considerate independente.
Republica Moldova copiază modelul rusesc sau modelul românesc în politică şi în
presă?
D.D.: Modelul rusesc este o tentaţie pentru clasa politică şi dacă ai copiat modelul rusesc în politică, atunci el se va aplica şi în presă. În Rusia legătura dintre politică şi presă este directă şi esenţială, iar în Republica Moldova sunt foarte mulţi politicieni, inclusiv tineri, care au modele în spaţiul Federaţiei Ruse. Nu este întâmplător, fiindcă, dacă ne uităm pe sondaje cei mai populari oameni politici în Republica Moldova sunt Putin şi Medvedev. În Republica Moldova, cu toată democratizarea care s-a făcut, lumea se orientează masiv către televiziunile ruseşti, care au un anumit specific: liderul niciodată nu greşeşte, beneficiază de spaţii masive în jurnalele de ştiri, iar talk-show-urile nu sunt atât de fioroase, dar nici nu coboară atât de jos. Din acest punct de vedere, spaţiul rus este mult mai atrăgător atât pentru oamenii obişnuiţi, cât şi pentru politicieni.
Se înţelege că la 20 de ani de la independenţă, deci după ce o generaţie s-a născut şi a ajuns la maturitate în Republica Moldova, ţara este împinsă mai degrabă în sfera de atracţie a Rusiei, decât în cea a României.
D.D.: Sper să nu fie aşa, sigur, există anumite habitusuri de tip rusesc sau sovietic care nu aparţin politicienilor sau populaţiei, ci fac parte dintr-un dialog tacit între cererile publicului şi prestaţia politicienilor.
Deci moldovenii glisează mai mult spre Est, decât spre Vest?
D.D.: Cert este că în aceşti 20 de ani noi am strâns o întreagă bibliotecă a proiectelor eşuate faţă de Republica Moldova. Nu neapărat noi ca români, ci noi ca spaţiu atlantic.
Care e cauza acestor proiecte ratate?
D.D.: Cred că nu s-a înţeles un lucru esenţial: orice îndepărtare a Republicii Moldova de România, incluzând aici identitatea şi limba, îndepărtează, de fapt, Republica Moldova de spaţiul euroatlantic. Orice tentativă de a găsi alte soluţii, inclusiv problemei identitare, deschide ferestre din Republica Moldova către spaţiul estic. Identitatea românească a Republicii Moldova este singurul garant al orientării acestei ţări pe o direcţie europeană. Sună şocant, dar experienţa celor 20 de ani ne-a demonstrat acest lucru. Orice tentative de a găsi alte substitute împinge Republica Moldova spre Est.
Cum ar arăta un substitut?
D.D.: Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în timpul revoluţiilor portocalii, când americanii lucrau intens în această regiune, iar Ucraina a devenit foarte atentă la semnalele occidentale şi a început să reacţioneze, ideea principală a fost să întărească naţionalismul ucrainean. De aceea, de pildă, România nu a mai avut interlocutor în domeniul minorităţilor în perioada aceea. Ideea din spatele acestui proiect era că întărirea identităţii ucrainene va duce la decuplarea Ucrainei de Rusia şi Rusia fără Ucraina, vorba lui Zbigniew Brzezinski, nu mai poate fi imperiu pe dimensiunea vestică. Adică, dacă Ucraina ar intra în NATO, înaintarea Rusiei spre Vest ar fi blocată.
Altfel spus doar dimensiunea naţionalistă ar putea rupe aceste state de Rusia?
D.D.: Aceasta a fost ipoteza, iar în Ucraina a funcţionat. Tiparul a fost aplicat şi în Moldova, dar cum nu s-a găsit un lider portocaliu, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a preluat ideile revoluţiilor orange cu tot cu accentul identitar, numai că acest proiect s-a încheiat la 7 aprilie 2009, cu moartea unor tineri în stradă. Să nu uităm că proiectul comunist din Republica Moldova a fost un proiect identitar articulat sub regimul Voronin nu doar prin discursul public, ci şi prin manuale sau prin sărbători şi simboluri. Din păcate, acest proiect identitar nu a apropiat Republica Moldova de spaţiul euroatlantic, ci mai degrabă de Rusia. Este tot un proiect eşuat.
Traian Băsescu a atras recent atenţia Republicii Moldova că se îndepărtează de UE fiindcă nu reuşeşte, după două alegeri anticipate, să-şi desemneze preşedintele. Cât de gravă e situaţia?
D.D.: Dacă liderii de la Chişinău nu vor reuşi să facă ceva în această toamnă pentru desemnarea preşedintelui, venirea comuniştilor la putere este iminentă. Acest eşec va fi nu doar eşecul clasei politice, ci eşecul principalelor proiecte de stat pe care le are Republica Moldova.
Se poate pune problema unui stat eşuat?
D.D.: Da, un stat eşuat sau o Ucraina mai mică: un stat în care nimănui nu-i pasă prea mult de ceea ce se întâmplă. Doar că, spre deosebire de Republica Moldova, Ucraina este totuşi o piaţă mare. Ceea ce a spus Traian Băsescu trebuie luat în considerare, fiindcă nu cred că timpul mai are răbdare cu Republica Moldova.
Cum vă explicaţi că guvernul de la Chişinău a păstrat decizia comuniştilor de a renunţa la „Istoria Românilor” ca materie de predare?
D.D.: În 2006, comuniştii care erau atunci la putere în Republica Moldova au găsit o soluţie de a scoate manualele de „Istoria Românilor” şi s-au folosit de o găselniţă europeană privind istoria integrată: din două manuale, „Istoria universală” şi „Istoria românilor”, au făcut un singur manual cu ajutorul unor experţi occidentali. Când a venit Alianţa pentru Integrare Europeană la putere, nu s-a atins de această chestiune şi a motivat neintroducerea unui curs separat de istorie a românilor prin lipsa manualelor. Bucureştiul le-a trimis atunci 450 de mii de manuale, dar Chişinăul nu a schimbat nimic faţă de proiectul comunist.
Cum vă explicaţi că la întrebarea „Ce ţară ar trebui să fie principalul partener strategic al Republcii Moldova?”, 57 la sută din moldoveni spun că Rusia, 24 la sută mizează pe UE şi doar 7 la sută pe România?
D.D.: Nimeni nu le-a explicat oamenilor ce înseamnă UE şi, pe de altă parte, soft power-ul european este mai slab decât cel rusesc. Ceea ce n-au înţeles nici cei de la Bruxelles este că soft power-ul rusesc nu poate fi înlocuit decât de un soft power european livrat în limba română. A fost un eşec să găseşti un substitut pentru limba naţională pentru că acolo populaţia rusă, fiind una imperială, îi dispreţuieşte pe băştinaşi. Oamenii aceştia n-au învăţat limba vreme de 70 de ani şi o numesc moldovenească tocmai pentru a nu fi nevoiţi să se raporteze la o cultură, cum e cea română, recunoscută în UE. Limba moldovenească nu-i ajută deloc pe cei din Republica Moldova să aibă un dialog de la egal la egal cu ruşii.
În aceste condiţii, estimarea făcută de Traian Băsescu referitoare la posibila reunificare a Republicii Moldova şi România ar mai putea deveni realitate?
D.D.: Cuvântul reunificare a fost în ultimii 20 de ani tabu şi adesea ne-am ruşinat să vorbim despre asta. În anii ’90 oamenii politici de pe ambele maluri ale Prutului ne-au explicat că unirea celor două state nu e posibilă, dar lucrurile nu stăteau chiar aşa. Margaret Thatcher spunea într-un interviu că a vorbit cu Gorbaciov şi că preşedintele de atunci al Uniunii Sovietice i-a spus că vrea să menţină URSS, dar că ea i-a spus că ţările baltice şi Republica Moldova nu au aparţinut niciodată spaţiului rusesc. În 29 august 1990, ideea lui Thatcher era că Republica Moldova şi statele baltice sunt altceva. Preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, era întrebat în anii ’90 de câte ori mergea la Moscova: „Când vă reunificaţi după modelul german?”.
Vreţi să spuneţi că acum 20 de ani comunitatea internaţională nu ar fi respins o unire a Republicii Moldova cu România?
D.D.: Cel mai puternic semnal în acest sens a fost dat pe 28 iunie 1991, când Comisia de politică externă a senatului american a propus spre adoptare o rezoluţie care a fost votată de plen şi care spunea că Senatul SUA recomandă administraţiei americane „să sprijine autodeterminarea poporului din Moldova şi din Bucovina ocupate de sovietici şi să elaboreze o hotărâre în acest sens” şi „să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi a principiilor Actului de la Helsinki”.
De ce n-a fost luată în seamă această recomandare a Senatului SUA în România?
D.D.: Pentru că principalii decidenţi de atunci aveau o grilă de lectură sovietică, reunificarea era ceva periculos pentru ei.
Ce posibilităţi rămân acum?
D.D.: În urmă cu 20 de ani ar fi fost posibilă o unire bazată pe entuziasm şi nostalgii istorice. Nu ne cunoşteam, dar eram entuziaşti. Între timp, ne-am cunoscut şi nu ne-am plăcut foarte mult, de aceea cred că, dacă se va întâmpla în viitor, va fi o acţiune pur pragmatică, nu în numele istoriei, ci a paşaportului românesc. Cel mai mare pragmatism al cetăţenilor moldoveni va ajunge să fie unificarea cu România , fiindcă va fi singura soluţie, când lucrurile nu vor mai funcţiona în Republica Moldova, să primească o pensie europeană, un paşaport european, să-şi poată trimite copiii la şcoli europene.
CV Dan Dungaciu, 43 de ani
Dan Dungaciu este sociolog, directorul Institutului de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale al Academiei Române, profesor universitar la Universitatea Bucureşti, a fost consilier al preşedintelui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
„Dacă liderii de la Chişinău nu vor reuşi să facă ceva în această toamnă pentru desemnarea preşedintelui, venirea comuniştilor la putere este iminentă. Acest eşec va fi nu doar eşecul clasei politice, ci eşecul principalelor proiecte de stat pe care le are Republica Moldova.” Dan Dungaciu
