Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Brenciu sunt cei care au intrat în joc, au acceptat să devină antrenori şi au pornit în căutarea vocilor în stare să ne impresioneze. Unul dintre aceşti „antrenori”, Horia Brenciu, povesteşte pentru Timpul liber ce înseamnă pentru el „Vocea României”.
Ce înseamnă pentru tine colaborarea cu Pro Tv?
Horia Brenciu: Închipuiţi-vă că plecaţi pe mare, ca Ulise, de exemplu, şi vreţi să vă întoarceţi acasă, după ani de zile de luptă… Păstrând analogia din antichitate, cea care vă aşteaptă nerăbdătoare acasă e Penelopa. Ei bine, eu sunt Ulise, iar Pro Tv este Penelopa mea. Ne-am căutat ani de zile, dar ne-am găsit într-un final şi câte avem de făcut împreună… Să continui analogiile?
Ce te-a convins să accepţi oferta celor de la Pro Tv?
H.B.: Exact acelaşi lucru care mă determina în urmă cu cinci ani să dau castingul pentru serialul „Om sărac, om bogat”. Nefiind actor profesionist, provocarea artistică de a juca într-un film a fost uriaşă. De data asta, ideea de a antrena şi de a conduce spre victorie o „echipă de voci”, mi se pare şi mai incitantă! Trebuie să recunosc faptul că de o bună perioadă de vreme încoace deciziile pe care le iau în viaţa mea profesională sunt bazate strict pe dorinţa de a mă autodepăşi. În răstimpul celor cinci ani am primit tot felul de invitaţii de a reapărea pe sticlă, dar nici una n-a fost atât de complexă ca aceea de la „Vocea României”. Din septembrie, o să vedeţi pe viu şi de ce… Tot la toamnă o să fac exact 18 ani de când sunt pe micul ecran. Aşadar acum, la „majorat”, show-ul acesta este cu adevărat un test pentru mine!
Vorbeşte-ne despre experienţa care înseamnă „Vocea României”. Ce ai descoperit în timpul selecţiilor, cum vezi oamenii din jurul tău etc.
H.B.: Întâlnirea cu „Vocea României” mi-a adus foarte multe surprize plăcute. Este de departe concursul care pune cel mai bine în valoare calitatea vocală a unui interpret, iar cei care s-au înscris în competiţie au simţit din plin acest lucru. Fie că au o trupă sau cântă pe cont propriu, fie că sunt semiprofesionişti sau chiar câştigători ai unor concursuri de marcă, precum Cerbul de Aur sau Mamaia, fie că au fost membri ai unor banduri care au cunoscut odinioară succesul, „Vocea României” este pentru toţi, concurenţi şi juraţi, deopotrivă, un adevărat test care poate fi înscris, fără nici o reţinere, în orice CV.
Ce rol aţi avut voi, antrenorii, în etapa preselecţiilor de la „Vocea României” şi cât au durat acestea? Ai găsit voci speciale?
H.B.: Rolul antrenorilor începe exact din prima emisiune tv! E prima dată când juraţii unui format nu apar la preselecţiile dinaintea spectacolului tv. Un motiv în plus pentru care nu trebuie ratat nici un episod din „Vocea României”. Primele ediţii vor fi absolut superbe! Gândiţi-vă că toată lumea, spectatori şi telespectatori, vor şti cum arată cel care interpretează. Juraţii, în schimb, nu! Senzaţional, nu-i aşa?
În ceea ce priveşte vocile speciale chiar am găsit o groază. 12 sunt chiar la mine în echipă. Fiecare dintre elevii mei are ceva aparte. Cred că mai dificil a fost pentru ei să-şi aleagă antrenorul. La prima etapă, cea a audiţiilor pe nevăzute, la nouă dintre concurenţii mei s-au întors şi ceilalţi colegi antrenori.
Regulamentul spune că în acel context, responsabilitatea deciziei se mută pe umerii tânărului artist, lui revenindu-i sarcina de a-şi alege antrenorul. Ei bine, atunci a venit şi rândul nostru să vedem dacă vom fi aleşi! Ce să mai zic… Muzică, emoţie, decizie, public, live, lacrimi, zâmbete şi, din nou, emoţie şi din nou muzică! Asta-i „Vocea României”, un spectacol total!
Cât timp îţi ocupă showul „Vocea României”?
H.B.: De când s-a terminat prima etapă, mă gândesc la spectacol încontinuu… Dacă audiţiile pe nevăzute au fost relativ uşoare pentru noi, cei patru antrenori, ei bine, etapa a II-a e şi mai spectaculoasă. Trebuie să aleg atât piesele pentru duetele care vor avea loc, cât şi protagoniştii lor. Cred că şi cei 12 concurenţi din echipa mea se gândesc la asta în fiecare zi… Vor avea ceva surprize…
Care sunt, în opinia ta, calităţile unui candidat de top pentru premiul de la „Vocea României” (dincolo de cele vocale, bineînţeles)?
H.B.: Eu, câteodată, îi motivez pe cei din orchestra mea dându-le următorul sfat: cântă ca şi când ar fi ultimul tău concert! Dincolo de arta interpretativă, de mişcarea scenică sau de talentul actoricesc, ăsta trebuie să fie spiritul. Inima ta trebuie să rămână acolo, în… urechile publicului! Aşadar, voi căuta o voce plină de suflet! Şi există o groază în România. Ştiu asta! Concurenţii pot să vină la preselecţii cu încredere totală. De restul ne vom ocupa eu şi colegii mei din juriu!
Ce speri să descoperi la „Vocea României”? Ce îţi doreşti de la acest proiect?
H.B.: Intenţia mea este să descopăr o voce mai bună ca a mea şi categoric se va întâmpla asta. „Vocea României” este mai mult decât un show de talente, e un spectacol în care VOCEA va vinde. Gras, slab, chel sau cu plete, acel concurent va trebui să ne cucerească din momentul în care îl auzim. De fapt e mai mult decât o expresie.
Aici vom auzi „Vocea României”! Bucurie, multă bucurie! Bucuria de a lucra cu echipa Pro Tv. Bucuria de a cunoaşte noi voci, pe care, poate, altfel nu le-aş fi întâlnit niciodată. Şi bucuria de a fi, din nou, în faţa telespectatorilor români. Sunt un tip care se manifestă în funcţie de carburantul numit oameni! Primesc bucurie, dau fericire! Ăsta e unul dintre principiile mele şi sper că aşa se va întâmpla şi-n toamna asta.
Ce îi vei învăţa pe concurenţii cărora le vei fi mentor în concurs?
H.B.: Odată trecuţi de prima etapă, cea a audiţilor pe nevăzute, ei vor fi demonstrat că ştiu câte ceva despre scenă şi muzică. Eu doar o să le arăt cum să danseze cântând… Pe scurt, o să-i învăţ să facă exact ce le spune inima!
Ce crezi că va fi cel mai greu în calitatea ta de jurat? Dar cel mai uşor?
H.B.: Foarte greu îmi va fi să-mi departajez concurenţii în etapa a 2-a, cea a duetului din ring. Sigur se va lăsa cu lacrimi şi nu numai de partea concurenţilor… Uşor?! Nu va fi nimic uşor!
Când s-a produs declicul şi ţi-ai dat seama că vrei să faci muzică?
H.B.: Declicul s-a produs demult. Curajul de a cânta pe scenă, în schimb, a venit ceva mai târziu. Dincolo de dorinţa mea de a intra oficial în industria noastră muzicală, trebuia să-mi pregătesc şi echipa cu care urma să fac pasul ăsta. Şi încă ceva… Respectul! E vital! Trebuie să-i respecţi pe cei cărora intenţionezi să le vorbeşti sau le cânţi! Ei te ridică şi tot ei te pot coborî! Am învăţat lecţia asta din televiziune…
Care este activitatea ta muzicală în prezent, ce proiecte de viitor ai?
