ICR plăteşte chirii foarte mari pentru filialele din străinătate. Cum explică Marga şi Patapievici

Institutul Cultural Român (ICR) plăteşte chirie 13.000 de euro pe lună pentru spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea filiala sa de la Budapesta. 12.600 achită instituţia ­pentru sediul din Stockholm. În condiţiile în care guvernele ultimilor ani nu vorbesc decât de austeritate şi reduceri de cheltuieli, sumele pe care le plăteşte ICR pentru reprezen­tanţele sale din lume atrage nemulţumiri publice.

7 dintre cele 18 reprezentanţe culturale româneşti funcţio­nează în clădiri ale statului român (de exemplu, la New York în imobilul reprezentanţei României la ONU) şi pentru acestea nu se plătesc chirii.

Pentru restul însă, România plăteşte lunar, de la buget, sume care depăşesc de multe ori preţurile din pieţele imobiliare ale capitalelor unde funcţio­nează. Astfel, pentru imobilul de 572 de metri pătraţi pe care ICR îl foloseşte la Berlin statul român achită lunar o chirie de 7.485 de euro, potrivit datelor ce ne-au fost furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). „Spaţiul răspunde perfect nevoilor unei instituţii culturale: sală de conferinţe/concerte de 80 de locuri, sală de expoziţii de 90 de metri pătraţi, bibliotecă, sală de cursuri. Clădirea a fost construită in anul 1912 şi este un exemplu reprezentativ de arhitectură wilhelmiană târzie în domeniul construcţiilor de vile private“, scrie pe site-ul ICR despre sediul său din Berlin.

Cea mai scumpă chirie plătită de România este pentru filiala sa de la Stockholm. Astfel, ca să folosească numai 435 de metri pătraţi statul achită lunar 12.600 de euro.

Pentru vila de la Budapesta, chiria este 13.000 de euro. Supra­faţa de care dispune ICR-ul din capitala Ungariei este însă de 1.200 de metri pătraţi. În schimb, în ţara vecină, institutul mai are o filială şi la Szeged, pentru care mai plăteşte încă 544 dolari. Vila Malonyay din Budapesta a aparţinut scriitorului şi criticului de artă Malonyay Desző (1866-1916), iar între 1970 şi 1980 în cădire a funcţionat Ambasada Republicii Federale Germania, potrivit datelor de pe site-ul ICR.

Alte chirii plătite de ICR, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru clădirile în care îşi desfăşoară activitatea în străinătate: 9.768 de euro pentru o clădire de 500 de metri pătraţi la Tel-Aviv, 5.352 de euro pentru numai 180 de metri pătraţi la Madrid, 3.000 de euro pentru un spaţiu cât un apartament mai mare, de 160 de metri pătraţi, la Varşovia.

Chiria pentru secretar, mai mare decât pentru director

O mare parte din funcţionarii care lucrează la filialele ICR din străinătate stau în locuinţe pentru care statul plăteşte sume mult mai mari decât oferă piaţa din capitalele respective. Astfel, pentru casa directorului din Madrid al ICR se achită de la bugetul public 2.000 de euro pe lună, în condiţiile noi am găsit, la o simplă căutare pe Internet, un apartament cu trei camere, de 80 de metri pătraţi, aranjat elegant, la numai 1.200 de euro pe lună.

De altfel, cele mai evidente diferenţe se înregistrează în Spania. Directorul adjunct are chiria decontată la nivelul de 1.800 de euro pe lună, ba chiar un referent căruia statul îi acoperă cazarea stă într-o locuinţă cu 1.400 de euro pe lună. Asta în condiţiile în care există apartamente absolut decente, cu preţuri între 600 şi 900 de euro pe lună.

Directorul ICR Berlin locuieşte într-un apartament pentru care se plătesc 1.439 de euro chirie lunar. Asta în condiţiile în care, la fel ca în Spania, noi am găsit pe site-urile de imobiliare germane, la o singură căutare, un apartament cu două dormitoare, amenajat în stil boem – printre dotări este inclusă şi o chitară la numai 650 de euro pe lună.

Statul român decontează pentru ICR Tel-Aviv inclusiv chiria pentru locuinţa în care trăieşte portarul-îngrijitor al filialei, potrivit datelor de la Ministerul Afacerilor Externe. 1100 de euro plătesc românii pentru casa portarului de la Tel-Aviv, la care se mai adaugă 1.100 de euro pentru cea a şoferului intendent.

