Doi bătrâni, soţ şi soţie, în vârstă de 83, respectiv 72 de ani, din oraşul Vlăhiţa, judeţul Harghita, au murit, marţi, după ce în locuinţa lor a izbucnit un incendiu, relatează Mediafax.
Incendiul a izbucnit marți, în jurul prânzului. Vecinii au solicitat sprijinul pompierilor la 112, a declarat șeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu.
Citește și: Vaslui: Patru răniți într-un accident de maşină. Şoferiţei i s-a făcut rău la volan
Astfel, a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din localitate, două echipaje de pompieri de la Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD fiind trimise, de asemenea, la intervenție, potrivit reprezentantului ISU Harghita.
„Când au ajuns la locuința bătrânilor, pompierii civili de la SVSU au constatat că aceștia erau decedați, cel mai probabil intoxicați cu fumul de la un șifonier care ardea. Victimele au fost scoase din casă și incendiul a fost lichidat până la sosirea echipajelor de pompieri militari de la Odorheiu Secuiesc”, a precizat Ovidiu Dudu.
La locul incendiului a fost trimisă și o autospecială de la Serviciul Județean de Ambulanță Harghita, însă medicul nu a putut decât să confirme decesul bătrânilor.
În incendiu a ars doar șifonierul din camera în care au fost găsite cele două victime, iar cauza care l-a provocat este în curs de stabilire.