6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialStudiu de amploare: Homeopatia nu are nici un efect asupra bolilor

Studiu de amploare: Homeopatia nu are nici un efect asupra bolilor

Un reputat om de ştiinţă din Australia, prof dr Paul Glasziou de la Universtatea Bond, preşedinte al Institutului Naţional de Sănătate, atrage atenţia că homeopatia nu are nici un efect, la fel ca şi tratamentele placebo. El a publicat în revista de specialitate British Medical Journal un amplu studiu în urma analizării a nu mai puţin de 176 de scheme terapeutice homeopate care şi-au dovedit inutilitatea, potrivit independent.co.uk.

În ultimii ani, medicina alternativă a luat un avânt considerabil şi tot mai mulţi pacienţi cu diferite afecţiuni îşi pun speranţele de vindecare în tratamentele complementare, care sunt oferite de medici şi clinici specializate în lumea întreagă. Printre ele, şi cele oferite de medicina homeopată. 

La modul general, homeopatia este o ramură a medicinei alternative care propune tratamente bazate pe ideea diluării în apă a diferite substanţe cu proprietăţi curative, iar practicienii ţintesc eliminarea diferitelor simptome prin diferite remedii, particularizate şi în funcţie de personalitatea pacientului.

Profesorul Glasziou a declarat că, pe baza multiplelor teste pe care le-a analizat nu este nici o diferenţă între terapia placebo şi cea homeopată, adăugând că înţelege de ce Samuel Hahnemann, fondatorul homeopatiei, era nemulţumit de practicile medicale din secolul al XVIII-lea, dar crede că acesta ar fi fost mult mai mulţumit ca în secolul XXI să fie folosite terapii cu adevărat eficiente şi inovative decât unele superficiale şi limitate.

Concepţia care stă la baza acestei metode alternative de tratament este că organismul trebuie ajutat să se vindece singur. Metoda de tratament a fost inventată în anul 1796 de medicul german Samuel Hahnemann şi se bazează pe administrarea în doze foarte mici a unei substanţe care în mod normal ar îmbolnavi o persoană sănătoasă. Practicienii homeopatiei spun că această posologie are efect benefic asupra unui bolnav şi vindecă boala respectivă.

Remediile homeopate conţin deci diluţii repetate în apă sau alcool din anumite substanţe. Practic, diluarea este atât de mare încât uneori în produs nu mai poate fi detectată nici măcar o moleculă din substanţa originală, astfel încât cercetătorii au observat că acele granule conţin deseori doar zahăr. În realitate, cea mai mare diluţie care ar permite păstrarea a cel puţin o moleculă de substanţă activă este de 12C.

Specialiştii spun că homeopatia stimulează procesul de autovindecare la toate nivelurile, folosindu-se de forţa vitală provenind din regnul vegetal, mineral sau animal. Medicul prescrie remediile, urmărind caracteristicile pacientului, inclusiv bolile sale mai vechi. În România există o şcoală cu tradiţie în homeopatie, iar cel mai renumit centru de profil este la Institutul Naţional de Medicină Complementară şi Alternativă “Prof. Dr. Florin Brătilă”, din Bucureşti.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă