11.4 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSpecialHelesteanu, reprimit in lotul national de arbitri

Helesteanu, reprimit in lotul national de arbitri

Biroul Executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), reunit pentru prima oara in noua formula, a decis reprimirea in lotul national a „centralului” Anton Helesteanu, care a depus un memoriu in acest sens. Anton Helesteanu a fost retrogradat la Divizia C, dupa ce s-a aflat ca este coproprietar al unei societati comerciale din Iasi alaturi de presedintele de atunci al gruparii Politehnica Iasi, Marius Stan. Acesta din urma ocupa in prezent functia de director general al clubului Otelul Galati.
Biroul Executiv al CCA, care a avut o prima sedinta ce a durat aproape zece ore, a mai decis retinerea de la delegari a arbitrului Alexandru Tudor pe o perioada ce nu a fost inca stabilita, ca urmare a analizarii memoriului intocmit impotriva sa de catre Farul Constanta, care a criticat prestatia acestuia din partida cu CFR Cluj.
De asemenea, s-a aprobat solicitarea Federatiei Cipriote de Fotbal pentru ca arbitri si asistenti romani sa conduca jocuri amicale organizate in perioada 1-15 februarie in Insula Afroditei. Astfel, doi arbitri si doi asistenti vor oficia in perioada 1-7 februarie, alti patru urmand sa conduca jocuri in saptamana urmatoare.
Membrii Biroului Executiv au fost repartizati in fruntea diferitelor departamente astfel: Tehnico-Metodic – Mircea Nesu; Formare-Perfectionare – Dan Petrescu; Economico-Administrativ, Marketing si Relatii Internationale – Nicolae Grigorescu; Analiza si Evaluare – Gheorghe Constantin; secretariat-delegari – Marcel Lica.
Lotul A va fi alcatuit din 24 de arbitri cu drept de a conduce jocuri din cadrul Diviziei A. Dintre acestia, 17 vor oficia cu precadere la meciurile din primul esalon, ceilalti sapte urmand sa fie delegati mai ales la jocuri din Divizia B. In functie de rezultatele lor, ei ar putea oficia si la meciuri din cadrul Diviziei A.

Motto-ul CCA: „Nu vrem sa fim in prim-plan”

Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), valceanul Gheorghe Constantin, a declarat ca s-a gandit la un motto al comisiei, ideea de baza fiind ca arbitrii si observatorii, prin activitatea lor, nu trebuie sa fie in prim-plan. „Nu neaparat ca arbitrii si observatorii sa stea in umbra, dar sa nu fie ei in prim-plan”, a spus Constantin.
Vicepresedintele CCA, suceveanul Constantin Gheorghe, a precizat ca la Divizia A delegarile se vor face prin tragere la sorti, prin intermediul computerului, sistem care va fi perfectionat pe baza unui program. „O sa vedem si punctele de vedere ale presedintilor din Divizia A cu privire la criteriile de delegare. Departamentul Analiza-Evaluare, condus de mine, va analiza prestatiile arbitrilor dupa fiecare etapa, apoi vom dezvalui aprecierile noastre. Nu vom ascunde notele observatorilor, fotbalul este un fenomen de interes public”, a spus Gheorghe.

Cele mai citite

Sancțiuni impuse de SUA, Marea Britanie și Australia pentru combaterea grupului de infractori cibernetici ruși Evil Corp

SUA, Marea Britanie și Australia au impus sancțiuni împotriva a șapte cetățeni ruși și a două companii aparținând unui agent FSB (Serviciul Federal de...

Aproximativ 200 de polițiști și jandarmi participă la zeci de percheziții în localitatea Țăndărei

Aproximativ 200 de polițiști și jandarmi participă în această dimineață la o acțiune de amploare în localitatea Țăndărei, din județul Ialomița, care este desfășurată...

Liga Campionilor: Real Madrid și Bayern Munchen au pierdut în deplasare

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, şi Bayern Munchen, performera primei etape, au pierdut meciurile susţinute în deplasare, miercuri seara, în etapa a doua a Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă