-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialHCM Constanţa, în faţa unui nou tur de forţă

HCM Constanţa, în faţa unui nou tur de forţă

De astăzi, handbalul de calitate ia cu asalt Ploieştiul, iar campioana HCM Constanţa are statut de vedetă. De la ora 20.00, în direct la DigiSport, marinarii primesc replica gorjenilor de la Energia Lignitul Târgu Jiu, echipă incomodă, dar care nu ar trebui să le pună probleme lui Toma şi compania, mai ales că echipa constănţeană nu are niciun eşec în acest sezon, fie că a fost vorba de competiţiile interne, fie de cele europene. Dacă vor trece de gorjeni, marinarii au a doua zi meci cu Potaissa Turda, favorită clară a disputei cu CS Universitar din Suceava, şi marea surpriză a sezonului intern, fapt care a nemulţumit evident conducerea clubului constănţean.

„În competiţie feminină s-a renunţat la Cupa României când au fost asemenea probleme de calendar şi n-a fost nicio pagubă. În condiţiile actuale, patru meciuri în cinci zile, la care se adaugă şi drumul, pot conta enorm din punct de vedere fizic, aşa să suntem nemulţumiţi de programare”, a spus managerul Nurhan Ali, un contestatar vehement al aberaţiilor federale din ultimii ani. din declaraţia sa se înţelege însă că marinarii se vor bate pentru cucerirea trofeului, indiferent dacă acest lucru va da dureri de cap pe termen lung.

Pentru HCM, partidele din Cupa României au fost mereu extrem de importante, dar actualul sistem din Liga Naţională, cu play-off şi play-out, a încărcat atât de mult programul încât este de aşteptat ca la ora partidelor de la Ploieşti să nu existe atât de mult interes pentru o competiţie care nu o ajută în niciun fel pe campioana României. Este evident că gândurile întregii echipe sunt îndreptate către meciurile retur ale Cupei EHF, meciuri care pot duce pe HCM către Final Four şi declaraţiile jucătorilor merg tot către partidele cu Sporta, Chambery şi Fuchse, chiar dacă toţi susţin că vor să ia Cupa României.

Trei etape de Liga Naţională

După seria de partide din Cupa României, HCM mai are încă trei partide în cadrul Ligii Naţionale de handbal, toate date peste cap de participarea în faza grupelor Cupei EHF. Campionii primesc replica Stelei Bucureşti, a celor de la CS Universitar din Suceava şi a celor de la CSM Bucureşti, partidele fiind intercalate cu disputele din Europa, unele devenite, brusc, mai importante pentru băieţii lui Zvonko Sundovski. HCM are nevoie de un singur succes în aceste trei meciuri pentru a-şi asigura primul loc în clasamentul sezonului regulat şi statutul de favorit în play-off, unul extrem de important în contextul actual.

Potrivit regulamentului FRH valabil pentru acest an echipele care au statut de favorit joacă două din trei meciuri acasă, avantaj care poate fi decisiv nu numai în lupta pentru titlu ci şi în cea pentru cupele europene. Prima fază din play-off va avea loc pe 23, 26 şi 27 aprilie, iar faza a doua pe durata întregii luni mai, în zilele de joi şi duminică.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă