18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialHagi propune o nouă stea pentru fotbalul românesc

Hagi propune o nouă stea pentru fotbalul românesc

Alexandru Buzbuchi este portarul care la nici 19 ani promite să fie unul dintre cei mai buni goalkeeperi ai României şi nu numai.

 

Viitorul Constanţa s-a urnit greu în Liga I. Echipa patronată de Gheorghe Hagi a evoluat crispat în primele runde, dar pe parcurs a căpătat încredere şi rezultatele nu au întârziat să apară. În startul sezonului, tehnicianul Cătălin Anghel a apelat la câţiva veterani pe lângă care puştii să prindă experienţă. Astfel, în poartă a luat loc Cosmin Vâtcă.

Hagi şi Anghel au decis să îi acorde o şansă şi tânărului Alexandru Buzbuchi, care a intrat în locul veteranului Vâtcă într-un meci foarte important, cel de la Cluj, împotriva campioanei CFR. Portarul constănţean nu a primit gol, iar coechipierii săi au punctat o dată pentru un succes istoric. Evoluţia excelentă din meciul cu ardelenii l-a impus titular pe constănţean, în dauna lui Vâtcă, şi la meciul de luni seară contra echipei Pandurii Tg. Jiu. Buzbuchi a impresionat încă o dată. A închis poarta, iar adversarii nu l-au putut învinge nici din lovitură de la 11 metri.

Prestaţia excelentă din meciul cu gorjenii a contribuit din nou la un succes al Viitorului, care de această dată s-a impus cu 2-0, reuşitele fiind semnate de Iancu, din penalty, şi Chiţu. Azi, Buzbuchi împlineşte 19 ani şi, după jocurile cu CFR Cluj şi Pandurii, în care le-a oferit coechipierilor 6 puncte, este de aşteptat să fie sărbătorit cum se cuvine. Pentru moment, portarul echipei de pe litoral nu se gândeşte departe, la un transfer la o echipă mare din Europa, el ar vrea să ajungă la Steaua. „Îmi doresc să evoluez într-o zi la Steaua pentru că este cea mai bună echipă din România şi are un public minunat”, a spus Buzbuchi, el pronosticând şi un succes al Stelei în etapa viitoare, când alb-albaştrii vor evolua împotriva Stelei.

Hagi l-a remarcat

Evoluţiile bune ale lui Buzbuchi nu au scăpat ochiului vigilent al patronului Hagi, care este recunoscut pentru afinitatea sa de a descoperi fotbalişti mari. La finalul jocului cu Pandurii, Hagi l-a considerat pe Buzbuchi salvatorul echipei. „Copiii au jucat foarte bine, dar am fost dominaţi. A trebuit să muncim mult, dar în final ne-am impus şi graţie evoluţiei lui Buzbuchi, care ne-a salvat, a jucat din nou impecabil”, a declarat acesta.

  19 ani împlineşte azi Buzbuchi, portarul celor de la Viitorul Constanţa.

Cele mai citite

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...
Ultima oră
Pe aceeași temă