Berbec – spre seară primiţi veşti de la copii sau aflaţi despre o posibilitate de petrecere a timpului liber. Cu toate că aveţi energie şi rezistenţă fizică, nu este cazul să vă obosiţi şi să vă pierdeţi în lucruri mărunte la serviciu. Aveţi şansa să vă afirmaţi într-un parteneriat de afaceri sau să plecaţi într-o călătorie. Poate că în această călătorie se consolidează relaţia pe care o aveţi. Partenerul este tandru dar se cam amestecă în treburile dumneavoastră.
Taur –o rudă vă ajută la îndeplinirea sarcinilor gospodăreşti sau de serviciu. Nu este bine să condiţionaţi sentimentele de avantaje materiale. O persoană plecată departe va avea ceva de comentat în legătură cu prestaţia dumneavoastră în familie sau cu rezolvarea problemelor cotidiene. Numai înţelepciunea vă poate ajuta să rezolvaţi problemele de comunicare cu copiii sau cu iubitul/iubita. O plimbare vă prinde bine.
Gemeni – cu toate că aveţi sprijinul partenerului în rezolvarea problemelor ar trebui să nu neglijaţi sănătatea şi să vă obosiţi peste măsură. Comunicaţi mult mai bine cu cei dragi şi aveţi parte şi de oportunităţi de distracţie. Veţi avea dispute cu cineva din familie din cauza banilor. Spre seară faceţi impresie bună colaboratorilor şi partenerilor de afaceri sau participaţi la o negociere. Evitaţi să cereţi mai mult decât puteţi obţine.
Rac – aţi devenit mult mai econom în ultimul timp dar astăzi veţi avea şansa să primiţi nişte bani de la serviciu. Sunteţi mult mai suspicios ca de obicei iar promisiunile partenerului vă pun şi mai multe semne de întrebare. Puţin autocontrol nu vă strică. Veţi primi veşti nu tocmai bune de la serviciu sau din domeniul sănătăţii. Vă place să citiţi, să vă documentaţi, să participaţi la întruniri şi ştiţi să daţi orice răspuns la orice problemă.
Leu – norocul mai este şi după cum îl face omul. Jupiter vă protejează cariera, Luna vă sprijină în dragoste şi la distracţii dar numai dacă ştiţi să profitaţi de oportunităţi. Este o zi în care puteţi rezolva neînţelegerile cu cei dragi sau admiterea la o anumită şcoală a unui copil. Nerăbdarea dumneavoastră şi încrederea excesivă în persoanele care promit pot micşora succesul. Distracţiile şi copiii duc la cheltuieli suplimentare.
Fecioara – aveţi multe de făcut în casă dar veţi avea parte de ajutor de unde nici nu gândiţi. Cei din familie vor participa la refacerea bugetului pentru coşul zilnic. Vă implicaţi mult în rezolvarea unor probleme care nu sunt ale dumneavoastră sau daţi sfaturi referitoare la viaţa de cuplu. Astăzi veţi avea idei multe şi găsiţi soluţii de ultimă oră pentru rezolvarea problemelor, mai ales a celor personale. Un prieten vă dă idei pentru amenajarea locuinţei.
Balanţa – primiţi veşti bune din domeniul afacerilor extraserviciu sau o propunere tentantă pentru petrecerea timpului liber. Un prieten vă face cunoscută intenţia de a vă întâlni la un pahar de vorbă şi a vă face o destăinuire fericită. Vorba lungă, sărăcia omului însă uneori poate aduce şi avantaje! Este o zi mai agitată, cu multe activităţi mărunte dar şi cu bârfe sau stres suplimentar.
Scorpion – dacă nu vă veţi cufunda prea mult în orgoliul dumneavoastră, vă veţi bucura de simpatia şi înţelegerea celorlalţi, mai ales a celor cu funcţie. O petrecere sau o oportunitate profesională vă determină să uitaţi de casă şi familie. Banii şi cadourile îmbunătăţesc relaţia cu persoane influente. Este o zi în care puteţi recupera nişte bani care vi se cuvin sau primiţi bani de unde nici nu gândiţi. La serviciu vă aşteaptă tot felul de surprize.
Săgetător – încercaţi să vă folosiţi de un prieten şi de cuvinte mieroase pentru a rezolva o problemă legată de acte, de călătorii sau de examene. Promisiunile se pot transforma în certitudini, chiar şi dacă nu insistaţi să obţineţi cele promise. Aveţi grijă să nu deranjaţi o autoritate! Nu aveţi prea multă energie aşa că se impune un moment de relaxare. Şi un spectacol de teatru poate folosi.
Capricorn – nu sunteţi în apele dumneavoastră de aceea veţi încerca să nu abordaţi rezolvarea unor probleme dificile, cu toate că cei din familie şi partenerul vin cu soluţii interesante. Dacă aveţi nevoie de bani, astăzi merg bine aranjamentele cu băncile sau cu rude mai în vârstă. Vă gândiţi la o plimbare sau la cineva cu care să ieşiţi la un pahar de vorbă pentru a vă descărca sufletul. O rudă vă ajută în rezolvarea unui aranjament.
Vărsător – nu vă place să vă plimbaţi fără un scop precis iar la serviciu încercaţi să faceţi totul cât mai plăcut. Agitaţia şi stresul vă pot afecta sănătatea. Încă de dimineaţă puneţi la cale o plimbare cu nişte prieteni sau vă gândiţi la un curs de specializare. S-ar putea să vă faceţi noi prieteni la serviciu. Noi sarcini domestice vă ajută să nu vă mai gândiţi la neâmpliniri. Cei din familie vă vor fi un real sprijin financiar.
Peşti – vă agitaţi pentru poziţia socială sau profesională şi îmbinaţi în activităţile dumneavoastră iniţiativa cu organizarea şi bunele intenţii. Insistenţele dumneavoastră pot deranja un partener de afaceri. Pe de altă parte veţi primi dovezi de dragoste din partea jumătăţii dumneavoastră şi veţi avea oportunităţi de distracţie în cuplu, chiar dacă nu este de acord cu succesul pe care vreţi să îl aveţi.