Organizatia Human Rights Watch (HRW), cea care a acuzat in premiera, anul trecut, Romania si Polonia ca ar fi gazduit inchisori secrete ale CIA, solicita celor doua tari sa raspunda acestor acuzatii si sa ofere informatii complete despre operatiunile desfasurate pe teritoriile lor. HRW reinventeaza astfel teoria dreptului, pentru ca, in loc sa-si probeze acuzatiile, pretinde celor acuzati sa-si dovedeasca nevinovatia.
Organizatia mentionata a emis aceste cerinte in conditiile in care termenul fixat de Consiliul Europei statelor membre pentru furnizarea de informatii a expirat ieri, iar comisia temporara de ancheta a Parlamentului European va avea maine audieri pe aceasta tema. Ambele state au negat, in repetate randuri, ca ar fi gazduit centre secrete de detentie ale CIA. HRW solicita insa celor doua tari sa ofere informatii despre activitatile CIA de pe teritoriul lor, intreprinse incepand din 2003, inclusiv date despre cursele unor avioane ale agentiei americane.
HRW il readuce in atentie pe fostul ministru roman al Apararii, Ioan Mircea Pascu, care a declarat pentru AP ca autoritatile romane nu aveau acces in unele zone utilizate de serviciile americane in Romania in anii 2003 si 2004. Ulterior, acesta a revenit asupra afirmatiilor, spunand ca declaratiile i-au fost scoase din context, dar nu a explicat in ce mod, subliniaza HRW. Organizatia mai citeaza Germania, Italia, Macedonia si Suedia ca tari care trebuie sa ofere informatii.
Pe de alta parte, un membru polonez al comisiei de ancheta a Parlamentului European, Boguslaw Rogalski, a declarat ca respectiva comisie va analiza mai intai posibila prezenta a CIA in Suedia, Marea Britanie, Polonia si Romania.