– Cele doua societati si-au exercitat, ieri, dreptul de preemptiune, iar saptamana viitoare vor negocia detaliile tranzactiei cu Consiliul Local
Problema noului proprietar al retrogradatei in Liga a II-a, echipa de fotbal Universitatea Cluj, pare a se apropia tot mai mult de o solutie. Biroul primarului Clujului, Emil Boc, a fost, ieri, locul in care cele doua firme interesate de preluarea echipei, Oncos si Impact, si-au exercitat dreptul de preemptiune, adica de preferinta la cumpararea actiunilor detinute de Consiliul Local Cluj-Napoca. Cu toate ca actuala conducere a clubului nu a pus pe masa toate "foile" necesare pentru ca Universitatea sa poate fi vanduta in mod legal, cele doua societati au primit promisiunea din partea oficialilor echipei ca acest lucru se va intampla cat mai curand. Astfel, cele doua societati vor trebui sa negocieze, pana miercuri, cu reprezentantii Consiliului Local, actionarii majoritari din acest moment ai Universitatii, suma pe care sunt dispusi sa o puna la bataie.
"Pot spune ca azi (n.r.-ieri), am facut un pas mare inainte pentru viitorul Universitatii. Pana miercuri sper ca vom afla cine este, sau cine sunt, noii proprietari ai echipei de fotbal", a declarat primarul Clujului. Oficialii lui "U" sunt, insa, nemultumiti ca tergiversarile pentru preluarea echipei avanseaza destul de greoi. Presedintele echipei, Anton Dobos, este constient, totusi, ca lucrurile au luat o turnura pozitiva si asteapta, la randul lui, urmatoarea sedinta a actionarilor, in care se va afla noul sef al Universitatii. Consiliul Local a cerut suma de 2,3 milioane de euro pentru cele 55,84% detinute, iar acum asteapta ofertele din partea celor doua companii.