29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialHagi: Nu e frumos din partea Argentinei să anuleze un amical

Hagi: Nu e frumos din partea Argentinei să anuleze un amical

Fostul selecţioner Gheorghe Hagi a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu este frumos din partea federaţiei din Argentina să anuleze partida amicală cu România, dar a precizat că echipa naţională trebuie să accepte realitatea deoarece astfel de lucruri se întâmplă în fotbalul mondial, relatează Mediafax.

„Noi trebuie să acceptăm anumite lucruri care sunt reale. Realitatea, chiar dacă nu ne cade bine, se întâmplă, asta este. Chiar dacă nu e «fair», nu e frumos din partea Argentinei să refuze un amical. E un lucru care ţine de onoarea şi de prestigiul pe care îl ai. Dar se întâmplă, în fotbalul mondial sunt atâtea lucruri care nu sunt bune, dar cu toate astea se întâmplă. Până la urmă este o situaţie de pregătire”, a spus fostul selecţioner.

Referitor la faptul că România va întâlni selecţionata statului San Marino în locul Argentinei, Hagi a menţionat că amicalul este unul important având în vedere că este prima întâlnire a jucătorilor cu noul selecţioner Victor Piţurcă.

„Piţurcă trebuie să folosească acest moment ca să îşi cunoască jucătorii. E prima întâlnire a lui Piţi cu grupul pe care îl are. O să tragă concluziile. Are un proiect pe termen lung aşa că e timp, să vedem ce se va întâmpla. Nu lucrez la naţională ca să spun cu cine era mai bine să jucăm. Unii sunt mai agresivi, dar eu nu vreau să fiu agresiv”, a adăugat Hagi.

Gheorghe Hagi a fost prezent, marţi, la conferinţa de presă susţinută cu ocazia lansării turneelor internaţionale „Talent Cup” (Under 17) şi „Cupa Stelelor Estului” (Under 15) organizate de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” la Constanţa, în perioadele 16-18 august, respectiv 5-9 septembrie.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 29 iulie, că a fost informată de forul de la Buenos Aires de anularea meciului amical dintre România şi Argentina, programat la 10 august, cu ocazia inaugurării Arenei Naţionale.

În locul acelei partide, selecţionata condusă de Victor Piţurcă va disputa, miercuri, de la ora 21.30, la Serravalle, un meci amical cu selecţionata statului San Marino.

Cele mai citite

Elon Musk e sprijinit de extrema dreaptă din UE pentru a primi un premiu pentru libertatea de gândire

Controversatul mogul al tehnologiei Elon Musk a primit sprijinul parlamentarilor de extremă dreapta ai Europei pentru a primi un premiu al Uniunii Europene pentru...

Poliția germană investighează un cetățean german suspectat de crimă în cazul dispariției lui Madeleine McCann

Suspectul în cazul Madeleine McCann, Christian Brueckner, a mărturisit unui deținut că a răpit un copil dintr-un apartament din Portugalia, a dezvăluit astăzi senzațional...

Peste 22.000 de persoane trec în Siria în contextul loviturilor israeliene asupra Libanului: surse de securitate siriene.

Surse de securitate siriene au declarat că peste 22.000 de persoane au trecut din Liban în Siria prin două dintre punctele de trecere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă