17.1 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecialIEAS 2017 lansează concursul „Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică” (P)

IEAS 2017 lansează concursul „Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică” (P)

Compania DK Expo, organizator al expoziției International Electric & Automation Show, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, lansează concursul „Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică”, parte integrantă a noului concept IEAS

Competiția se adresează tuturor studenților și masteranzilor din Universitățile acreditate în România și urmărește premierea rezultatelor cercetării pentru următoarele domenii: automatizări, inginerie electronică, robotică, Internet of Things, construcții, instalații, arhitectură, software și hardware industrial.

Lansarea apelului pentru proiecte va începe la data de 1 iunie 2017. Înscrierea în concurs se va face pe baza trimiterii unui Abstract de maximum 500 de cuvinte, în care să se propună o temă de cercetare – inovare în aria descrisă, pe adresa premiistudentesti@dk-expo.ro, până la data de 31 iulie 2017. Proiectele pot fi depuse atât individual, cât și de către echipe de cercetare.

Competiția cuprinde două secțiuni: Start Up și Inovare Tehnică.

Vor fi acordate premii în valoare totală de 5.000 Euro.

Gala Premiilor Studențești pentru Inovare Tehnică va avea loc în prima zi a expoziției IEAS 2017 (19 septembrie 2017), dedicată educației și inovării. http://www.ieas.ro/noutati/

Mai multe detalii și regulamentul oficial al concursului sunt disponibile pe http://www.ieas.ro/premii-competitii.

Premiile Studențesti pentru Inovare Tehnică se derulează sub egida unor centre universitare prestigioase, printre partenerii instituționali ai evenimentului numărându-se: Universitatea de Construcții București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică a Universității Politehnice București. 

Cele mai citite

România, pe primul loc în Europa între statele cu cea mai redusă dependență de gaze

Ministerul Energiei anunță că, din 2027, vom fi tot numărul unu în Europa, dar ca producător de gaze naturale Criza energetică, volatilitatea prețurilor, războiul din...

Atac rusesc asupra unei nave sub pavilion Palau în portul Odesa

O rachetă a ruşilor a lovit luni o navă sub pavilion Palau în portul Odesa, ucigând un cetăţean ucrainean şi rănind cinci cetăţeni străini,...

Jonathan Tah, țintă principală! Bayern și Barcelona se bat pentru semnătura germanului

Barca și Bayern Munchen se luptă pentru semnătura fundașului campioanei Leverkusen. Jonathan Tah, unul dintre cei mai apreciați fundași centrali ai fotbalului german, este tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă