Tinerii care vor să-şi achiziţioneze un autoturism prin Programul „Prima Maşină“ ar putea să utilizeze prima de casare din Programul „Rabla“ pentru achitarea avansului minim de 5% din preţul unui autoturism. Însă, dealerii auto susţin că măsura nu este suficientă pentru a stimula vânzarea.
Proiectul mai prevede pentru acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise de 100 de milioane de lei din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015, care a fost de 350 milioane de lei.
De asemenea, s-a avut în vedere şi minimizarea costurilor la beneficiar, prin stabilirea unui nivel maximal al dobânzii aferente creditelor acordate în cadrul Programului, de ROBOR la 6 luni, plus o marjă de maximum 3% pe an.
„Doar măsura de acceptare a primei de casare din Programul «Rabla» ca avans pentru noul program este de puţin probabil să stimuleze vânzarea de autoturisme. Aceasta ar trebui coroborată cu scăderea dobânzilor în lei sau predictibilitatea acestora pe o perioadă mai mare de 6 luni şi cu creşterea gradului de îndatorare. Însă nu sunt foarte optimist deoarece până acum Programul «Prima Maşină» nu a arătat că va fi o reuşită“, a precizat, pentru „România liberă“, Laurenţiu Calmău, director executiv, Meridian Nord.
Referitor la stabilirea unui nivel maximal al dobânzii aferente creditelor acordate în cadrul Programului, de ROBOR la 6 luni, plus o marjă de maximum 3% pe an, Calmău susţine că această măsură nu este suficientă: „Fixăm dobânda pentru 6 luni de zile, dar ce se întâmplă mai târziu? De pe bursă vin zvonuri nu tocmai bune legate de criza din China. Avem nevoie de o predictibilitate a dobânzilor pe o perioadă mai mare de timp“.
Despre necesitatea creşterii gradului de îndatorare vorbeşte şi Cristian Preoteasa, reprezentant dealer Skoda: „Programul se adresează tinerilor între 18 şi 35 de ani. Însă, orice om își cumpără mai întâi o casă și apoi mașină. Iar cei mai mulți tineri sunt înscriși deja în Programul «Prima casă» și nu se mai pot încadra pentru un nou împrumut“.
Cine se încadrează
Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, „Prima Maşină“, prevede că persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism nou, al cărui preţ de achiziţie să nu depăşească suma de 50.000 de lei (circa 10.000 de euro+TVA).
Statul încurajează astfel achiziţia de autovehicule situate în palierele joase de preţ sau maşinile puţin poluante cu litraj mic şi consum redus de combustibil.
Conform dealerilor auto contactaţi de „România liberă“, în acest preţ se încadrează anumite modele – Dacia, Skoda, Ford şi Opel. Pentru a putea cumpăra un autoturism în cadrul programului guvernamental prin credit garantat de stat, o persoană trebuie să aibă minim 18 ani la data solicitării şi să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou.
Maşina trebuie să fie produsă în spaţiul intracomunitar sau provenită din import, să îndeplinească cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5 şi să fie achiziţionată de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor. Garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată, iar beneficiarul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO.
Ce autovehicule preferă românii
Peste 81.100 de autoturisme noi au fost înmatriculate în cursul anului 2015, în creștere cu 15,77% față de aceeași perioadă a anului anterior. La nivelul lunii decembrie au fost consemnate 8.739 de înregistrări, mai multe cu 56,19%, comparativ cu decembrie 2014, conform datelelor publicate recent de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Astfel, în decembrie 2015, în România au fost înmatriculate 11.570 autovehicule noi, ceea ce reprezintă o creștere de 52,06% față de aceeași perioadă din anul anterior.
În ceea ce privește mărcile preferate de șoferii români, pe primul loc continuă să se claseze Dacia, cu 2.895 de unități noi înmatriculate în decembrie (+57,94% față de decembrie 2014), urmată de Skoda (881 unități, +33,08%), Ford (722 unități, +114,54%) și Renault (657 unități, +84,03%). La nivelul primelor 12 luni din 2015, numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a ajuns la 81.162 de unități, în creștere cu 15,66% față de intervalul ianuarie – decembrie 2014, când se consemnaseră 70.172 de unități.