H.B.: Activitatea mea de bază e neliniştea. Într-o lume a spectacolului în care totul se schimbă, de la coregrafii la genuri muzicale, de la costume la cele mai variate şi ciudate regii, ei bine, în această lume cred că trebuie să fii şi tu neliniştit. Dacă vrei ca publicul să nu se plictisească de tine, tu trebuie să-l ţii mereu într-o tensiune artistică, să-l provoci mereu, fie că e vorba de o melodie, de o apariţie televizată, de o intervenţie la radio sau pur şi simplu de un interviu. Pentru toate acestea trebuie să experimentezi, să fii un neobosit căutător de idei artistice.
Cum este colaborarea cu HB Orchestra?
H.B.: Unică, irepetabilă, senzaţională, câteodată groaznic de grea, iar alteori superenervantă, dar, într-un final, sublimă. HB Orchestra a fost şi este testul profesional, artistic şi uman al vieţii mele.
Cărei categorii de public se adresează muzica voastră?
H.B.: Există muzici care trec şi altele care rămân, piese de-o vară şi linii melodice care te vor însoţi ani de zile… Cred că publicul meu face parte din categoria celor care vor să aibă amintiri frumoase toată viaţa, iar dacă la acestea se adaugă şi frânturi din melodiile pe care le cânt, mă declar un tip norocos.
Ce înseamnă pentru tine cuvântul vedetă? Avem vedete în muzica românească?
H.B.: Vedete sunt o groază. Oameni avem mai puţini. Indivizi de calibru există în orice domeniu. Muzica beneficiază din plin de talent, dar câteodată asta nu-i suficient. De-a lungul celor 18 ani de viaţă publică, am fost martorul multor căderi şi ridicări ale vedetelor româneşti. Câteodată, totul se reduce la o banală întâlnire cu un om pe stradă. Dacă respectivul îţi zâmbeşte, recunoscându-te, poţi să fii fericit. În ceea ce mă priveşte, starea asta nu trebuie să dureze prea mult. Zâmbetul trebuie să apară şi la a doua întâlnire, iar pentru asta trebuie să fiu şi mai bun la următorul spectacol.
Unde ţi-ai petrecut vacanţa?
H.B.: Mi-am făcut un obicei din a-mi petrece vacanţele prin ţară şi asta pentru că o dată cu concertele pe care le-am susţinut prin mai toată România am redescoperit farmecul locurilor autohtone. Înainte de a pleca în vacanţă însă, mi-am sărbătorit, ca în fiecare an, tatăl, care a împlinit venerabila vârstă de 81 de ani. Aniversarea a fost un prilej în plus de întâlnire cu prietenii, unii dintre ei veniţi de peste mări şi ţări. M-am revăzut cu prietenii mei din California, pe al căror copil l-am şi botezat.
Şi, ca să revin la vacanţă, în această vară, locaţia aleasă a fost Delta Dunării. Pescuitul, tablele, somnii, caraşii, stuful, Letea, Delta, toate şi-au dat mâna, iar eu m-am prins imediat în această horă. De câte ori ajung aici mi se ascute involuntar sentimentul patriotic pentru că văd câte au de oferit aceste locuri. Sunt un împătimit al fotografiei şi am făcut şi foarte multe poze. Îmi place să fotografiez locuri, oameni, stări…
Acesta este şi motivul pentru care eu nu prea apar în poze. Aparatul este mai tot timpul la mine. În ceea ce priveşte abilităţile mele de pescar, am repurtat câteva victorii piscicole, cea mai notabilă fiind un somotei, care s-a transformat rapid în cină.
E adevărat că am mai prins şi alte câteva specii, dar numai la cherhana. Prietenii s-au amuzat pe seama mea şi mi-au spus că am reuşit să prind cel mai mic peşte din Deltă. Am vrut să vi-l arăt şi vouă, dar era atât de mic încât nu se vedea în cadru.
