Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au fost mandatate să deschidă procedura judiciară pentru a cere companiei Rompetrol „să plătească întreaga datorie faţă de statul român”, potrivit declaraţiilor primului-ministru, Emil Boc.
Kazahii de la KazMunaiGaz, proprietarii Rompetrol Rafinare mai aveau de plătit până la sfârşitul lunii trecute 517 milioane euro, dintr-o datorie de 571 milioane euro, în contul căreia s-au emis obligaţiuni în 2003, cu scadenţa pe 30 septembrie. Rompetrol Rafinare a răscumpărat în luna august obligaţiuni în valoare de 54 milioane euro de la stat. La data scadentă, Rompetrol Rafinare a anunţat că statul român a reintrat în acţionariat, cu o participaţie de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei în acţiuni a unor obligaţiuni pe care compania, controlată de KazMunaiGaz, nu le-a răscumpărat la termenul-limită.
După anunţul făcut de Rompetrol Rafinare, Guvernul a transmis un comunicat prin care menţiona că statul român va contesta în instanţă hotărârile Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Rompetrol Rafinare, deoarece sunt contrare prevederilor OU 118/2003, ale Convenţiei de emisiune din data de 5 decembrie 2003. Primul-ministru, Emil Boc, a declarat că „Rompetrol trebuie să achite întreaga datorie”, în acest sens Guvernul urmând să se adreseze justiţiei. „Rompetrol trebuie să plătească întreaga datorie. Ne vom duce în instanţă, ce a făcut este în afara legii”, a spus Boc. La începutul lunii septembrie, ANAF a instituit sechestru asiguratoriu asupra bunurilor Rompetrol Rafinare.