Pe lângă o cină perfectă, în seara de Sfântul Valentin ai nevoie și de o băutură pe măsură. Mix That Drink propune următoarele rețete de cocktailuri ideale pentru o seară în doi.
1. Romance
Acest cocktail este ideal pentru o seară romantică, pentru că este dulce și slab alcoolizat. Este o băutură cu gust puternic de cafea și ciocolată.
Ingrediente
- 30 ml Cointreau
- 50 ml Crema de Wisky
- 20 ml Lichior de ciocolată
- frișcă
Amestecă ingredientele, apoi pune totul într-un pahar de Martini, pe care îl ornezi cu o cireașă sau o căpșună.
2.Soft Love
Soft love este un cocktail ușor de realizat, ideal să fie consumat după cină. Este slab alcoolizat și are gust puternic de fructe (banane, cireșe, zmeură).
Ingrediente
- 30 ml lichior de banane
- 50 ml vodkă cu gust de cireșe
- 10 ml frișcă lichidă
- o linguriță de sirop Grenadine
Amestecă ingredientele cu gheață pisată, apoi servește băutura obținută într-un pahar de cocktail.
3. Love Bite
Love Bite este o băutură ideală pentru o seară incendiară. Este un shot mai puternic aromatizat decât B52, dar nu la fel de dulce. Aspectul este cel care contează.
Ingrediente
- 50 ml lichior de cireșe
- 50 ml lichior de portocale
- frișcă pentru ornat
Toarnă lichiorul de cireșe într-un pahar înalt de cocktail, apoi, cu ajutorul unei linguri, pune încet lichiorul de portocale, apoi ornează cu frișcă.
4. Red Nail
Acest cocktail este un amestec de votcă și Campari, perfect pentru o seară în doi.
Ingrediente
- 50 ml votcă
- 40 ml Campari
Pune un cub de gheață într-un pahar de martini apoi toarnă amestecul de ingrediente. Ornează paharul cu o flie de portocală.
5. White Lady
White Lady este un cocktai preferat de majoritatea femeilor. Are un gust acrișor și se poate bea înainte de cină.
Ingrediente
- 50 ml gin
- 10 ml Cointreau
- 10 ml suc de lămâie
Deschide galeria foto pentru a vedea cocktailurile.