Câteva sute de credincioşi s-au închinat, sâmbãtã, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, depuse în incinta Catedralei Mitropolitane din Iaşi, oamenii spunând cã au vrut astfel sã evite aglomeraţia din urmãtoarele zile, când la pelerinaj sunt aşteptaţi peste 150.000 de pelerini din toatã ţara, relatează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei ieşene, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasã marţi dimineaţã din Catedralã, urmând sã fie depusã într-un baldachin, pe esplanada lãcaşului de cult.
De asemenea, la Iaşi, vor fi aduse, miercuri, din Grecia, cu un avion special, moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, acestea urmând sã fie aşezate lângã moaştele Sfintei Parascheva.
Miercuri searã, pe strãzile din centrul Iaşiului, va avea loc un pelerinaj intitulat „Calea Sfinţilor”.
Vineri, 14 octombrie, în faţa Catedralei, pe o scenã special amenajatã, se va desfãşura Sfânta Liturghie, care va fi oficiatã de un sobor format din zeci de preoţi în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Sfânta Parascheva este consideratã a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformã Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.
Credincioşii care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte vor primi ceai cald şi pachete cu mâncare.
În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţãrii, au stat şi câte 12 ore la coadã, pentru a ajunge sã se închine la racla cu sfintele moaşte.