Corpurile de iluminat vor folosi energia captată de panouri solare.
Iluminatul public pe principala arteră de circulaţie din municipiul Vulcan va fi realizat, în premieră în regiune, cu ajutorul unor corpuri electrice speciale ce vor folosi energia solară produsă de panouri fotovoltaice montate pe stâlpi şi stocată apoi de bateriile de acumulatori. Proiectul urmează să ducă la reducerea cu 40% a facturii de electricitate pentru bugetul local, după cum susţin autorităţile din oraşul hunedorean.
Lucrările la acest proiect au fost finalizate în proporţie de 95%, a spus primarul Gheorghe Ile. Sistemul de iluminat are o lungime de doi kilometri şi va fi inaugurat în luna octombrie. „Acum, pentru iluminatul public plătim, în medie, aproximativ 80.000 de lei lunar”, a explicat primarul municipiului Vulcan.
Lucrările de montaj pentru noul sistem de iluminat public sunt incluse într-un proiect mai amplu care prevede reabilitarea bulevardului principal din Vulcan.
Proiectul este finanţat cu patru milioane de euro prin Programul Operaţional Regional al Uniunii Europene şi prevede, printre altele, schimbarea coloanei principale de apă potabilă, reabilitarea carosabilului, construirea de şanţuri tehnice pentru cablurile care trec prin oraş, realizarea unor fântâni arteziene şi extinderea spaţiilor verzi.