13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialHalep se recuperează pentru Roland-Garros. Urmează un turneu mare!

Halep se recuperează pentru Roland-Garros. Urmează un turneu mare!

Simona Halep a început recuperarea, în urma accidentării la mușchii abdominali, care a determinat-o să se retragă din turneul de tenis de la Roma. Halep declară că va fi pregătită pentru Roland-Garros, care debutează pe 25 mai, iar statistica din evoluția sa din ultimul an îi este favorabilă.

Halep a fost nevoit să se retragă de la Roma din cauza durerilor mari pe care le simțea în zona abdomenului, motiv pentru care primul pas din recuperarea sa va fi un RMN, pe care îl face la București. Totuși românca a declarat pe Aeroportul Henri Coandă, la sosirea în țară că nu a fost o accidentare gravă și că va fi gata de joc până la startul prestigiosului turneu din Franța.

 "Sunt un pic accidentată la abdomen, astăzi voi merge să fac un RMN şi sper să nu fie nimic grav. Eu am făcut şi o ecografie la Roma şi nu e foarte grav. Tocmai de aceea m-am oprit la Roma pentru a putea să mă recuperez foarte bine şi să pot să joc la Roland Garros. Acum voi sta câteva zile, până luni când cred că o să încep să joc din nou. Dar nu voi face o pauză totală, o să fac antrenamente fizice", declara Halep, la aeroportul Henri Coandă.

A fost cea de a treia accidentare pentru Simona Halep, de la începutul acestui an, cu toate că raportat la evoluția ei din mai 2013 și până în prezent nu este un lucru îngrijorător. Românca a mai suferit și alte accidentări, sau eliminări premature, însă de fiecare dată a urmat un turneu mare, făcut de Halep. Altfel spus, după fiecare eșec, Simona a dat o nouă lovitură.

În ciuda retragerii de la Roma, Halep va ocupa, începând de luni, locul 4 WTA, un nou record în tenisul românesc.  Cu toate că față de anul trecut a pierdut puncte în turneul roman, în 2013 ajungând până în semifinale, urcarea în clasament a fost posibilă datorită evoluției celorlalte jucătoare din topul mondial. Kvitova a fost eliminată în turul al doilea, iar Azarenka, accidentată, nu s-a prezentat din nou pe terenul de tenis.

"Medicii mi-au spus să iau pauză câteva zile şi după aceea să reiau, pentru că nu e ceva foarte grav. Durerile au început în meciul cu Ana Ivanovici, le-am simţit la sfârşit. Am continuat totuşi la Madrid, dar la Roma n-am mai putut. Trebuie să ştii să îţi dozezi efortul şi să zici stop atunci când simţi dureri. Nu trebuie să te duci prosteşte şi să joci pentru că îţi poate fi mai rău pe termen lung. Oraşul Roma îmi place, mă bucur mereu când joc acolo. Este turneul unde am început să joc foarte bine, anul trecut. A trecut repede timpul, dar mă bucur că a trecut cu folos", a mai spus Halep.

Lipsa de consecvență s-a dovedit a nu fi o problemă pentru Halep, nu de puține ori românca demonstrând că își poate reveni și chiar ridica ștacheta după momente mai puțin bune. Iar dacă românca va evolua la fel ca și până acum, după eșecul din Italia ar trebui să urmeze un mare succes la Roland-Garros.

Turneul de mare șlem din Franța este și cel mai râvnit de Halep, astfel că românca își dorește să fie în mare formă la ora la care va disputa primul meci pe zgura pariziană. Halep mai are nevoie doar de Roland-Garros pentru a fi încoronată drept cea mai bună sportivă din istoria tenisului feminin românesc.

Evoluție Halep 2014: Sydney (turul 1, pierde cu Madison Keys), Australian Open (sferturi, învinsă de Cibulkova), Paris (turul 1, pierde cu Maladenovic), Doha (finală, învingătoare cu Kerber), Dubai (turul 1, învinsă de Cornet), Indian Wells (semifinală, pierde cu Radwanska), Stuttgart (turul 2, învinsă de Kuznețova), Madrid (finală, învinsă de Șarapova)

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă