Revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni nu rezolvă starea de conflict care a divizat nu doar clasa politică, ci şi societatea şi instituţiile statului fără coloratura politică. Soluţiile de normalizare a ţării sunt puţine şi complicate, chiar dacă după războiul devastator de două luni, cei mai mulţi români se aşteaptă la o coabitare paşnică.
Între preşedintele suspendat şi adversării săi punţile s-au rupt demult, de aceea întoarcerea sa la Cotroceni ar putea însemna fie o prelungire a crizei, fie o un compromis cu PSD, dacă Traian Băsescu ar putea găsi butoanele pe care să poată apăsa pentru a lansa un parteneriat, fie o „soluţie imorală”, făcută discret şi păstrată la secret până la momentul oportun. În mod pardoxal, social-democraţii par la prima vedere mai abordabili, decât liberalii, care sub bagheta lui Crin Antonescu tind să devină mai extremişti şi mai antioccidentali, decât Corneliu Vadim Tudor acum 10 ani.
În interiorul USL se discută deja când ar trebui să aibă loc următoarea încercare de demitere a lui Traian Băsescu, iar calculele făcute sugerează că spre sfârşitul lunii octombrie ar putea fi declanşată următoarea procedură, în aşa fel încât un nou Referendum să poată fi organizat odată cu alegerile generale din 30 noiembrie. Susţinătorii lui Victor Ponta din PSD şi cei ai lui Crin Antonescu din PNL mizează pe acest scenariu, chiar dacă e greu să găsească noi motive pentru demiterea lui Train Băsescu. Majoritatea parlamentară de care dispune acum USL e suficientă pentru înlăturarea preşedintelui şi este evident că parlamentarii nu au nevoie de argumente legale, ci de promisiuni şi colegii eligibile.
Cu susţinerea occidentală masivă de care dispune şi cu toate declaraţiile naţionaliste înregistrate dinspre PNL şi PSD, Traian Băsescu i-ar putea atrage de partea sa pe parlamentarii UDMR. Ar fi suficient dacă ar obţine din partea lor o poziţie de non-combat, mai cu seamă că şi pentru ei e avantajoasă neimplicarea în bătălia pentru putere: comunitatea maghiară a boicotat Referendumul din 29 iulie, locuitorii din secuime sunt preponderenţi pro-Băsescu, pentru că este singurul înalt demnitar român care a venit să vorbească direct cu ei, iar înainte de alegerile parlamentare, UDMR nu are nici un interes să devină parte la un scandal din care nu câştigă nimic. O eventuală poliţă de asigurare de la UDMR este, însă, insuficientă, de aceea ar fi necesară o nouă „soluţie imorală” prin care PDL să negocieze încă un lot de parlamentari din zona de gravitaţie a USL sau dinspre UNPR care la rândul lor să devină necombatanţi în situaţia în care se va mai supune la vot o răsturnare a preşedintelui Traian Băsescu.
Această soluţie imorală e cea mai viabilă şi cea pentru care compromisurile sunt minime din partea taberei Traian Băsescu. Posibilitatea aplicării acestei idei are succes doar dacă liderii grei ai PDL iau iniţiativa negocierilor şi bineînţeles dacă partidul preşedintelui este dispus să sacrifice mai multe locuri eligibile pentru trădătorii de care au nevoie pentru menţinerea lui la putere.
Democraţia românească funcţionează în mod tradiţional pe baza soluţiilor imorale, a strategiilor de supravieţuire şi a planurilor pe termen scurt şi foarte scurt. USL a suspendat statul de drept pentru a-l putea elimina pe Traian Băsescu din joc, iar liderii occidentali au considerat periculos acest experiment, fiind nevoiţi să le transmită premierului şi interimarului să aibă grijă că „democraţia nu este o târfă de cules de pe stradă de un bărbat înarmat”. Această non-definiţie data de premierul britanic Winston Churchill nu a fost însă înţeleasă la vârful USL, aşa că reprezentanţii euro-atlantici au ajuns la concluzia că nu trebuie să aleagă între bine şi rău, ci între naţionalism şi occidentalism, între război fără reguli şi conflict în limitele legii, între dublu limbaj moştenit de la sovietici şi negocierea frustă a marinarului devenit om de stat.
Umilit de USL, plin de cicatricile celor 8 ani de conflicte interne, deprimat de cei 7 milioane şi jumătate de români care nu-l mai vor, Traian Băsescu s-a gândit de mai multe ori la soluţia demisiei. Pentru o arenă pacificată şi un armistiţiu de lungă durată ar fi nevoie, însă, de plecarea tuturor combatanţilor, fiindcă retragerea unuia singur produce dezechilibre şi mai mari. De aceea liderii vestici îl încurajează să rămână, în vreme ce PDL se gândeşte cum să pună în opera „soluţia imorală”
