13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialICCJ: Şeful Parchetului Sânnicolau Mare va fi eliberat

ICCJ: Şeful Parchetului Sânnicolau Mare va fi eliberat

Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, Ciprian Zamfirescu, va fi cercetat în libertate, însă cu interdicţia de a părăsi ţara, decizia fiind definitivă, informează NewsIn.

Astfel, Înalta Curte a admis recursul făcut de Zamfirescu şi a decis că acesta va fi cercetat în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi ţara.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, Ciprian Zamfirescu, a fost arestat, pe 9 septembrie, pentru 29 de zile, prin decizia Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind cercetat de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat din 10 septembrie, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări penale faţă de Ciprian Călin Zamfirescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, având gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este cercetat pentru trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori reiese că, în perioada iunie 2009 – 8 septembrie 2010, Zamfirescu a acceptat promisiunea unei recompense băneşti şi a primit 1.500 de euro şi 12.600 de lei (echivalentul a 3.000 de euro) de la angajatul unei firme specializate în servicii de pază, pentru ca, în schimb, să îşi exercite influenţa rezultând din poziţia sa de prim procuror şi din relaţiile de prietenie, asupra unuia dintre directorii unei societăţi comerciale, astfel încât societatea respectivă să încheie un contract de prestări de servicii cu firma de pază la care cumpărătorul de influenţă era angajat.

Potrivit procurorilor anticorupţie, contractul a fost încheiat pentru perioada 1 aprilie 2010 – 31 decembrie 2012, firma de pază urmând să presteze servicii pentru societatea comerciala pe lângă care a intervenit magistratul.

De asemenea, în luna martie, Ciprian Zamfirescu şi angajatul firmei de pază au stabilit, de comun acord, ca recompensa materiala promisă anterior încheierii contractului să îi fie remisă prim-procurorului pe tot parcursul derulării contractului, respectiv câte 1.000 de euro lunar, la jumătatea fiecărei luni, după efectuarea plătii de la beneficiar la prestator. „În baza acestei înţelegeri, inculpatul Zamfirescu Ciprian Călin a primit următoarele sume: 500 euro în aprilie 2010 şi câte 4.200 lei (echivalentul a 1.000 euro) în lunile mai, iunie şi iulie 2010”, se arată în comunicatul DNA.

În cursul zilei de 8 septembrie, Zamfirescu a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 1.000 de euro de la acelaşi cumpărător de influenţă, reprezentând tranşa aferentă lunii august, potrivit anchetatorilor.

DNA arată şi că, având în vedere calitatea de magistrat a lui Zamfirescu, în zilele de 8 şi 9 septembrie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat măsura reţinerii, respectiv a arestării acestuia.

Pe 9 septembrie, Zamfirescu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă