Se discută aprins, în aceste zile, despre cum ar putea fi stopat valul de cercetători științifici din pușcării, minimalizându-se, până la absurd, rolul judecătorilor care decid eliberarea, înainte de termen, a infractorilor vedete. Se pune problema modificării legislației, de parcă acei judecători ar fi simple marionete care analizează într-un mod mecanic acele dosare și, ca o fatalitate, nu au încotro și e musai să îi elibereze.
De acord, legea nr 275/2006, care prevede posibilitatea reducerii pedepsei ca urmare a elaborării de către deținut a unei lucrări cu caracter științific, este întocmită prost și trebuie modificată. Actualul cadru legislativ nu prevede filtre care să analizeze în profunzime caracterul științific al acelor cărți, iar comisia din penitenciar, prezidată de un judecător delegat, nu are la dispoziție proceduri clare pentru a verifica acele cărți.
Dacă analizezi cu spirit de detectiv traseul pe care îl urmează deținutul devenit peste noapte cercetător, de la momentul zero, când redactează către penitenciar o cerere pentru a scrie o lucrare științifice și până în momentul ultim, în care acele volume revin de la tipar în mâinile lui, ajungi la concluzia că marii satirici ai lumii ar putea să facă practică în penitenciarele noastre, pentru a scrie ficțiuni despre absurdul instituțional. În linia iraționalului, Academia Română ar putea înființa o nouă secție de cercetători acreditați la Jilava, cu merite incontestabile în inovarea unor discipline științifice.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că deținuții au voie să înceapă acele lucrări doar dacă un profesor universitar girează pentru ei. Poate ar fi interesant să fie făcută publică și o listă cu toți profesorii universitari care au susținut în scris, către conducerea penitenciarelor, că infractorii noștri de lux, gen Gigi Becali, Dan Diaconescu, George Copos, Antonie Solomon și mulți alții, au specializările necesare redactării unor lucrări științifice.
Cum a ajuns oare la concluzia fostul profesor universitar de la Facultatea de Istorie, a Universității București, Stelian Brezeanu, că George Copos este capabil să scrie lucrări cu caracter științific în istorie medievală? Nici măcar un absolvent de istorie, fără studii aprofundate pentru perioada medievală, nu ar fi în stare să redacteze astfel de cărți. Ce profesor universitar a girat pentru Dan Diaconescu, o rușine pentru jurnalismul românesc, să scrie lucrări teoretice despre o meserie de care și-a bătut joc?
O a doua anomalie apare în momentul în care deținutul face cerere către penitenciar să predea manuscrisele familiei pentru a le duce la tipar.
Atenție, deținutul nu are dreptul să scrie la un calculator acea lucrare, ci doar la mână. Teoretic, el scrie la mână totul, de la cinci la opt lucrări într-un an, potrivit noilor recorduri înregistrate în pușcăriile noastre, iar manuscrisele sunt predate familiei.
Nimeni din penitenciar nu verifică dacă acele manuscrise care pleacă din pentenciare au același conținut cu cele pe care le primesc, înapoi, din partea familiei, gata publicate.
Putem presupune că George Copos a scris ghicitori și bancuri în celulă și a primit, la schimb, o lucrare despre relațiile matrimoniale din sec. XVII, despre care doctorandul Cătălin Parfene susține că este un plagiat?
În lipsa unei proceduri clare, toate aceste anomalii trec de filtrul formal al comisiei din penitenciar care întocmește dosarul pentru eliberarea condiționată și ajung pe masa unui judecător care are decizia finală.
Ce face acel judecător, bifează condițiile prevăzute de lege și eliberează presupusul cercetător înainte de termen sau are și un rol activ, judecând și în spiritul legii, nu numai în litera ei?
În tot acest val de eliberări condiționate dubioase, singurul judecător care nu a vrut să se lase păcălit și a respins cererea este cel care l-a judecat inițial pe Copos, la Judecătoria Sectorului 5. Circumspect, judecătorul respectiv a cerut manuscrisele scrise la mână de Copos și a constatat o performanță de care niciun geniu al umanității nu a fost capabil: manuscrisele deținutului Copos sunt scrise impecabil, fără niciun fel de ștersătură sau mâzgălitură.
Judecătorul a respins cererea, iar în motivarea sa stau scrise următoarele: "Instanța mai reține că atât aparătorii condamnatului cât și condamnatul au susținut că dorința care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările știintifice ( instanța a constatat că spre deosebire de manuscrisele marilor scriitori expuse în muzee, manuscrisele depuse la dosarul cauzei în original de către aparătorii condamnatului nu dețin ștersături, rectificări, reformulări) a fost de a câștiga zile de munca care să fie considerate ca executate și astfel să fie mai repede liberat condiționat’’.
Așadar, chiar cu o lege plină de imperfecțiuni, un judecător a putut, dacă a vrut, să judece drept și a făcut-o. Desigur, decizia definitivă a fost alta, iar Copos este liber din primăvară, dar tocmai asta întărește frumusețea excepției.
În tot acest vacarm despre modificarea legislației, despre interminabilul ‘’cum, când și cine’’ să modifice legea, despre miniștri ai Justiției care promit grav, după care uită să mai facă acel lucru, un judecător a dat dovada că dacă nu vrea să se lase păcălit de un infractor și pune câteva întrebări suplimentare, are toate pârghiile în mână să respingă eliberarea. Poate ar merita un premiu.
