-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialIepuraşii blajinului Iorguş

Iepuraşii blajinului Iorguş

Chiar dacă partidul lor nu o duce prea bine, fiind lovit, în materie de imagine, într-o aripă, principalii actori ai PDL Constanţa sunt preocupaţi intens de alegerile locale. E de apreciat, într-un fel, zelul celor care vor să respecte regula de bază a gospodarului autentic, care, se ştie, îşi face vara sanie. Din această perspectivă, politicienii locali stau cu urechea lipită de uşa vecinului precum lupul de copaia sub care se ascundea iedul necugetat.

În aceste zile se fac şi se desfac tot felul de sondaje privind şansele pe care le au prezumtivii combatanţi în disputa pentru primării. Deocamdată, evaluările reale sunt ţinute în sertar, la secret, pentru destabilizarea adversarilor. Ca în toate telenovelele politice de acest gen, excesul de mister dăunează grav credibilităţii. În astfel de situaţii, un rol deosebit îl joacă pescuitorii în ape tulburi şi echipele de zgomote, dar nu sunt convins că gălăgia politică reprezintă principalul atu pentru candidaţi.

Neoficial, PDL Constanţa şi-a scos la încălzire concurenţii pentru principalele primării din judeţ. La Mangalia, lucru deja ştiut, se pregăteşte Zanfir Iorguş, veşnicul candidat la Primărie. Faţă de alegerile trecute, peisajul politic este fundamental schimbat. Pe lângă păcatele sale personale, repet, domnul Iorguş va fi pus în situaţia de a răspunde şi pentru cele comise de partidul său la guvernare. În altă ordine de idei, concurenţa în PDL Mangalia devine tot mai acerbă pentru postul de primar.

Poate că pensionarilor le-o fi dor de blajinul Iorguş, în amintirea „lanţurilor umane” de altădată, dar ascensiunea lui Paul Foleanu ar trebui să-l pună serios pe gânduri pe domnul deputat. Într-un fel, se repetă povestea cu Dan Moldovan, dar sper ca Foleanu să nu îngroaşe rândurile excluşilor din partid. Faţă de alegerile trecute, au dispărut iepuraşii de duzină, aceştia ajungând la concluzia că în raniţa fiecărui pedelist se găseşte cheia Primăriei Mangalia. Nu cred că reînvierea acestei mentalităţi are darul de a-l bucura prea mult pe domnul deputat…

Cele mai citite

Vremea s-a răcit în toată țara: temperaturile au scăzut semnificativ, ger și viscol la munte

Temperaturile rămân scăzute până la mijlocul săptămânii viitoare, cu valori nocturne între -10 și 0 grade Temperaturile au scăzut brusc în întreaga țară, maximele zilei...

Bursele europene încheie săptămâna pe minus, influențate de datele economice din SUA

Singurul sector pe creștere a fost cel auto, cu un avans modest de 0,48% Bursele europene au înregistrat scăderi generalizate vineri, pe fondul datelor solide...

Jandarmeria: Mitingul organizat de AUR în Capitală a avut până acum un caracter pașnic și civilizat

Protestatarii s-au reîntors în Piața Victoriei, unde vor rămâne până la ora 23.00, când expiră autorizația pentru miting După ce s-au strâns în Piața Universității,...
Ultima oră
Pe aceeași temă