Mă trezisem în dimineața de marți într-o dispoziție mai mult decât heterosexoasă, căci o visasem cântând, în salopetă mulată pe corp, pe filipineza Resciebelle Santiago la „Românii au Talent”. Deși părea un pic ciudat că filipinezele aveau talent în locul românilor, care ei fuseseră daci pe vremuri, nu filipinezii, problema mea erea alta. Oricât de heterosexos visasem, în vis apărea și Florin Călinescu în juriu, așa că aveam și o mică îndoială dacă visul n-avea cumva și o componentă homosexoasă, gen. Psihanalitic vorbind, eram conflictuat între dorința s-o conving cumva pe nevastă-mea că ne trebuie o bonă filipineză la stână și convingerea că n-o să fie de acord. Cred că buimăceala mea mai era legată și de faptul că, cu o săptămână înainte, se desfășurase și la Potroacele campania de strâns semnături să se revizuiască Constituția, gen. Adică, în sensul ca să fie un articol cum că taina căsătoriei e taina uniunii între bărbat și femeie, și nu invers. La chestia asta, cu o seară înainte, la cârciumă, prietenul meu, pădurarul Pișta Katona, venise cu obiecția întrebativă că ce se întâmplă cu Constituția revizuită dacă se căsătoresc un bărbat homosexual cu o femeie homosexuală. La obiecția asta n-am știut ce să zic, așa că am mormăit un „overruled”, cum fac judecătorii americani, și am mai comandat două votci mici.
În orice caz, toată săptămâna ce trecuse, poștașul Timotei Cismaru umblase prin sat cu un căruț plin cu liste, ca să adune semnăturile de revizuire a Constituției, că rămăsesem ultimii din România de nu ne pronunțasem. Oamenii nu prea se înghesuiau, că ei erau interesați de prețuri și venituri, nu de minorități sexuale sau gen. Dar, deși nu înțelegeau ce motiv ar avea să semneze, ca orice român căruia-i pui o listă în față până la urmă o semnau.
Ca o potriveală ciudată, tot atunci venise la Potroacele o echipă de filmare din Germania, de la postul ZDF, să facă un reportaj din care să reiasă că românii nu-s chiar borta fundului Europei și au și ei minorități sexuale, ba chiar și prădători și ofensatori sexuali, cum au vest-europenii și americanii. De ce veniseră ei la Potroacele și nu la București sau Cluj, unde de bine, de rău se mai găsește ceva LGBT, numai Dumnezeu știe. Singura explicație la incompetența lor care mi-a trecut mie prin cap e că ZDF-ul e tot televiziune publică ca TVR-ul.
O fi ea organizată nemțește și are și obiceiul ciudat că, deși-i publică, nimeni nu fură acolo, dar incompetență trebuie să aibă. În fine, la reportaj a reieșit că singurul om din sat care să se califice cumva ca „sex offender” (cum îi zic ei) era Nicușor Cleju, profesorul de desen de la școală. Nicușor are obiceiul de le agață pe femeile care-i cad în plasă cu dialog de clișee traduse din filmele cu Vin Diesel, după care le îmbată și le duce la el acasă. Acolo le mai dă câteva pahare de prosecco – că de domn e domn, nimic de zis – și le promite că trei zile n-o să mai vadă decât tavanul sau podeaua, sau pereții laterali la dormitor, depinde ce poziție preferă ele. Susține el că știe Kamasutra și descoperă garantat toate punctele orgasmice cunoscute, începând cu G și terminând cu X și dublu V. Și după maxim cinci minute, adoarme fără excepție. Ce să zic, ofensă sexuală mai mare în cadrul acțiunii misoginiste de abuzare liber-consimțită a săracelor femei este greu de imaginat. În rest, oricât au scociorât reporterii nemți după alte forme mai neobișnuite de relații sexuale, în special zoofilisme, dendrofilisme și fetișisme cu șaibe metalice, n-au găsit nimic. Că, așa cum la americani e vorba „What happens in Vegas stays în Vegas”, la Potroacele e vorba: „Ce-i la stână, rămâne în stână”.
Ca o culme a multitaskingului polițienesc rural, în timp ce fuma o țigară și bea o cafea, agentul de poliție Miluț se apucase să reconstituie, de amorul artei rutiere, accidentul patronului de la HexiPharma, la ieșirea din sat, unde erea un copac mai gros, folosind un jaf de Opel Astra. Mașina o adusese (ca să mă exprim cu prezumpție de nevinovăție) Koenigsegg Bugatti Saleen Vâjâilă, dealerul nostru local de mașini la mâna a doua. Treaba nu erea deloc simplă, că la sutele de informații false adunate de pe Facebook de nevastă-mea, Zizi, se adăugau aiurelile de prin ziare și viziunile parapsihopatului Korceaghin. Ca să vă faceți o idee cât de exhaustivă erea reconstituirea, vă spun numai că Vâjâilă „găsise” până și dronă, cu care să intre wireless în computerul de bord al mașinii și să preia controlul volanului la Opel. Că și asta erea o variantă posibilă, după cum sugerase un expert (că altfel nu știu cum să-i spun) la televizor.
Problema principală a reconstituirii erea că nimeni nu voia să fie șofer și să se izbească cu un Opel de copac, până când agentul Miluț n-a venit cu ideea ca viteza să fie 15 kilometri la oră în loc de 150 și să extrapoleze după aia el rezultatele cu regula de trei simplă. Nici așa n-au fost amatori, în afară de Vâjâilă, care a zis că dacă polițaiul îl iartă de amenzile de depășire de linie continuă, el se bagă. Deci se așază martorii oculari în poziție, Vâjâilă dă cheie la Opel și pleacă ușurel pe uliță spre copac, vorbind la mobil, ca în povestea martorilor. Martorul biciclist o ia după el, agață o piatră de pe drum și cade.
Martora oculară, care mergea cu un Peugeot în fața Opelului, cu 5 km la oră, ca ăsta s-o poată depăși, a dat să ferească un câine și a intrat în șanț. Cât despre dronă, aici expertul a avut ceva dreptate. Băiatul care o pilota a reușit să intre în computerul de bord al Opelului, numai că nu wireless, ci fizic, prin tabla de la capotă, declanșând și airbagul șoferului Vâjâilă, care n-a mai văzut nimic, a ratat copacul și a luat în plin Loganul polițaiului Miluț. Așa că n-am putut să deslușim misterul accidentului sau sinuciderii, sau atentatului, cum vreți să-i ziceți. Dar am rămas cu mândria că Potroacele a participat la marea emulație națională de revizuire a Constituției. Oricum, 80 000 de semnături din peste 3.000.000 e ceva. Că-n Potroacele or fi ei numai 800 de locuitori, dar ăștia 800, când semnează pentru o idee nobilă, semnează la greu.
Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer
