Profesorul universitar doctor Serban Papacostea va primi azi titlul Doctor Honoris Causa al Universitatii constantene „Ovidius”. Festivitatea va avea loc la Sala Senatului institutiei de invatamant superior, titlul fiind inmanat de prof. univ. dr. Victor Ciupina, rectorul institutiei. Laudatio va fi prezentat de prof. univ. dr. Marian Cojoc, decanul Facultatii de Istorie si Stiinte Politice. Prof. univ. dr. Serban Papacostea este membru al Academiei Romane, ilustru cercetator al istoriei medievale, cu preocupari intense privind istoria si civilizatia zonei Marii Negre. S-a nascut in Bucuresti, la 25 iunie 1928, ca descendent al unei familii de intelectuali aromani, cu amplu aport la cultura si civilizatia nationala. Bunicul sau, Gusu Papacostea, a infiintat prima scoala romaneasca in Macedonia. Cercetatorul Serban Papacostea este absolvent al Facultatii de Istorie si Geografie din Bucuresti, fost detinut politic in timpul regimului comunist. In anul 1968 a obtinut titlul de doctor in istorie, cu o teza premiata, trei ani mai tarziu, de Academia Romana, intitulata „Oltenia sub austrieci (1718-1739)”. Este membru corespondent al Academiei Romane, membru al Academiei Ligure de Stiinte si Litere din Genova, codirector al revistei „Il Mar Nero” din Italia si coeditor al colectiei „Rum’nienstudien” (Germania). Intre 1990 si 2001 a fost directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucuresti. Din anul 1996 este profesor asociat la Facultatea de istorie si stiinte politice a Universitatii „Ovidius” din Constanta. Dintre lucrarile publicate, unele de referinta, traduse in mai multe limbi, se numara „Geneza statului in Evul Mediu romanesc” (1988, reeditata in 1999), „Intre cruciada si Imperiul Mongol”, „Stefan cel Mare, domn al Moldovei, Romanii in secolul XIII” (1995), „La Mer Noire, carrefour des civilisations” (2006). Prin directiile de cercetare, Serban Papacostea se apropie de mentorul sau, istoricul Gheorghe Bratianu.