Unii vor invoca că directorul unei filiale a ICR nu poate locui oriunde, având în vedere că acesta reprezintă România inclusiv la nivel diplomatic. ­Într-adevăr. Dar în cazul Tel-Aviv-ului chiria pentru locuinţa secretarului II este cu aproape 700 de euro mai scumpă decât cea a directorului filialei. Dacă pentru acesta din urmă se achită 1.170 euro lunar, în cazul secretarului chiria este de 1.750 de euro.

Andrei Marga: „Chiriile sunt excesive“

Conducerea ICR nu contestă că în unele cazuri chiriile plătite sunt foarte mari, dar afirmă că vina aparţine fostului directorat. „Chiriile angajate cu ani în urmă sunt, în multe locuri, excesive. Este vorba atât de chiriile pentru sedii (la Viena, Stock­holm, Budapesta etc.), cât şi de chiriile personalului (în aproape toate locurile în care se închiriază apartamente). Suntem în favoarea unei analize generale a costurilor – inclusiv şi pentru alte activităţi (deplasări, participări la târguri etc.) –, astfel încât sistemul să fie adus în parametrii practicilor europene“, ne-a declarat Andrei Marga, preşe­din­tele Institutului Cultural Român.

continuare în pagina 2

Acesta a precizat că, pe de altă parte, România trebuie să investească mult mai mult în cultură, iar bugetul Institutului Cultural Român trebuie mărit. „O folosire chibzuită a resurselor este, din foarte multe raţi­uni, necesară. Resursele financiare ce se economisesc ar putea fi folosite benefic pentru a fi­nan­ţa traduceri, expoziţii, con­certe, con­ferinţe de mare impact“, consideră Andrei Marga.

Horia Roman Patapievici: „Este o greşeală majoră ca filialele ICR din străinătate să funcţio­neze în clădirile ambasadelor”

În replică, fostul preşedinte al ICR, Horia Roman Patapievici ne-a declarat că nu institutul pe care l-a condus a negociat chiriile filialelor sale din străinătate, ci MAE. „Achiziţionarea şi negocierea sediilor sunt sarcini exclusive ale Ministerului Afacerilor Externe. ICR are buget pentru derularea proiectelor culturale, iar MAE are buget pentru cheltuieli administrative“, a menţionat acesta.

Horia Roman Patapievici a precizat că situaţia de la Budapesta este una specială. „Clădirea de la Budapesta este con­secinţa unui acord între cele două state prin care se obligă să pună la dispoziţie, într-un cuantum de chirie dat, un sediu. Şi România pune la dispo­ziţia Ungariei un sediu similar, ICR nu are nici o implicare în această poveste“, a declarat fostul preşedinte al Institutului Cultural Român.

Nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre situaţia de la Stock­holm, unde România achită 12.600 de euro lunar. „Acolo a avut loc o achiziţionare de pe piaţa liberă a unui spaţiu care să fie într-o zonă vizibilă. Pentru asta există un serviciu specializat al MAE, prin prospectarea pieţei“, a afirmat Horia Roman Patapievici.

Acesta a explicat că nu e recomandat ca o filială a ICR să funcţioneze într-o altă clădire diplomatică a statului român decât în cazuri excepţionale, cum este cel de la New York. „Este o greşeală majoră ca filialele ICR din străinătate să funcţio­neze în clădirile ambasadelor, greşeală care ţine de faptul că un institut naţional de cultură nu face politica statului, ci a culturii acelui stat. Credibilitatea institutelor german, spaniol sau francez e complet diferită de credibilitatea statelor respective. Deşi tot statul respectiv le finanţează, ele fac politica culturilor şi este foarte bine ca sediile ICR-urilor să fie separate, ca să nu existe bănuiala că ICR face propaganda statului român. Acolo unde este totuşi extrem de scump, am funcţionat în ambasade, cum este cazul ONU“, a menţionat fostul preşedinte.

De asemenea, acesta a adăugat că la Berlin, unde România achită 7.485 de euro lunar, ICR foloseşte doar 10% din clădirea uriaşă care a fost indicată recent în presă ca fiind sediul filialei din Ger­mania.