18.8 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialGripa porcina sperie fotbalul romanesc

Gripa porcina sperie fotbalul romanesc

» Jucatorul echipei Pandurii Targu Jiu Madalin Murgan (foto) a fost scos din lot ieri si trimis acasa "la izolare" desi este doar racit, iar medicul gruparii gorjene, Ion serban, a afirmat ca fotbalistul nu prezinta simptome de gripa porcina. Fotbalistul a fost izolat de restul echipei preventiv, dupa ce cu o zi inainte Cornel Buta, de la Poli Iasi, a fost diagnosticat cu virusul A/H1N1.

"Deocamdata exista in lot la pandurii un singur jucator care are probleme de sanatate. Este vorba de Murgan, pe care l-am si izolat de restul echipei si l-am trimis la domiciliu, desI este doar putin racit. Eu sper ca nu ne va pune probleme deosebite, nici de gripa sezoniera si nici de gripa porcina", a declarat Ion serban. Medicul gorjenilor nu este ingrijorat ca echipa Pandurilor va juca la Iasi, dar au fost luate deja masuri ca aceasta sa fie oarecum izolata in Moldova: "Sincer, nu ne este teama acum ca jucam cu cei de la Poli Iasi, pentru ca ne vom lua si noi niste masuri de precautie. Incercam sa mergem intr-un loc unde sa fim mai izolati si lotul sa fie departe de colectivitate. Lotul va fi mai restrans, iar daca federatia va decide sa jucam meciul, vom lua masuri pentru a nu avea niciun fel de probleme".

 

Ion Serban crede ca nu e indicat ca fotbalistii sa joace cu masca pe fata pentru ca aceasta nu le asigura o mare protectie: "Masca aceea ingreuneaza respiratia jucatorului foarte mult si nici nu asigura o protectie foarte mare, doar in jur de 20 la suta, deci nu se pune problema sa se joace cu masti si nu cred ca ar fi o solutie buna". In cazul lui Buta, de la Poli Iasi, medicul Pandurilor crede ca acesta nu va face parte din lot pentru ca e purtator de virus: "Boala lui Buta s-a confirmat si nu e problema noastra aceasta. Eu cred ca el nu este apt sa joace in primul rand, daca a avut gripa. Iar pentru ca e purtator si transmitator de virus, nu va fi in lot. Deci singura noastra preocupare trebuie sa fie ca jucatorii ce vor fi pe teren la Poli Iasi sa fie sanatosi suta la suta, sa nu fie purtatori de virus si sa ne transmita si noua boala in timpul meciului. Se transmite prin contact direct pentru ca mai pui mana pe adversar si boala se poate transmite si in timpul unui meci de fotbal".

Poli Iasi cere reprogramarea meciului cu Pandurii
Vicepresedintele FC Politehnica Iasi, Pavel Hodea, a declarat ieri ca spera ca Liga Profesionista de Fotbal sa reprogrameze partida cu Pandurii Targu Jiu, programata initial vineri, 20 noiembrie, pentru luni, 23 noiembrie. "Noi am anuntat Liga Profesionista de Fotbal de situatia aparuta in urma depistarii jucatorului Cornel Buta ca purtator al virusului A/H1N1 si am solicitat reprogramarea partidei cu Pandurii Tg. Jiu, care trebuia sa se dispute pe 20 noiembrie. Toti jucatorii si angajatii clubului au fost trimisi acasa, iar clubul va fi inchis in aceasta saptamana. Cred ca saptamana viitoare echipa va putea reveni la antrenamente si va avea astfel timp sa pregateasca meciul cu Pandurii. Speram ca partida cu Pandurii sa fie reprogramata in lunea de dupa alegeri (n.r. – pe 22 noiembrie vor avea loc alegerile prezidentiale). Domnul vicepresedinte de la LPF, Alexandru Boc, stie deja care este situatia de la noi si speram ca decizia Comitetului de Urgenta va fi conforma cu solicitarea noastra", a spus Pavel Hodea.

» Alti sase jucatori sunt suspecti de gripa porcina, Cristian Constantin, Stojan Ignatov, Adrian Ilie, Ibrahima Balde, Bogdan Straut si Viorel Frunza, dintre acestia primii trei fiind pe teren la partida cu Gaz Metan, disputata la Medias, in etapa a XIII-a a Ligii I. Oficialul iesean a mai spus ca ieri s-a facut o dezinfectare a vestiarelor si a birourilor de la club: "Astazi (n.r. – ieri) dimineata a venit la stadion o echipa de la Directia de Sanatate Publica Iasi si a dezinfectat vestiarele si birourile de la club".

Cele mai citite

Bilanțul inundațiilor din Polonia este unul dezastruos

Peste 18.000 de clădiri şi obiective de utilitate publică au fost avariate sau distruse de inundaţiile provocate de furtuna Boris în Polonia, conform primelor...

Cum integrăm mobilierul din lemn masiv pentru a crea interioare unice

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Economistul Eugen Rădulescu: Deficitul bugetar crește mult în prag de alegeri

Consilierul guvernatorului BNR atrage atenţia asupra derapajelor fiscale din anii electorali Eugen Rădulescu declară că, de anul viitor, deciziile luate în an electoral trebuie decontate. „De...
Ultima oră
Pe aceeași temă