Pe 4 iulie vom afla că trăim mai bine (vezi PIB/locuitor) în ciuda unei ponderi mai mari a şomerilor. Spre încântarea Loteriei, media trâmbiţează iminenţa acordării potului de 8 milioane euro la 6/49 deşi numărul variantelor jucate abia a ajuns la 12% din total. BNR ne explică că economia a băgat băncile în recesiune şi nu viceversa iar cele 20% din credite neperformante înseamnă…bănci sănătoase.
INS va anunţa la începtul lunii viitoare rezultatele recensământului. Victorie, ne va creşte PIB-ul pe locuitor, vom urca câteva poziţii în clasamentul pe naţiuni! Asta nu înseamnă însă vom intra şi pe radarele investitorilor. O economie cu declin demografic, cu perspectiva scăderii puterii de cumpărare odată cu eliminarea preţurilor subvenţionate la utilităţi în următorii ani pune pe fugă capitalul (orientat preponderent spre consum de veme ce producţia domiciliază momentan în China). Vezi boom-ul economiei turceşti, unde sporul populaţiei şi lipsa angajamenelor faţă de UE nu crează astfel de probleme.
Marele premiu de 8,4 milioane euro la 6/49, popularizat isteric în media, rămâne în continuare la bătaie, în ciua senzaţiei induse că apariţia unui câştigător e iminentă. Adevărul este că duminica trecută s-au jucat doar 1,65 milioane de variante din cele 13,98 milioane posibile, ceea ce face ca şansele de adjudecare a câştigului la cateoria I să fie sub 12%. Vă daţi seama cât de puţini români mai cred în basmele Loteriei de vreme ce la aproape 7 luni de la acordarea precedentului câştig la categoria I (15 noiembrie) numărul variantelor jucate abia a urcat la 12%? Cum mai bine de jumătate din încasări revine organizatorilor, cu cât este isteria media mai mare şi potul mai gras, cu atât profitul Loteriei e mai umflat. Cu alte cuvinte, Loteria câştigă cu atât mai mult cu cât apariţia marilor câştiguri e amânată mai mult (cele mai mari încasări se fac când valoarea premiilor urcă).
Într-o discuţie de acum câteva zile cu domnul Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, am aflat că economia a băgat băncile în recesiune şi nu viceversa (“multe companii n-au mai avut pieţele de desfacere de dinainte de criză, multe persoane fizice s-au trezit cu veniturile ciuntite-de aici neperformantele băncilor”), că România n-a avut o bulă a creditului (“ce bulă este aceea cu doar 200.000 de credite ipotecare?”) iar explicaţia inexistenţei unui faliment bancar, în condiţiile în care 6% din companii sunt în insolvenţă iar peste 20% din împrumuturi neperformante este..soliditatea sistemului bancar.
Adevărul este că neperformantele nu sunt doar 20% din total, ci sensibil mai multe (poate 30%), dacă am lua în considerare externalizările agresive, cesionarea de creanţe în favoarea unor vehicole create ad-hoc în curtea băncilor speriate de volumul provizioanelor ce urmau să fie constituite. Iar faptul că nu avem bănci falimentare în condiţiile în care micii debitori gâfâie nu se datorează solidităţii companiilor financiare ci…dilatării masei monetare în vremuri de criză. Companiile şi persoanele fizice n-au la dispoziţie împrumuturile BNR cu care să-şi acopere găurile. Iar faptul că n-am avut decât 200.000 de credite ipotecare, în ciuda…BNR (vă amintiţi de normele de relaxare a creditării din 2007?), nu scuză numărul de câteva ori mai mare al creditelor de nevoi personale cu ipotecă, mulţumită cărora destui şi-au pierdut casa proaspăt renovată cu bani de la bancă.
Modul în care statistica ne prezintă datele despre inflaţie şi somaj reprezintă alte denaturări ale realităţii. Cea mai dureroasă este bineînţeles în cazul preţurilor, mai ales că ne aşteaptă valuri de creşteri ale facturilor la utilităţi până în 2018. Cum calculul inflaţiei porneşte însă de la coşul mediu de consum la nivelul gospădăriilor din urban şi rural, iar la ţară utilităţile cam lipsesc, eventualele indexări şi alocaţii pentru consumatorul vulnerabil de la oraş vor fi mai mult praf în ochi. Iar la capitolul şomaj, cifrele mici ale României n-ar trebui să eclipseze cifrele minuscule la capitolul număr total de angajaţi.
