1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialHalep joacă miercuri în Dubai. Cine va fi adversara ei

Halep joacă miercuri în Dubai. Cine va fi adversara ei

Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic o va întâlni pe românca Simona Halep, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai, informează Agerpres.

Turneul este dotat cu premii totale de 1.734.900 de dolari.

Ivanova a spulberat-o, marţi, pe australianca de origine rusă Daria Gavrilova cu 6-1, 6-0. Ivanovic (28 ani, 17 WTA) a avut nevoie de doar 53 de minute pentru a obţine victoria în primul tur la Dubai, în faţa lui Gavrilova (21 ani), care ocupă locul 35 în ierarhia mondială. 

Halep (24 ani, 3 WTA), principala favorită la Dubai, şi sârboaica Ivanovic (28 ani, 20 WTA), semifinalistă la Sankt Petersburg, s-au întâlnit de patru ori, iar scorul este egal, 2-2. 

Ivanovic a câştigat în 2013, la Doha, în turul al doilea, când Halep a abandonat după primul set (6-3 pentru Ana), şi în 2014 la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 7-6 (7), 3-6, 6-3, în grupă. Halep s-a impus în 2013 în semifinalele Turneului Campioanelor ”B” de la Sofia, cu 2-6, 6-1, 6-3, şi în 2014, în sferturi, la Madrid, cu 6-2, 6-2. Cele două ar fi trebuit să joace în 2014 şi în sferturi la Beijing, dar Simona s-a retras. 

Simona Halep este deţinătoarea titlul la Dubai, după ce a dispus în finala de anul trecut de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (4).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă