-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialIa românească, de la costumul popular autohton la arta lui Henri Matisse,...

Ia românească, de la costumul popular autohton la arta lui Henri Matisse, expusă la New York

Ia românească va fi prezentată, de vineri, la New York, de Institutul Cultural Român (ICR), în cadrul unei serii de evenimente reunite sub titlul generic „La Blouse Roumaine”, prin care se doreşte doreşte promovarea identităţii culturale româneşti în spaţiul nord-american, potrivit ICR, informează Mediafax.

Evenimentul va include colaborări cu Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţăranului Român din Capitală, precum şi cu alte muzee etnografice din România, prin organizarea unor expoziţii şi simpozioane dedicate relaţiilor între artele tradiţionale româneşti, curentele de avangardă şi creaţiile artistice.

Prima manifestare din această serie este marcată de vernisajul expoziţiei de costume populare româneşti din colecţia inginerului Cristian Pascu, preşedintele Societăţii Române Creştine „Dorul” (fondată în 1903, în New York, sub numele iniţial de Clubul Naţional Român Carmen Sylva). Expoziţia va fi găzduită în spaţiul Galeriei ICR New York (ICRNY) şi va fi precedată de un colocviu la care vor lua cuvântul scriitoarea Doina Uricariu, director ICRNY, artistul plastic, criticul de artă şi curatorul expoziţiei, Eduard Andrei, şi profesorul universitar doctor Theodor Damian. Pe durata vernisajului, vizitatorii expoziţiei se vor delecta cu fragmente muzicale din repertoriul Mariei Tănase, interpretate de remarcabilul compozitor şi violonist Alexander Bălănescu.

Expoziţia reuneşte 25 de costume populare româneşti – expuse pe manechine – şi explorează, în paralel, prin intermediul unui slideshow, rolul pe care costumul tradiţional l-a jucat în plastica românească, preponderent în perioada interbelică – Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă -, dar şi în construirea imaginii publice sau private a reginelor Elisabeta şi Maria. De asemenea, evenimentul pune în valoare statutul costumului popular ca obiect de patrimoniu naţional, expus, în prezent, în muzee sau ca sursă de inspiraţie pentru creaţia vestimentară a unor celebre case de modă precum Yves Saint Laurent.

O semnificativă contrapondere vizuală, tot în format digital, este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady. De altfel, evenimentul împrumută titlul de la una dintre cele mai cunoscute lucrări ale acestei serii.

Evenimentul se înscrie într-o serie de tendinţe actuale de promovare a portului românesc, precum prezentarea recentă a unor piese de costum popular românesc pe site-ul Metropolitan Museum din New York. În acelaşi sens, comunitatea online La Blouse Roumaine, numărând peste 18.000 membri, propune ia – bluza tradiţională românească – ca brand de ţară al României şi va organiza pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, Ziua Universală a Iei.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Emma Răducanu duce Marea Britanie în semifinalele Billie Jean King Cup

Marea Britanie a reușit să se califice în semifinalele Billie Jean King Cup, competiția feminină de tenis pe echipe, după o serie de victorii...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă