Alonzo King, coregraful a cărui trupă, baletul „Lines” din San Francisco, a încântat publicul bucureştean în acest weekend, deşi nu s-a aflat în România, a acordat totuşi, de peste mări şi ţări, un interviu în exclusivitate pentru RL.
Un demn reprezentant al dansului contemporan, Alonzo King a preluat o moştenire importantă de la „avangardişti” ca Maurice Béjart sau conaţionalul său Alvin Ailey, el însă reuşind să sublimeze mişcarea aducând chiar şi simplul gest la nivel de mare artă. În spectacolul de la Bucureşti, prezentat în cadrul „Întâlnirilor JTI”, au putut fi văzute două balete diferite, unul pe un colaj de muzică barocă, în special pe muzică de Arcangelo Corelli, balet intitulat „Praf şi lumină”, şi unul complet diferit, „Rasa”, pe muzică indiană ritualică, interpretată pe faimosul instrument „tabla” de interpretul şi compozitorul Zakir Hussain. Deşi dansul contemporan a pornit la vremea lui ca o disidenţă faţă de baletul clasic, acum lucrurile s-au mai echilibrat. Dintre cei 11 balerini ai lui Alonzo King, unii au instruire clasică, unii au făcut doar dans contemporan, în timp ce alţii sunt debutanţi, învăţând să danseze profesionist chiar de la marele maestru. Despre dans în variatele sale manifestări am vorbit şi noi cu Alonzo King.
Domnule Alonzo King, în opinia dumneavoastră, cine ar învinge azi pe scenă în lunga „luptă” dintre baletul clasic şi dansul contemporan?
Clasicul în general se referă la echilibru, echilibru între toate lucrurile şi pe toate fronturile. În idealul clasic, forma este mai presus de toate şi doar forma în sine este cea care comunică mesajul unei opere. Personalitatea trebuie să se supună structurii. Comunitatea este mai importantă decât persoana individuală şi macrocosmosul e, de asemenea, mai semnificativ decât microcosmosul. Integrarea în „marele tablou” este mesajul obligatoriu, itablou în care de altfel domină pacea şi armonia. Pe când modernul, în sensurile sale cele mai largi, vine cu idealul romantic, care încearcă să sugereze că în experienţa personală, atunci când e trăită şi comunicată adânc şi sincer, găseşti de fapt sensul universal. În ceea ce noi numim „lupta dansului modern” nu mai există „deghizare”, nu mai există prefăcătorie, iar coregraful foloseşte parcă altfel, într-un mod mult mai metaforic, „uneltele” universale ale fizicii ca masa sau gravitaţia. Dar, indiferent cum le-am denumi, indiferent ce eticheta le-am pune, în realitate nu prea se poate una fără alta, atât clasicul, cât şi modernul îşi au rolul lor în lume şi în artă. Ele sunt două paradigme atât universale, cât şi individuale. Îmi place să cred că, în dansurile create de mine, clasicul şi modernul conlucrează, merg mână în mână.
„Le cer dansatorilor mei să se topească până la capăt într-o idee”
Deci nu vă aflaţi printre cei care aruncă cu pietre în valorile clasice?
Atât idealul romantic, cât şi cel clasic, atunci când sunt în mod superb exprimate, devin adevăruri. Şi preferinţa mea merge spre lucrul foarte bine făcut, indiferent de eticheta pusă pe el. Eu ştiu că în lumea noastră etichetele de pe „produse” sunt la mare preţ, dar dacă totuşi cauţi autenticul, şi nu doar „firma”, vei vedea că adevărul este cel care contează şi că încadrările ce ţin de mode sunt efemere. Acest lucru este valabil şi în viaţă. Eu unul nu aş putea fi niciodată atras de cineva doar ca „formă”, doar pentru că e drăguţ „împachetat”, sau doar pentru faptul că respectiva persoană are o anumită culoare a pielii sau o anumită identitate sexuală. Ce m-ar atrage cu adevărat ar fi calităţile sale personale interioare, astea ar funcţiona ca un magnet, şi gradul de sinceritate şi de adevăr al mesajului pe care omul acela reuşeşte să-l facă să ajungă până la mine.
Ce le cereţi dansatorilor dumneavoastră? Care ar trebui să fie calităţile unui dansator ce aplică pentru un job la compania „Lines” a lui Alonzo King?
Le cer devotament total şi să se topească până la capăt într-o idee. Le cer să radieze.Toate calităţile rare, câştigate cu greu, pe care le admirăm necondiţionat în oamenii minunaţi din jurul nostru sunt esenţiale unui bun dansator: onestitate, sinceritate, curaj, inteligenţă sclipitoare şi smerenie. Sigur că, în primul rând, dansatorul e un artist. Primul şi cel mai important job pe care îl are de „profesat” un dansator, ca de altfel orice artist, este să înceapă o investigaţie serioasă şi cât se poate de onestă a sinelui. Să descopere, pe cât se poate, cine e el şi ce are de spus pe lumea asta, căci nimeni nu a „aterizat” aici fără a avea un mesaj de transmis semenilor săi. Până nu descoperi tu cine eşti şi ce ai de zis, cum crezi că te poţi cocoţa pe o scenă şi să începi să „vorbeşti” lumii? Dar să ştiţi că, în esenţă, idealul unui artist nu diferă de idealul oricărui om în viaţă. Cu toţii tindem spre realizare, spre împlinire, spre, pe cât se poate, desăvârşire. Dansatorul/artistul se află mereu pe o cale foarte dură de autoreformare, proces care implică „dezbrăcarea” totală de tot ce e fals şi împovărător, pentru ca până în final să fie liber să poată deveni tot ceea ce i se cere să fie.
Gigi Căciuleanu, cel mai mare coregraf român, spunea cândva că un corp frumos nu poate fi decât unul inteligent şi că un dansator cu adevărat bun trebuie să fie deştept şi cultivat. Împărtăşiţi această idee?
Cred că este un excelent punct de vedere şi, în plus, foarte bine exprimat. Eu aş mai adăuga la asta şi că Adevărul şi Frumuseţea sunt una. Inteligenţa este o „unealtă” foarte utilă şi este un adevărat spectacol să o vezi la lucru, dar până şi ea poate deveni uneori limitativă. Eu cred că ceea ce trebuie să funcţioneze la un artist chiar mai ceva decât inteligenţa (care este, desigur, esenţială) este intuiţia. Iar intuiţia trebuie să te ducă până în pânzele albe, până acolo unde ceea ce ştii tu ştii şi gata, nu mai ai nevoie de nici o validare din partea nimănui. Iar tu trebuie să fii fidel crezului tău, chiar dacă lumea întreagă te dezaprobă.
Şi care e proiectul lui Alonzo King, în paşi mici, pentru ziua de mâine, de exemplu?
Planurile mele de viitor, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, se reduc la un singur lucru: să continui să fac ceea ce fac un pic mai mult şi mai bine în fiecare zi a vieţii mele, sperând să ajung un om şi un artist deplin.
