Handbalista Carmen Amariei, componentă a campioanei Europei, Viborg HK, dar şi a naţionalei României, a revenit pe teren, miercuri, după operaţia de menisc suferită în urmă cu 13 săptămâni, potrivit Mediafax.
„Am jucat cinci minute, am dat un gol, sunt foarte bucuroasă. M-am simţit foarte bine, toată lumea a fost foarte bucuroasă de revenirea mea, am început cu dreptul, cred că problemele de sănătate s-au rezolvat. Sper că voi avea un final bun de sezon”, a declarat, pentru Mediafax, Carmen Amariei.
Echipa sa a învins formaţia HC Odense, pe teren propriu, cu scorul de 27-25 (14-13), Carmen Amariei înscriind un gol, în prima repriză.
Sâmbătă, Viborg HK va juca în deplasare, partida retur din optimile Cupei Cupelor, cu FTC Budapesta (34-33 în tur).
Carmen Amariei s-a accidentat la meciul din Liga Campionilor, susţinut de Viborg, cu Dinamo Volgograd, iar în 3 noiembrie 2010 a fost operată în Danemarca. A petrecut ulterior o perioadă acasă, la Cluj, după care s-a întors la Viborg pentru recuperare.