7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialHerta Muller vine la Bucureşti

Herta Muller vine la Bucureşti

Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatură din 2009, va veni la Bucureşti în luna septembrie, când Humanitas va lansa o serie de autor dedicată scriitoarei, în cadrul unei ample campanii ce marchează 20 de ani de fondarea editurii, anunţă Mediafax. Noua serie de autor Herta Muller va fi lansată la Ateneul Român, cu trei volume semnate de autoare: „Leagănul respiraţiei”, „Călătorie într-un picior” şi „Omul e un mare fazan pe lume” (titlu de lucru).

Herta Muller s-a născut pe 17 august 1953, la Nitchidorf, lângă Timişoara. De la data stabilirii ei în Germania, Muller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi ÎMPAC Dublin Literary Award (1998). Din 1999, ea a fost nominalizată de trei ori, din partea Germaniei, pe lista de propuneri pentru premiul Nobel pentru literatură.

După cum transmite HotNews, editura Humanitas organizează pe tot parcursul anului 2010 evenimente dedicate împlinirii celor 20 de ani de la înfiinţare. În cadrul aceleiaşi campanii aniversare Humanitas vor fi lansate volume ale autorilor celebri ai editurii, precum Neagu Djuvara şi Mircea Cărtărescu.

Cele mai citite

ANAF va publica datornicii pentru T4 2024: Firmele cu datorii de peste 100.000 lei vor apărea în „lista rușinii”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica, în această lună, lista cu debitorii care nu au achitat obligațiile fiscale din trimestrul patru al...

Călin Georgescu contestă la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR, invocând nereguli în desfășurarea primului tur, iar Biroul Electoral Central a suspendat procesul...

Cotația aurului va fi în creștere și în 2025. Ce ritm va avea

Preţul aurului va continua să crească şi în 2025, potrivit analiştilor de pe Wall Street, însă ritmul de apreciere va încetini după avansul spectaculos...
Ultima oră
Pe aceeași temă