SUA şi Canada pleacă acasă, după disputarea meciurilor din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de hochei. Patru echipe europene se vor lupta pentru un loc în finală.
Slovacia pare să fie piaza rea pentru coloşii de peste Ocean. După ce a înfrânt SUA într-un meci din cadrul grupelor Campionatului Mondial, micuţa ţară europeană a servit o lecţie greu de uitat pentru una dintre principalele candidate la titlu în acest an: Slovacia – Canada, 4 la 3. După ce erau conduşi, la finalul celei de-a doua reprize, cu 3 la 2, slovacii au întors scorul şi au marcat două goluri cu câteva minute înainte de finalul partidei. Cele cinci minute de superioritate numerică pentru echipa Slovaciei şi-au spus cuvântul. Campioana mondială din 2002 este din ce în ce mai aproape de o nouă performanţă istorică.
Rusia este singura echipă care a reuşit, joi, să câştige la o diferenţă confortabilă de scor, învingând reprezentativa Norvegiei cu 5 la 2. Însă meciul nu a fost deloc uşor pentru echipa lui Malkin. După primele două reprize, scorul era egal: 2 la 2. Rusia şi-a asigurat ce-a de-a şasea prezenţă consecutivă în semifinalele Campionatului Mondial de hochei.
În meciul dintre Finlanda şi SUA, americanii au intrat pe gheaţă cu gândul la înfrângerea cu 5 la 0 pe care le-au administrat-o finlandezilor în faza grupelor. La scorul de 2 la 1 pentru SUA, finlandezii au egalat, în minutul 14 al ultimei reprize, cu un gol norocos, marcat cu patina. Cu doar nouă secunde înainte de finalul partidei, Jesse Joensuu a marcat golul victoriei pentru Finlanda, care a aruncat tribunele în aer.
În cel de-al patrulea meci al zilei, Cehia a învins echipa gazdă, Suedia, cu 4 la 3. Golul victoriei a fost marcat de Milan Michalek cu doar o jumătate de minut înainte de finalul partidei. Campionii mondiali de acum doi ani vor juca, în semifinală, împotriva Slovaciei şi au şansa de a-şi disputa finala cu echipa câştigătoare din meciul dintre Rusia şi Finlanda.
Iată cele două meciuri din semifinalele Campionatului Mondial de hochei, care se vor juca sâmbătă:
Rusia – Finlanda
Cehia – Slovacia
Vechile rivalităţi vor transforma cele două meciuri într-un adevărat spectacol.