9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialHănescu, păstrează-ţi calmul!

Hănescu, păstrează-ţi calmul!

Pasionaţii tenisului îşi aduc aminte precis de ieşirea incredibilă pe care a avut-o Victor Hănescu la Wimbledonul de anul trecut. Egalat la seturi de germanul Daniel Brands după ce a condus cu 2-0, sâcâit de probleme la un picior şi apostrofat din tribune – lucru rar întâlnit în tenis! – Hănescu şi-a pierdut cumpătul. A scuipat şi înjurat către acei spectatori pe care îi auzise şicanându-l, după care, exasperat, s-a retras din meci, nu înainte de a face intenţionat greşeli de picior şi duble greşeli.

Deşi patru dintre spectatorii turbulenţi au fost duşi la secţia de poliţie după meci – confirmând că provocarea a venit din tribune – reacţia jucătorului român a fost considerată atunci şi trebuie să rămână de nescuzat. Asta cu atât mai mult cu cât Hănescu este cunoscut ca un sportiv calm, chiar aparent apatic deseori.

Poate cea mai bună descriere pentru atitudinea sa de atunci a venit în explicaţia amenzii de 15.000 de dolari pe care a primit-o pentru acel incident: „conduită antisportivă şi lipsă de combativitate”.

Este interesant de văzut dacă publicul şi-l va aduce aminte astăzi, când românul îl întâlneşte, în primul tur, pe cehul Jaroslav Pospisil. Dacă da, atunci Victor Hănescu va avea ocazia să se revanşeze. În faţa unor spectatori potenţial ostili, va trebui să-şi păstreze cumpătul. În fond, pentru un jucător care câştigă multe seturi la tie-break, stăpânirea de sine nu îi este străină lui Hănescu.

Ajuns la 30 de ani, tenismanul din Bucureşti îşi joacă nu numai onoarea la acest Wimbledon, ci şi unul dintre ultimele turnee de Grand Slem din carieră. Nu este în vreun „pericol” de a câştiga la Londra, însă ar putea să-şi depăşească cea mai bună performanţă de până acum, al treilea tur. Aşadar: Victore, păstrează-ţi calmul!

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Lionel Messi și Luis Suarez deschid ușa pentru Neymar la Inter Miami! „Știm cine este și ce poate”

Neymar, fostul coechipier al lui Lionel Messi și Luis Suarez la Barcelona, își exprimă dorința de a reface celebrul trio MSN, iar cei doi...

Un nou caz „Bricheta” în Bundesliga! Union Berlin pierde la „masa verde” după un incident grav

Meciul Union Berlin - Bochum, disputat pe 15 decembrie în runda #14 din Bundesliga, a fost decis la „masa verde” în favoarea oaspeților, după...

2024, cel mai călduros an din istoria României: Recorduri fără precedent

Ministerul Mediului a anunțat că anul 2024 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice din România. Vara a adus temperaturi record și...
Ultima oră
Pe aceeași temă