Oraş eminamente german. Sunt mândru. Această germanitate, atât de frumoasă în logica lucrurilor, este mai evidentă acum, după refacerea Oraşului de Sus, oraşul vechi, renovat odată cu numirea Sibiului drept Capitală Culturală Europeană. Am trecut prin Sibiu de şase ori în ultimii cinci ani de când sunt reîntors definitiv în ţară, acasă la Cluj.
Dar acum am dedicat Sibiului şi împrejurimilor toată ziua. Ce şochează este imensul contrast între arhitectura, organizarea, aspectul germanic al frumoaselor clădiri şi străzi, şi populaţia de pe străzi, o populaţie care evident nu aparţine oraşului. Sociologul care m-a însoţit toată ziua îmi spune că: „Sibiul este oraşul cu cei mai mulţi olteni, după Craiova”. Dumnezeule, exact aşa şi arată populaţia. Infuzia este facută voit. Mi s-a spus că în timpul verii acest contrast nu este atât de evident din cauza prezenţei numărului mare de străini. Pe întreaga durată a vizitei m-a urmărit obsesiv o întrebare; cum a fost posibil ca saşii şi şvabii să-şi lase o istorie, o civilizaţie de aproape 1.000 de ani, aici, şi să plece definitiv în Germania şi în lume? Prietenul meu sociolog: „Această plecare a germanilor a fost încurajată şi bine coordonată de Bucureşti, după al Doilea Război Mondial.
Înainte de 1989, plecarea fiecărui german era stabilită contra sumei de 6.500 de mărci. Era un fapt real de pe urma căruia a profitat toată România. Plecarea, vânzarea germanilor în aceleaşi condiţii le-ar conveni şi azi naţionaliştilor români”, îmi spune el. Brusc, mi-am adus aminte de emigrarea mea în SUA, la 15 decembrie 1986, când în anii 1985, 1986 eram urmărit la Cluj pentru a mi se lua apartamentul şi lucrurile din el. În Sibiu am revăzut frumoasa Biserică Catolică şi actuala Primărie, Sala Thalia, Hotelul Împăratul Romanilor, iar la numărul 10 din piaţă, am vizitat locul unde în 1979 am dirijat prima dată Filarmonica din Sibiu. Parcă a fost ieri. Îmi amintesc şi acum programul de pe afiş, când solist mi-a fost Dan Grigore cu „Imperialul” de Beethoven.
În aceaşi sală, în septembrie 1879, au concertat Johannes Brahms şi Johakim, titani ai secolul XIX. Ulterior, am dirijat mai mule concerte la Sibiu, oraş care m-a primit întotdeauna cu drag. Str. Nicolae Bălcescu, care uneşte cele doua pieţe, este complet şi frumos refăcută. Tot centrul arată ordonat, ca un orăşel bavarez. Dorind să revăd câteva din localităţile de pe traseul spre Cluj, am oprit în Cristian, în Sălişte, şi am vizitat frumoasa biserică din Orlat. Ce m-a surprins este frumuseţea, totul renovat, totul arată ca nou, a caselor de la stradă în toate aceste localităţi, dar mai ales în Apoldu de Jos şi Miercurea Sibiului. Am întrebat localnicii şi la primării, şi am aflat că: „Sunt case refăcute de germanii intorşi acasă. Lucrul la refacearea caselor are loc mai ales în timpul verii. După ce sunt refăcute, unele case sunt puse la vânzare”. Doamne, ar fi oare posibil să se întoarcă acasă în Transilvania şi Banat, saşii şi şvabii noştrii? Să dea Dumnezeu!