Nu, acesta nu e un editorial; ia-l ca pe nişte simple-ntrebări. Suntem cei mai speriaţi că Uniunea se poate destrăma, dar suntem tot ăia care-am făcut cele mai mici eforturi şi cele mai puţine reforme. În ultimii ani, a dezbătut Parlamentul nostru, măcar un pic, subiectele europene cu adevărat importante? Nu sunt ai noştri cei ce urlă împotriva multinaţionalelor, nu ai noştri ne şerpesc la ureche cum că suntem deja colonie? Ce văd la noi europenii, în definitiv? – cu sinceritate: o ţară mereu în alertă, trăitoare în paradoxul de a muri de foame călare pe ouă de aur, o comunitate asaltată de populism, un spaţiu în care demnitarii sunt uneori aleşi direct din puşcărie. Da, şi de o lună încoace mai văd oameni deştepţi care-şi iau copiii prin pieţe, să apere ce se mai poate – să fie minutul nostru de aur?
Am avut bani europeni, gratis, pentru spitale. Le-am făcut?
Am avut bani europeni pentru autostrăzi. Le-am făcut?
Bani şi asistenţă pentru reformă economică, administrativă, de care vrei. Şi?
Am învăţat pe de rost sloganul ăla cu „unitate în diversitate“, dar ne dăm fustele peste cap cum că, tulai!, nu putem cumpăra pâine în Secuime. Ne lăudăm cu tinerii plecaţi la universităţile din Vest şi-i ţinem pe la uşi dacă se-ntorc; dar inventăm un „Institut de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului“ – vrem Orient sau vrem Occident?
Mai ţineţi minte acquis-ul comunitar, chestia aia cu care se dădeau deştepţi politicienii noştri? – ei bine, dacă ar fi şi citit-o, ar fi aflat o mulţime de lucruri de făcut. Slovacii au citit – şi sunt în zona euro. Estonii, la fel. Letonii. Lituanienii. Slovenii. Fiecare venind din drame infinit mai adânci decât noi, fiecare sfâşiaţi în sine de două istorii, de un trecut ba cehoslovac, ba sovietic, ba iugoslav. Dar au buchisit şi au strâns din dinţi şi au reuşit.
România de cine e condusă? Tăriceanu, repetent. Dragnea, repetent. Numărul doi şi numărul trei în stat. Înaintea lor au fost Zgonea, repetent, şi Crin Antonescu, alt repetent. Hai să explicăm europenilor că legea prevede 6% din PIB; şi de ce legea asta nu a fost niciodată respectată. Să mai explicăm că alocaţia pentru mâncarea unui bolnav e jumătate din cea a unui deţinut. Că e o lege a moţilor şi nu se respectă de două decenii şi-un an. Par aiureli? Hai să ni le explicăm nouă, să vedem ce iese.
Citesc acum un comunicat: „În opinia PSD, definirea unei poziții clare și unitare a României în raport cu situația actuală a Uniunii Europene trebuie să devină un obiectiv comun, care să reunească întreaga clasă politică românească“ – i-auzi! Îi duce Dragnea pe toţi la plajă în Brazilia, să coasă şi să descoasă? Când Washingtonul, Bruxelles-ul, olandezii, nemţii şi ceilalţi atrăgeau atenţia că lupta împotriva Justiţiei ne scoate de pe drumul european, atunci cum era cu obiectivul comun? Când şase ani la rând, de câte ori ai venit umflat la guvernare, primul tău obiectiv e marţea neagră, cu asta cum rămâne? Gata, ai târât România în noroi şi acum o chemi la „poziţii clare şi unitare“ în raport cu o Uniune speriată de aiurelile tale autocratice?
Să explice PSD europenilor cum se face că un sfert din secretarii de stat ai Guvernului României sunt din Teleorman, la fel ca şeful socialiştilor români. Că acest şef al socialiştilor români, bugetar, a făcut avere la care încă nici nu visează proprietarii unor firme de succes din Europa. Că locul de baştină al socialistului-şef primeşte bani de investiţii cât cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, amândouă – şi locul de baştină, şi regiunea în cauză – tot în România fiind. De explicat şi proiectul de lege al liberalului care-şi doreşte ca funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie să nu mai fie suspendaţi din funcţie.
Adevărul e că ai noştri aleşi au văzut în Occident un supermarket – au mers la Bruxelles mai mult pentru cumpărături decât pentru proiecte integratoare. Au recitat pe repede-nainte despre valorile europene şi în secunda doi ne-au dat de gard.
Au promis că se cuminţesc, au căpătat unşpe porunci; apoi: „Adică să ne spună nouă ăia ce să facem? Nouă, mă?“. Acum însă ne-au prins durii la mijloc, ideologii luxurianţi ai revoltei.
Sunt alegeri cu cântec în Italia, în Franţa, în Olanda şi nici măcar nu mai contează ce iese; vom vedea pe pielea noastră cum e, după ce am votat populismul, să fim victime ale populismului – după Brexit şi toate provocările de acum, cine crezi că ar mai lua seama unei Românii din ce în ce mai neglijentă cu propria istorie?
Se înşală cine crede că Juncker a vorbit de capul lui în chestiunea Europei cu două viteze; omul are un mandat politic, ideea de Europă concentrică vine în logica celor care şi-au făcut temele şi au strâns din dinţi reformând.
Degeaba îi înjurăm pe nemţi, degeaba îi desenăm mustăţi lui Merkel – ce ne-a oprit să facem la fel? Aţi auzit vreun cancelar german, vreun ambasador olandez sau american suduindu-ne că facem prea multe autostrăzi sau că investim prea mult în agricultură, educaţie, sănătate? – ba, dacă o luăm pe cinstite, Prinţul Charles a făcut mai multe pentru satele româneşti decât guvernele noastre. Îi vedeţi pe Olguţa Vasilescu, pe Dragnea, pe Grindeanu sau pe oricare din Guvern convingându-i pe liderii europeni că România îşi are locul şi rolul ei în Europa? Că suntem în stare să muşcăm din iarbă şi să modernizăm ţara asta? Să recuperăm? Hai să fim serioşi, la ce porniţi sunt ăştia să dea cu noi de pereţi, mă gândesc că le-ar fi mai convenabilă o ţară NATO cu democraţie turcească sau rusească, un fel de geografie tolerată de interesele regionale, cât or mai fi; dar dac-o veni vremea când însăşi România va avea două viteze şi două direcţii: una care să tragă spre Occident şi alta către Orient, unde o mie de ani s-a regăsit?
Răspunde cineva, fie şi în „braziliană“?
