In urma publicarii unei conversatii private dintre guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, si colaboratorii sai in timpul unei reuniuni de la inceputul acestui an, politia din California a deschis o ancheta pentru a depista hackerii care au patruns in calculatoarele biroului guvernatorului.
In inregistrarea publicata de ziarul "Los Angeles Times”, guvernatorul a afirmat ca latino-americanii au "sangele fierbinte” si despre o colega de partid, Bonnie Garcia, ca "probabil este portoricana si este precum cubanezii”. Schwarzenegger a trebuit sa prezinte scuze pentru afirmatiile sale, dar Bonnie Garcia, ai carei parinti sunt originari din Puerto Rico, a sustinut ca nu era nevoie, pentru ca nu se considera ofensata.
Aflandu-se cu doua luni inaintea alegerilor, Schwarzenegger spera sa obtina un nou mandat, iar voturile latino-americanilor ar putea fi determinante.
Adversarul sau, democratul Phil Angelides, a apreciat ca guvernatorul a "pronuntat cuvinte care sunt socante pentru toti californienii si pun in dificultate statul nostru”.
"Los Angeles Times” a indicat ca nu va dezvalui cum a ajuns inregistrarea in posesia sa, intrucat isi protejeaza sursele.
Schwarzenegger a devenit celebru in tinerete ca actor de film. Titlul unuia dintre filme, Ter-minator, i-a inspirat pe aceia care ulterior l-au supranumit "Governator”.