Si daca intreaga chestiune a scutului antiracheta n-ar fi despre o prezumtiva si difuza amenintare iraniana, ci despre rusi (desi nu este)? Daca instalatiile pe care americanii doresc sa le amplaseze in Romania ar fi parte a unui ansamblu complex de control al teritoriului rus, care la nevoie sa fie transformat in rampa de lansare a unui eventual atac (desi nu sunt)? Cu alte cuvinte, daca toate temerile cele mai adanci ale Moscovei s-ar confirma cuvant cu cuvant, ar fi trebuit ca Bucurestiul sa ia alta decizie decat aceea pe care a luat-o? Raspunsul este, evident, nu. Daca Romania doreste sa isi asume un rol mai important in politica si securitatea europeana si daca onoreaza – asa cum se cuvine – parteneriatul strategic cu Statele Unite, atunci ar trebui sa gazduiasca chiar si sisteme ofensive indreptate in mod explicit impotriva Moscovei.
Chiar si intr-un astfel de caz extrem, singura datorie a Romaniei, asumata prin actualul tratat pe care-l avem cu rusii, ar fi fost sa procedam la "schimburi de pareri". In momentul in care presedintele Basescu a anuntat ca scutul nu este indreptat impotriva Rusiei, orice pretentie privind eventuale consultari prealabile a fost contracarata. Afirmatiile ambasadorului rus la NATO, Rogozin, ca precizarea lui Basescu ar fi psihanalizabila dovedesc fie ca Rogozin nu stie ce vorbeste, fie ca, vorba americanilor, latra la alt copac. Cat despre pretentiile unor comunisti de la Chisinau de a fi fost consultati in prealabil, ele vin de undeva din negura trecutului sovietic. Romania este membra a NATO si a UE. Temerile exprimate de Rusia trebuie tratate cu intelegere, cu condescendenta chiar, dar atat. Daca nu le convine, asta e. Viata e nedreapta.
In legatura cu scutul antiracheta, rusii ar protesta oriunde l-ar pune americanii, mai putin poate in Kansas, si asta, dintr-un motiv foarte simplu. Actuala arhitectura de securitate globala se bazeaza in continuare pe ceea ce se numeste mutual assured destruction – asigurarea distrugerii reciproce – sau, cum ii spun americanii, MAD. si este o nebunie ca omenirea nu a venit cu alta idee mai buna pentru pacea lumii decat ca, daca doi oameni cu revolverele incarcate stau cu tevile lipite unul de tampla celuilalt, atunci nu va apasa nici unul pe tragaci. Cel care a observat cu bun-simt nu numai ca-i o sminteala globala, dar si ca America poate mai mult de-atat a fost Ronald Reagan, si asa a aparut Initiativa de Aparare Strategica, botezata de adversari Razboiul Stelelor.
Programul avea ambitii globale si ar fi anihilat echilibrul de forte si ar fi facut inutil intregul concept al "descurajarii" nucleare pe care se bazeaza intreaga doctrina MAD. Reagan nu vroia echilibru, vroia sa castige razboiul rece distrugandu-le rusilor si chinezilor gloantele inca din butoi. Dupa disparitia URSS, administratia Clinton a redus dimensiunile programului la obiective locale de protectie a teritoriului american. Povestea cu descurajarea functioneaza cand ai de-a face cu actori globali considerati responsabili, precum Rusia, India sau China, dar nu merge cu Ahmadinejad, Kim Jong Il sau cu baietii lui Bin Laden care nu au nici o problema sa dea foc planetei. Asa a aparut scutul in varianta Bush, adaugata si revizuita in varianta Obama. Pentru rusi asta este de doua ori o problema. Rusia continua sa vada geopolitica drept un joc de suma zero.
Moscova nu are nici un interes ca americanii sau aliatii lor sa fie mai in siguranta decat sunt acum, ci sa ramana cat mai ocupati cu razboiul impotriva terorismului. De aceea, toate promisiunile rusilor de a face presiuni la adresa Iranului pentru a renunta la programul nuclear au ramas la stadiul de vorbe goale. Un scut antiracheta care sa protejeze Europa de Iran inseamna securitate pentru America si Europa, deci insecuritate pentru Rusia. In al doilea rand, un sistem antiracheta poate fi adaptat si la alte amenintari. Analistul rus Pavel Felgenhauer sustinea ca Moscova s-a opus scutului din Polonia si Cehia pentru ca se temea sa nu fie atacata cu rachete nucleare din Polonia, dar este mai probabil ca era suparata pentru ca sistemul i-ar fi compromis capacitatea de a lansa rachete spre SUA peste Oceanul Arctic. Cu alte cuvinte, scutul Bush le-ar fi anihilat un glont din revolver, ceea ce inseamna ca americanii ar fi putut risca sa joace ruleta ruseasca, in vreme ce rusii ar fi fost victime sigure.
Kremlinul a crezut ca toate acestea vor disparea o data cu anuntul privind resetarea si, mai ales, o data cu abandonarea scutului din Polonia si Cehia. In perioada dintre vizita lui Obama la Moscova si cea a lui Biden in Cehia, Polonia si Romania, intre oficialii celor doua tari au avut loc consultari largite atat la nivel oficial, cat si personal, inclusiv asupra noilor elemente ale scutului la care rusilor li s-a oferit chiar sa participe. Daca americanii au ramas discreti, rusii au racnit pe la toate rascrucile despre "interesele lor legitime" in spatiul fost sovietic, desi li se spusese clar ca epoca sferelor de influenta a trecut. De cate ori vin democratii la Casa Alba, rusii au tendinta sa-i ia de sus, si asa au stat lucrurile si de data aceasta, pana la turneul lui Biden in Europa de Est, unde a reafirmat ca America nu abandoneaza Estul Europei.
La scurta vreme, Washingtonul a fost invadat de agenti de influenta ai Moscovei care au denuntat politica externa a Washingtonului, dar, mai ales, a lui Biden, si s-au intrebat prin revistele de specialitate "Cine face politica externa a Americii: Barack Obama, sau Varsovia, Tbilisi ori vreo alta tara estica (adica noi)?". Teza care incepuse sa circule cu ceva succes pe la Washington era aceea a "declinismului american", potrivit careia Statele Unite, slabite de criza economica, ar trebui sa coopereze cu rusii si chinezii in marile proiecte globale si sa lase certurile marunte din Estul Europei in plata Domnului. A domnului Putin, desigur. Apoi, la mijlocul lunii ianuarie 2010, a aparut informatia ca NATO a reusit in sfarsit, la presiunile Poloniei, dar, mai ales, ale Statelor Unite, sa convina asupra realizarii planurilor de aparare a celor trei state baltice.
Un plan de aparare a balticilor nu poate lua in calcul decat un singur agresor, Rusia, motiv pentru care Franta si Germania se opusesera pana acum. In sfarsit, la inceputul lunii februarie a venit anuntul Romaniei privind scutul. Dintr-o data, Kremlinul pare sa fi inteles ca Administratia Obama o avea multe pacate, dar chiar atat de idealista nu e, ca americanii fac concesii, dar nu isi abandoneaza aliatii.
Cand aceste lucruri au devenit clare, la Bucuresti a aparut Ion Iliescu, care vrea referendum pe tema scutului (acelasi Iliescu care a semnat cu URSS un tratat ce-i dadea Moscovei drept de veto asupra aliantelor Romaniei); a aparut, la Mircea Geoana, dorinta arzatoare de-a avea o conversatie cu poporul pe aceeasi tema; dar si o multime de comentatori care se straduiesc sa faca piruete logice menite sa demonstreze ca ceva care, in esenta, adauga securitate reprezinta, de fapt, un risc crescut, reluand exact aceleasi argumente folosite de miscarile pacifiste finantate de Moscova in anii ’80 (Vladimir Bukovski si Catherine Ashton stiu). Mona Charen ii numea pe ziaristii si intelectualii care au facut jocul sovieticilor "idioti utili", dupa o vorba a lui Lenin. Intrebarea este cati dintre acesti pacifisti si amatori de dialog sunt idioti utili, cati agenti (cel putin) de influenta ai Moscovei si, mai ales, de ce sunt atat de multi?
