A trecut aproape neobservat comunicatul Comisiei Europene din 30 iunie 2010 referitor la întărirea mecanismelor de guvernare în domeniul economic la nivel european, deşi măsurile avute în vedere reprezintă un mare pas în direcţia integrării politicilor economice la nivelul UE. O astfel de decizie a devenit posibilă în condiţiile în care criza financiară din Grecia şi din alte ţări membre ale zonei euro a pus în evidenţă slăbiciunile construcţiei instituţionale actuale. A devenit evident că toţi membrii uniunii monetare suportă consecinţele indisciplinei şi greşelilor de politică economică pe care le pot face unele state membre, iar soluţiile de asigurare a viabilităţii sistemului monedei euro nu pot fi altele decât adâncirea integrării politicilor economice şi întărirea mijloacelor de urmărire a respectării politicilor comune.
Ideea unei guvernări economice europene a fost şi este privită cu reticenţă în multe ţări, întrucât punerea sa în practică înseamnă cedarea unor noi atribute ale suveranităţii către instituţii supranaţionale – soluţie primită cu mari rezerve atât de clasa politică, cât şi de mulţi cetăţeni. Pentru aceştia, deşi guvernele naţionale fac greşeli, ele pot fi trase la răspundere cu mai multă promptitudine decât instituţiile de la Bruxelles. Însă criza sistemului monedei euro a contribuit la conştientizarea faptului că uniunea monetară europeană nu poate fi viabilă în lipsa unei coordonări şi integrări mai avansate a politicilor economice ale statelor membre. Suntem departe de constituirea unui guvern economic european, dar ultimele măsuri propuse sunt un pas important în această direcţie.
Uniunea Europeană a avut şi până acum un set de reguli şi instrumente cuprinse în Tratat şi în Pactul de Creştere şi Stabilitate. În practică însă, aceste prevederi referitoare, de exemplu, la menţinerea deficitului bugetar sub nivelul de 3 la sută din PIB şi a datoriei publice la mai puţin de 60 la sută din PIB nu au fost niciodată respectate cu rigurozitate, iar Comisia nu a dispus de instrumente prin care să sancţioneze încălcarea de către un stat membru a acestor prevederi. Noile reguli avute în vedere de Comisia Europeană urmăresc să remedieze această situaţie şi să repună Pactul de Stabilitate şi Creştere în atribuţiile sale. În plus, guvernarea economică la nivelul UE capătă două noi dimensiuni: monitorizarea şi gestionarea dezechilibrelor macroeconomice şi a divergenţelor de competitivitate şi crearea unui cadru permanent de gestiune a crizelor.
Pentru punerea în practică a acestor obiective sunt prevăzute noi mecanisme, proceduri şi o serie de sancţiuni. Astfel, Semestrul European este o procedură de coordonare ce ar urma să fie introdusă încă din ianuarie 2011, care ar permite statelor membre să-şi schiţeze propriile bugete anuale şi programele naţionale de reformă ştiind care sunt prognozele la nivel european şi orientările altor state. Mai mult decât atât, Consiliul European poate face recomandări anumitor state, astfel încât acestea să evite politici economice nerealiste, care pot conduce la dezechilibre.
În privinţa supravegherii macroeconomice, se are în vedere elaborarea la nivel UE a unui sistem de indicatori economici şi financiari care să permită detectarea timpurie a dezechilibrelor. În baza analizei acestor indicatori, Comisia face, acolo unde este cazul, recomandări vizând corectarea dezechilibrelor şi, eventual, declanşează o procedură de „dezechilibru excesiv”, care pune automat în funcţiune un mecanism de supraveghere şi corecţie. Se întăreşte mecanismul de supraveghere a reformelor structurale. Comisia va evalua progresele făcute de fiecare ţară în realizarea obiectivelor cuprinse în Programele Naţionale de Reformă şi va face recomandări în cazul în care există întârzieri.
Îmbunătăţirea disciplinei bugetare se va realiza atât printr-o aplicare mai riguroasă a regulilor deja existente privind deficitul bugetar şi datoria publică, cât şi prin crearea unui cadru fiscal naţional care să integreze deja indicatorii de prudenţialitate europeni. Toate acestea sunt completate de un set de sancţiuni şi stimulente care au ca scop întărirea credibilităţii măsurilor ce urmăresc disciplina fiscală şi bugetară. Spre exemplu, în anumite condiţii se poate ajunge la suspendarea sau chiar anularea transferurilor de la bugetul UE către ţările aflate în deficit excesiv sau care nu iau măsuri de corectare a acestuia.
Fără îndoială, noul cadru este de natură a îmbunătăţi substanţial rigoarea, disciplina şi coordonarea la nivelul politicilor economice ale UE. Există însă şi multe semne de întrebare legate de sustenabilitatea acestui cadru în condiţii de criză. Să nu uităm că Pactul de Creştere şi Stabilitate a fost modificat atunci când Germania şi Franţa au depăşit nivelul de deficit de 3% din PIB. Deşi noile proceduri europene ar trebui să ducă la îmbunătăţirea modului de elaborare a bugetelor şi programelor naţionale de stabilitate şi convergenţă sau a programelor naţionale de reformă, capacitatea administrativă a unora dintre membrii UE, printre care şi România, de a se conforma
va fi pusă la grea încercare.
